ro
Economie
26 Noiembrie, 2025 / 16:06
/ Acum 1 oră

Costuri mai mici la energie pentru întreprinderi mici și mijlocii, prin crearea comunităților de energie regenerabilă

Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova vor putea participa la crearea a 12 comunități de energie regenerabilă, fapt care le va permite să-și reducă costurile pentru energie cu cel puțin 20 la sută, informează MOLDPRES.

În acest sens, Guvernul a aprobat astăzi proiectul privind semnarea acordului de grant dintre Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și Agenția Executivă Europeană pentru Consiliul European pentru Inovare și IMM-uri. Decizia permite lansarea oficială a proiectului „REC4SMEs – Sprijinirea IMM-urilor prin Comunități de Energie Regenerabilă”, o inițiativă strategică menită să accelereze tranziția energetică a întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova.

Proiectul va fi implementat în parteneriat cu instituții și organizații din Republica Moldova, Slovenia, Italia și România și are ca obiectiv principal dezvoltarea unor parteneriate durabile între producătorii de energie regenerabilă și companiile consumatoare de energie. Aceste colaborări vor sta la baza formării a 12 comunități de energie regenerabilă, în care IMM-urile vor putea produce, partaja și utiliza energie curată.

Secretara de stat a Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Natalia Selevestru, a declarat la ședința Guvernului că scopul proiectului este creșterea rezilienței IMM-urilor prin dezvoltarea comunităților de energie regenerabilă, sprijinirea tranziției către energia curată, reducerea costurilor pentru antreprenori și integrarea mai profundă în piața europeană.

„ODA, în calitate de coordonator, va lucra împreună cu partenerii pentru a crea și operaționaliza 12 comunități de energie regenerabilă și pentru a oferi sprijin tehnic, juridic și financiar, inclusiv vouchere de până la 20.000 euro per comunitate. Prin acest acord, Moldova avansează în direcția politicilor industriale moderne și a alinierii la bunele practici europene”, a subliniat Natalia Selevestru.

Astfel, în cadrul proiectului, întreprinderile vor beneficia de suport tehnic, juridic și financiar, fiecare comunitate putând accesa vouchere de până la 20.000 de euro pentru dezvoltarea soluțiilor energetice. Unul dintre obiectivele majore ale proiectului este reducerea cu cel puțin 20% a costurilor la energie pentru întreprinderile participante.

Bugetul total al proiectului este de 938.000 de euro, dintre care ODA va administra 246.000 de euro. 

Implementarea proiectului „REC4SMEs” constituie un pas important spre modernizarea politicilor industriale ale Republicii Moldova și reprezintă un angajament ferm pentru promovarea energiei regenerabile și consolidarea capacităților IMM-urilor în contextul tranziției verzi.