Produse agroalimentare moldovenești, în proces de autorizare pe piața chineză. ANSA a transmis solicitările oficiale
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a înaintat solicitari privind autorizarea pe piața chineză a mai multor categorii de produse agroalimentare, iar autoritățile chineze examinează în prezent aceste demersuri, transmite MOLDPRES cu referire la declarațiile Ambasadorului Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, Petru Frunze.
Referindu-se la demersurile transmise de ANSA, Ambasadorul Frunze a precizat că produsele moldovenești se află în diferite stadii de evaluare. Într-o etapă avansată a procesului de autorizare se află mierea și cireșele, iar în curs de examinare sunt semințele de floarea-soarelui, grâul, porumbul, mazărea, uleiul de floarea-soarelui, prunele proaspete și uscate, precum și miezul de nucă.
Totodată, Petru Frunze a subliniat că extinderea pe această piață reprezintă o oportunitate strategică pentru producătorii autohtoni.
„Un obiectiv important al Republicii Moldova este creșterea exporturilor și identificarea unor piețe noi pentru producătorii noștri. În acest context, piața chineză, una dintre cele mai mari piețe de consum din lume, reprezintă o oportunitate importantă pentru extinderea exporturilor din Republica Moldova”, a declarat diplomatul.
Ambasadorul a explicat că obținerea accesului pe piața chineză presupune parcurgerea unui proces complex.
„Accesul produselor agroalimentare pe piața chineză presupune însă un proces complex de autorizare din partea instituțiilor competente ale Republicii Populare Chineze. Acesta include proceduri fitosanitare, evaluări sanitare, schimb de informații între instituțiile de profil, precum și negocieri interinstituționale și diplomatice”, a menționat sursa citată.
Ambasada Republicii Moldova în China reiterează că va sprijini îndeaproape dialogul instituțional pentru finalizarea acordurilor comerciale, care vor aduce beneficii directe economiei naționale.
„Pentru noi, deschiderea unei piețe nu înseamnă doar un acord sau un protocol semnat. Înseamnă noi oportunități pentru agricultorii și producătorii din Republica Moldova, piețe de desfacere mai mari, creșterea exporturilor și consolidarea economiei naționale. Prin extinderea accesului produselor pe piața chineză, contribuim la consolidarea parteneriatului comercial dintre Republica Moldova și China și la crearea unor oportunități concrete pentru producătorii noștri”, a conchis Ambasadorul Petru Frunze.
FOTO // Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Național al Strugurelui, desfășurată la Cimișlia: un strugure gigant de circa 4 kilograme a devenit atracția evenimentului
Serviciul Vamal a încasat peste 915 milioane de lei în ultima săptămână
Euro și dolarul se apreciază la început de săptămână
FOTO // Femeile din agricultura Moldovei preiau lecții din experiența fermierilor cehi
Startup-urile și inovatorii pot obține până la 40 de mii de dolari pentru soluții energetice noi
FOTO // Premierul Vasile Tofan promovează Moldova la Istanbul ca destinație pentru investiții: „Moldova este deschisă pentru afaceri”
Zeci de milioane de lei ajung suplimentar la buget după verificările Serviciului Vamal
Nucicultorii din Moldova, invitaţi să înveţe din experiența plantațiilor moderne din Spania și Portugalia
VIDEO // Banca Germană de Dezvoltare constată progresul investiţiei în una dintre cele mai importante magistrale de apă din Moldova, aflată în stadiu de finalizare
Organizația Internațională a Muncii sprijină consolidarea patronatului din Moldova
Ministerul Agriculturii anunţă noi măsuri de sprijin pentru fermieri, prin Programul Strategic 2026–2030
Uniunea Europeană oferă granturi de până la 15 mii de dolari pentru sprijinirea fermierilor din Moldova
ANTA atenţionează transportatorii moldoveni care merg în Azerbaidjan că trebuie să achite taxe rutiere
FOTO // De la pepenele altoit la agricultura inteligentă. Cum pregătește UTM specialiști pentru agricultura viitorului
Programele TV în limba română și conținutul autohton vor avea o pondere mai mare în spațiul audiovizual. Inițiativa legislativă, susținută de Parlament
Finlanda avertizează că Rusia își intensifică războiul hibrid împotriva Europei
FOTO // „Independența care ne unește: Moldova 35”. Peste 200 de documente despre istoria Independenței, reunite într-o expoziție la Biblioteca Națională
Învingătorii concursului „Noi suntem Europa”, anunțați la Chișinău: elevi din mai multe instituții de învățământ din țară au fost premiați
Eugeniu Osmochescu acceptă funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare: „O misiune complicată de a transforma agricultura într-un motor economic modern şi tehnologizat”
Subiecte de actualitate privind dosarul transnistrean discutate de viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri și ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Păun Rohovei
Restricții de circulație în centrul capitalei. Angajații instituțiilor de forță vor desfășura antrenamente generale pentru Parada Militară din 27 august
Fostul ministru al Economiei din România, Claudiu Năsui, intră în Guvernul de la Chişinău: „Republica Moldova trebuie să devină cea mai primitoare țară pentru antreprenori”
Donald Trump promite „un nou impuls pentru pace” în Ucraina
VIDEO // Președinta Maia Sandu invită cetățenii la evenimentele dedicate Zilei Independenței: „De 35 de ani, Independența ne unește”
Cadrul normativ privind arbitrajul va fi aliniat standardelor internaționale. Parlamentul a adoptat o nouă lege
Paturi terapeutice unice în Republica Moldova, folosite pentru pacienții cu arsuri severe
Schimbări în Guvernul Republicii Moldova: Eugeniu Osmochescu propus pentru Agricultură și Claudiu Năsui la Economie
Votat de Parlament. Candidații la funcția de judecător sau procuror vor putea susține examenul repetat
O nouă rundă de subscriere prin platforma eVMS.md. Cetățenii pot investi online în obligațiuni de stat cu dobânzi de până la 7,85%
VIDEO // Opt bărbați, percheziționați la Bălți. Poliția a prevenit o întâlnire a membrilor organizației criminale „Kitaeț”