ro

 

Cultură
17 August, 2026 / 19:04
/ 07 Iulie, 2026

Vilele Herța și Kligman din Chișinău vor fi restaurate cu sprijin francez

Două clădiri istorice importante pentru patrimoniul arhitectural al Chișinăului – Vilele Herța și Kligman – urmează să fie evaluate în vederea restaurării, cu sprijinul experților francezi și europeni. Subiectul a fost discutat astăzi de reprezentanții Ministerului Culturii cu experți de la Expertise France și OPPIC, instituție publică a Ministerului Culturii din Franța specializată în proiecte de conservare și restaurare a patrimoniului cultural, aflați într-o misiune în Republica Moldova, relatează MOLDPRES.

Potrivit ministrului Culturii, Cristian Jardan, discuțiile s-au axat pe prioritățile sectorului cultural, în special pe identificarea soluțiilor pentru restaurarea celor două monumente istorice, care necesită o intervenție profesionistă și o pregătire temeinică.

„Am discutat cu ei despre prioritățile Ministerului Culturii și, în mod special, despre restaurarea Vilelor Herța și Kligman, două clădiri istorice importante pentru Chișinău, care au nevoie de o abordare profesionistă și bine pregătită. Mă bucur că partenerii noștri francezi și europeni au fost deschiși să ne ajute în acest proces. OPPIC va contribui la elaborarea unui studiu de prefezabilitate pentru aceste două monumente”, a declarat Cristian Jardan.


La întrevedere au participat și reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și ai Agenției Franceze de Dezvoltare. Un alt subiect discutat a fost noua lege a monumentelor, care urmează să fie promovată în perioada următoare.

„Am vorbit și despre necesitatea consolidării instituțiilor responsabile de patrimoniu, inclusiv prin programe de instruire și perfecționare pentru specialiștii din domeniu”, a menționat ministrul Culturii.


În perioada următoare, experții francezi vor vizita mai multe obiective de patrimoniu din Republica Moldova pentru a analiza situația acestora și pentru a identifica necesitățile sectorului. În baza evaluărilor realizate, vor fi formulate recomandări și stabilite etapele viitoare de cooperare pentru susținerea proiectelor de conservare și restaurare a patrimoniului cultural.

Vilele Herța și Kligman sunt două monumente de arhitectură din centrul istoric al Chișinăului, construite la începutul secolului XX. Clădirile păstrează elemente ale arhitecturii urbane de epocă și reprezintă parte importantă a memoriei istorice a capitalei. Restaurarea lor ar contribui la conservarea patrimoniului construit și la valorificarea acestor edificii în circuitul cultural al orașului.


 
Ultimele Știri
/ 03 August, 2026

Cronica ARHIVELOR // Maria Bieșu, vocea care a dus faima operei din Republica Moldova pe marile scene ale lumii

/ 03 August, 2026

GALERIE FOTO // Zilele Diasporei: povești, cărți și artă, care păstrează legătura cu Republica Moldova

/ 03 August, 2026

Zilele Diasporei s-au deschis cu lansări de carte și o expoziție de pictură: arta și cultura îi reunesc pe moldoveni acasă

/ 03 August, 2026

Cronica ARHIVELOR // Pantelimon Halippa - unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai generației Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918

/ 02 August, 2026

Scriitori și artiști din diaspora se reunesc în august la Biblioteca Națională în cadrul Zilelor Diasporei 2026

/ 01 August, 2026

Expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului”, deschisă pentru vizitatori la Muzeul Național de Istorie a Moldovei

/ 31 Iulie, 2026

FOTO // Patrimoniul și tradițiile Moldovei, prin ochii elevilor Școlii de Arte Plastice din Ungheni. Peste 30 de picturi inspirate de plaiul natal, expuse la Parlament

/ 30 Iulie, 2026

Parlamentul a ratificat în prima lectură Convenția Consiliului Europei privind coproducția de opere audiovizuale sub formă de seriale

/ 30 Iulie, 2026

GALERIE FOTO // Vernisajul expoziției „Noua Speranță” semnată de artistul plastic Roman Tolici

/ 29 Iulie, 2026

„Noua Speranță”, expoziția semnată de artistul plastic Roman Tolici, vernisată la Muzeul Național de Artă al Moldovei

/ 29 Iulie, 2026

„Independența care ne unește. Moldova-35”: programul evenimentelor dedicate celor 35 de ani de independență

/ 29 Iulie, 2026

Republica Moldova denunță un acord CSI privind colaborarea în domeniul informației

/ 29 Iulie, 2026

R. Moldova se alătură proiectului TRADUKI pentru promovarea literaturii naționale în spațiul european

/ 29 Iulie, 2026

Un oraș din Republica Moldova va reprezenta țara în competiția pentru Capitala Europeană a Culturii 2033