ro

 

Economie
02 Aprilie, 2026 / 07:32
/ 06 Decembrie, 2025

Excelența în ospitalitate, celebrată la prima ediție Moldova Hospitality Awards

Doina Pozdirca
Reporter

În premieră, industria ospitalității din Republica Moldova a celebrat excelența în cadrul Galei „Moldova Hospitality Awards 2025”, un eveniment de referință care a scos în evidență potențialul sectorului HoReCa și contribuția acestuia la dezvoltarea economică și culturală a țării, relatează MOLDPRES.

Gala marchează lansarea oficială a primului și celui mai amplu concurs național dedicat profesioniștilor din domeniu, organizat de Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement (MĂR), sub patronajul Ministerului Culturii.

„Este bine să păstrăm echilibrul între creativitate și educație în industria ospitalității, pe de o parte, iar pe de alta parte să păstrăm și să valorificăm patrimoniul nostru cultural, deoarece reprezintă resurse importante pentru dezvoltarea turistică a țării. Felicitări colegilor, pentru că sunteți cei care contribuiți la dezvoltarea economică a Republicii Moldova”, a menționat secretarul de Stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol.

Concursul, care cuprinde 21 de categorii și este jurizat de peste 30 de experți, își propune să promoveze excelența, inovația, identitatea culinară și sustenabilitatea. Evenimentul a reunit sute de antreprenori, chefi, manageri, furnizori, reprezentanți ai autorităților și invitați internaționali.

„Acest eveniment este despre recunoaștere și despre valorificarea mediului de afaceri pe care îl avem în Republica Moldova. În domeniul ospitalității există, într-adevăr, un mediu de afaceri puternic, iar noi sperăm ca, prin încurajarea antreprenorilor prin astfel de evenimente, să contribuim la o creștere și mai mare. Printre invitați evenimentului se regăsesc oameni de afaceri, proprietari de restaurante, în special. De asemenea, avem și oficialități, care transmit mesaje în sprijinul antreprenorilor și al dezvoltării economice. Anul 2025 a fost unul foarte bun, dar desigur, antreprenorii își doresc mereu rezultate și mai mari”, a declarat acesta pentru MOLDPRES, , președintele Asociației MĂR, Nicolae Hudic.


La rândul său, directorul executiv al Asociației MĂR, Olga Calmiș, a accentuat necesitatea dezvoltării continue a sectorului:

„Evenimentul de astăzi este unul important pentru industria HoReCa. Ca gazdă a acestui eveniment, ne-am propus să organizăm în premieră această ediție, deoarece industria ospitalității merită să se dezvolte. Este o ramură strategică pentru economia țării, aflată într-o continuă evoluție. Republica Moldova nu are mare și munte, dar are alte valori importante, pe care trebuie să le promovăm și să le dezvoltăm”, a menționat Olga Calmiș.


Gala „Moldova Hospitality Awards 2025” s-a încheiat cu premierea celor mai bune restaurante, cafenele, hoteluri și profesioniști ai sectorului, marcând un pas important în profesionalizarea și promovarea industriei HoReCa din Republica Moldova.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Aproape 575 tone de benzină și 1276 tone de motorină au fost importate pe 30 martie în Moldova

/ Acum 1 zi

Peste 1800 de fermieri moldoveni au primit sprijin din partea Japoniei și FAO pentru combaterea secetei prin cultura de sorg

/ Acum 1 zi

ANRE a ieftinit energia electrică pentru consumatorii Premier Energy și FEE Nord. Noile tarife, în vigoare din aprilie

/ Acum 1 zi

Stații agrometeorologice noi vor ajuta fermierii din Moldova să combată seceta și înghețul

/ Acum 1 zi

Contribuabilii pot recupera impozitul pentru cheltuielile de studii și credite ipotecare conform Codului Fiscal

/ Acum 1 zi

DOC // Portul Giurgiulești, declarat obiectiv strategic. Noua lege a fost publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Dolarul se scumpește în ultima zi din martie, iar euro își menține valoarea

/ Acum 2 zile

VIDEO // O fabrică de mobilă din Moldova se modernizează, cu investiție susținută prin fonduri din Planul de Creștere al UE

/ Acum 2 zile

Moldova Fruct obține recunoașterea capacităților fotovoltaice pentru fermieri: „O victorie pentru predictibilitatea afacerilor”

/ Acum 2 zile

Credite de până la 150 de mii de euro pentru tinerii fermieri și femeile antreprenoare din mediul rural

/ Acum 2 zile

FOTO // Autorităţile au analizat progresul programului LEADER și noi mecanisme pentru dezvoltarea satelor din Moldova

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Vladimir Bolea, la Riga: „Căutăm soluții pentru servicii de transport regulate care chiar să funcționeze”

/ Acum 2 zile

Dorin Junghietu mulțumește partenerilor din România, Ucraina și UE pentru sprijinul vital acordat sistemului electroenergetic din Moldova

/ Acum 2 zile

FOTO // Lucrări de întreținere pe rețeaua națională de drumuri, desfășurate în mai multe regiuni ale țării