
Lucrările tinerei pictorițe Nadea Revenco au fost expuse în incinta Parlamentului
Lucrările tinerei pictorițe Nadea Revenco au fost expuse în incinta Parlamentului, în cadrul expoziției intitulate „Cromatica unui destin”, relatează MOLDPRES.
Evenimentul reunește 17 picturi semnate de eleva Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Călărași și reflectă parcursul artistic al autoarei, surprins prin culorile vii ale peisajelor rurale. Tablourile redau frumusețea naturii în forme și nuanțe diverse, oferind vizitatorilor o experiență vizuală plină de emoție și introspecție.
„E o onoare și o dovadă că visele frumoase (și copilărești pe alocuri) se îndeplinesc! Mulțumesc mult persoanelor care au susținut inițiativa de a crea această prezentare de tablouri”, a declarat Nadea Revenco.
Originară din mediul rural, Nadea Revenco și-a descoperit pasiunea pentru pictură încă din copilărie, inspirată de peisajele care o înconjurau. Talentul l-a moștenit de la bunicul său, iar familia i-a fost alături în susținerea drumului său artistic. A urmat cursurile Școlii de Arte „George Enescu” din Călărași, iar în prezent este elevă în clasa a XII-a.Tânăra artistă este activ implicată în lumea artistică, participând la numeroase concursuri și festivaluri naționale și internaționale, unde își promovează lucrările și își dezvoltă stilul propriu.
Expoziția „Cromatica unui destin” poate fi vizitată în sediul Parlamentului până la sfârșitul lunii iulie.
Legea cinematografiei va fi modificată. Sergiu Prodan: „Este soluția potrivită, putem asigura o creștere reală și durabilă a industriei cinematografice”
Ziua Universală a Iei, celebrată pentru prima dată la sediul Comisiei Europene din Bruxelles
125 de ani de la nașterea lui Antoine de Saint-Exupéry, marcați la Biblioteca Națională
GALERIE FOTO // IA românească, purtată cu mândrie în Republica Moldova – simbol al rădăcinilor și identității naționale
Ziua Internațională a Iei. Muzeul Național de Etnografie organizează o defilare a portului popular dedicat cămășii cu altiță
Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău are un nou logo: Turnul de Apă devine simbolul identității vizuale a instituției
Republica Moldova preia bune practici din România pentru dezvoltarea destinațiilor turistice
Expoziția de fotografie „Născut la victorie” a artistului ucrainean Boris Bukhman, prezentată la Muzeul Militar și Istoric al Moldovei
Teatrul „Luceafărul” a deschis turneul european cu spectacolul „1946” la Strasbourg
FOTO // O expoziție deschisă la Muzeul Național de Istorie oferă o privire asupra istoriei electorale a Republicii Moldova
Președintele ucrainean a ratificat acordul pentru crearea unui tribunal care să judece invazia rusă
Republica Moldova va încheia un acord cu Irlanda privind preschimbarea permiselor de conducere
ANSA lansează o nouă etapă de modernizare prin semnarea unui Memorandum de digitalizare și consolidare a siguranței alimentare
Atomium, un monument emblematic din Bruxelles, va fi închis din cauza unui val de căldură
CEC a acreditat 17 observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie
Avertizare hidrologică: Cod Roșu, Portocaliu și Galben de scurgere scăzută a apei în râurile din R. Moldova
Republica Moldova participă la cea de-a 44-a sesiune a Conferinței FAO la Roma
USMF „Nicolae Testemițanu” începe din 21 iulie admiterea pentru anul universitar 2025–2026
Un nou transplant renal a fost efectuat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”
După ce a fugit din închisoare, deținutul fugar de la Tighina a fost implicat în 17 infracțiuni. Ce riscă acesta
Lucrările tinerei pictorițe Nadea Revenco au fost expuse în incinta Parlamentului
Polonia reintroduce controalele la frontierele cu Germania şi Lituania. Ce spune cancelarul Merz
Ucraina va primi de la FMI o nouă tranșă de jumătate de miliard de dolari
Alertă roșie de caniculă în Franța: regiunea pariziană, sub cele mai intense temperaturi din ultimii cinci ani
Germania oferă Moldovei un grant de 5,5 milioane de euro pentru proiecte strategice