Antreprenori și experți de pe malul stâng al Nistrului au studiat în Estonia modele moderne de eficiență energetică și digitalizare a afacerilor
Opt antreprenori, reprezentanți ai organizațiilor societății civile și experți în eficiență energetică de pe malul stâng al Nistrului au participat la o vizită de studiu în Estonia, una dintre cele mai digitalizate și inovatoare economii europene. Scopul deplasării a fost preluarea de bune practici privind utilizarea tehnologiilor eficiente energetic și integrarea soluțiilor digitale în activitatea economică, transmite MOLDPRES.
Participanții au reprezentat domenii diverse – panificație, procesare agroalimentară, producție de furaje, agricultură și agro-ecoturism – și au analizat modalitățile prin care întreprinderile estoniene reduc costurile energetice, cresc productivitatea și își consolidează competitivitatea pe piață.
Vizita a fost organizată în cadrul proiectului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), implementat cu sprijin financiar din partea Suediei și Marii Britanii. Programul a avut un caracter practic, fiind construit în jurul unor exemple concrete de funcționare a sistemelor energetice moderne și a digitalizării economiei.
În capitala Tallinn, delegația a analizat modul în care politicile energetice sunt transpuse în sisteme funcționale reale. Participanții au discutat despre cooperarea regională în domeniul securității energetice și integrarea piețelor, au vizitat Universitatea Tehnologică TalTech, unde sunt testate sisteme electrice de nouă generație, și au studiat funcționarea platformei naționale Elering – infrastructură digitală care permite schimbul inteligent de date privind energia electrică și gazele, contribuind la dezvoltarea unor piețe energetice transparente.
„Am realizat că eficiența energetică nu înseamnă doar instalarea panourilor solare sau schimbarea unui utilaj. Când tehnologia este combinată cu cunoștințe și parteneriate potrivite, crește productivitatea și reziliența afacerii”, a declarat participantul Vladimir Taukchi.
Programul a continuat în orașul Rakvere și în regiunea Lääne-Viru, unde accentul a fost pus pe reabilitarea energetică a clădirilor publice și planificarea investițiilor pe termen lung. Antreprenorii au discutat direct cu omologi estonieni despre calcularea costurilor, optimizarea proceselor și utilizarea instrumentelor digitale pentru managementul resurselor.
„Mă întorc acasă cu idei clare despre cum să folosesc mai eficient utilajele, să reduc cheltuielile și să organizez mai bine activitatea companiei”, a menționat Vitalii Molochenko.
Pentru a asigura un schimb aplicabil de experiență, delegația a vizitat mai multe companii din sectoare similare: Pandivere LT OÜ (producția de hrană pentru animale), Voore Farm (agricultură), PagariPoisid Bakery (panificație) și Go Hotel Shnelli – primul hotel Eco Star din Estonia. Exemplele au demonstrat cum eficiența energetică, digitalizarea și managementul modern al resurselor pot contribui la dezvoltarea durabilă și creșterea competitivității întreprinderilor.
Potrivit organizatorilor, experiența acumulată urmează să fie valorificată prin implementarea de soluții practice la nivel local și prin consolidarea cooperării economice pe ambele maluri ale Nistrului, contribuind la dezvoltarea mediului de afaceri și la creșterea capacităților de export ale companiilor participante.
Compensațiile la energie vor fi menținute și în următorul sezon rece
Ministra Agriculturii, după protestul fermierilor: „Voi continua să pun accent pe dialog, pentru a identifica soluții la toate revendicările”
Carburanții se ieftinesc: prețul motorinei scade sub pragul de 29 de lei
VIDEO // Statul vine cu noi stimulente pentru energia verde. Importul turbinelor eoliene și al echipamentelor de stocare a energiei se va putea face fără taxe vamale
Cooperarea în domeniul energetic dintre Republica Moldova și România, discutată în cadrul unei conferințe desfășurată la Chișinău. Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: „Ne unește proiectul unui viitor liber, prosper, sigur și împreună”
Leul se apreciază față de euro și dolar
FOTO // Oportunitățile investiționale ale R. Moldova, prezentate la „Economic Diplomatic Club Bucharest”. Ambasadorul Mihai Mîțu: „Țara noastră rămâne deschisă investițiilor”
România accelerează proiectul strategic Vulcănești–Chișinău: „Un pilon al securității energetice și al viitorului european al Republicii Moldovai”
Republica Moldova va găzdui prima ediție a Expoziției internaționale „China Expo Auto, Mobilitate și Agrotech”
Acord semnat la Chișinău. Republica Moldova și Islanda vor opera curse aeriene directe
Infrastructura feroviară, verificată în urma ploilor puternice. Specialiștii vor instala senzori pentru a monitoriza stabilitatea terenurilor
VIDEO // Peste 70% din consumul de energie electrică, asigurat din surse regenerabile. Ministrul Dorin Junghietu: „O dependență mai mică de importuri și o siguranță mai mare pentru cetățeni”
Dolarul se ieftinește, iar cotația euro crește ușor
AIPA a recepționat peste 500 de cereri pentru compensarea accizei la motorină
Declarație privind combaterea consumului de tutun, aprobată de Parlament
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre alegerile în Găgăuzia: „Nu vom permite nimănui să intervină în treburile interne ale Republicii Moldova”
Evoluțiile macroeconomice și financiare regionale, discutate de guvernatoarea BNM, Anca Dragu, și președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde
„Primării Puternice – Localități Dezvoltate”: peste 400 de primari se reunesc vineri în PMAN. Premierul interimar al României, invitat special
Reabilitarea sistemului de irigare „Criulenii de Sus” intră în etapa de implementare
Număr record de elevi care vor primi nota „10” din oficiu la bacalaureat în 2026
Numărul plângerilor depuse la Consiliul pentru egalitate, în creștere în 2025: circa 400 de cereri recepționate anul trecut
Facilități pentru investițiile în energia verde: taxe vamale eliminate pentru baterii de stocare și turbine eoliene
Cronica ARHIVELOR // Dimitri Caracioban – scenaristul și artistul care a lăsat în urmă un muzeu al memoriei
Aproape două milioane de lei pierdute în urma fraudelor telefonice în doar 24 de ore
Kaja Kallas şi miniştri de Externe din țările baltice avertizează împotriva unei „capcane” întinse de Putin
ONU critică o escaladare periculoasă a războiului dintre Ucraina-Rusia și face apel la reținere
Speakerul Igor Grosu, după protestul fermierilor: „Statul a venit cu răspunsul pe care și-l poate permite pentru moment”
Curtea de Apel a menținut sentința în dosarul bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul
Condiții speciale de admitere și burse în valoare de 1200 de lei pentru elevii și studenții de etnie romă
Comercianții de flori, vizitați de Fisc în preajma încheierii anului școlar