ro

 

Economie
02 Aprilie, 2026 / 08:42
/ 08 Decembrie, 2025

Investiții BERD de peste 1 miliard de euro, în analiză la Chișinău: Gavriliță și Grimaldi stabilesc următoarele priorități

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a avut astăzi o întrevedere cu Giuseppe Grimaldi, șeful operațiunilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în Republica Moldova, pentru a evalua progresele proiectelor finanțate de instituția europeană și a analiza oportunitățile de extindere a cooperării, transmite MOLDPRES.

Discuțiile au vizat proiectele în derulare cu sprijinul BERD, precum și provocările sau necesitățile identificate pe parcursul implementării. Totodată, oficialii au abordat perspectivele noi de colaborare ce decurg din Planul de Creștere Economică, document strategic care prevede investiții și reforme esențiale pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

Atât ministrul Gavriliță, cât și Giuseppe Grimaldi au reconfirmat angajamentul ferm al ambelor părți de a continua parteneriatul, accentuând rolul BERD în susținerea reformelor economice și instituționale.

„Cooperarea cu BERD rămâne una dintre cele mai importante pentru Republica Moldova, iar proiectele aflate în derulare reprezintă un pilon solid pentru modernizarea economiei”, a subliniat ministrul Andrian Gavriliță.

Peste 2,8 miliarde de euro investiți în Moldova

BERD este unul dintre cei mai activi parteneri de dezvoltare ai țării. Începând cu anul 1992, banca a investit peste 2,8 miliarde de euro în 188 de proiecte din diverse domenii. În prezent, în Republica Moldova sunt în implementare 67 de proiecte finanțate de BERD, cu o valoare cumulativă care depășește un miliard de euro.

Aceste investiții acoperă sectoare strategice precum:

sistemul financiar-bancar,

infrastructura rutieră și energetică,

dezvoltarea proiectelor în agro-business și comerț.

Întrevederea de astăzi reafirmă dinamica pozitivă a colaborării dintre Guvern și BERD, într-un moment în care Republica Moldova își accelerează ritmul reformelor și al proiectelor investiționale cu impact asupra economiei naționale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

ANRE va avea un nou director: Daniel Mititelu câștigă concursul public

/ Acum 1 zi

AIPA recepționează cereri de finanțare pentru investiții în zootehnie și culturi de nișă prin programul Băncii Mondiale

/ Acum 1 zi

Aproape 575 tone de benzină și 1276 tone de motorină au fost importate pe 30 martie în Moldova

/ Acum 1 zi

Peste 1800 de fermieri moldoveni au primit sprijin din partea Japoniei și FAO pentru combaterea secetei prin cultura de sorg

/ Acum 1 zi

ANRE a ieftinit energia electrică pentru consumatorii Premier Energy și FEE Nord. Noile tarife, în vigoare din aprilie

/ Acum 1 zi

Stații agrometeorologice noi vor ajuta fermierii din Moldova să combată seceta și înghețul

/ Acum 1 zi

Contribuabilii pot recupera impozitul pentru cheltuielile de studii și credite ipotecare conform Codului Fiscal

/ Acum 1 zi

DOC // Portul Giurgiulești, declarat obiectiv strategic. Noua lege a fost publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 2 zile

Dolarul se scumpește în ultima zi din martie, iar euro își menține valoarea

/ Acum 2 zile

VIDEO // O fabrică de mobilă din Moldova se modernizează, cu investiție susținută prin fonduri din Planul de Creștere al UE

/ Acum 2 zile

Moldova Fruct obține recunoașterea capacităților fotovoltaice pentru fermieri: „O victorie pentru predictibilitatea afacerilor”

/ Acum 2 zile

Credite de până la 150 de mii de euro pentru tinerii fermieri și femeile antreprenoare din mediul rural

/ Acum 2 zile

FOTO // Autorităţile au analizat progresul programului LEADER și noi mecanisme pentru dezvoltarea satelor din Moldova

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Vladimir Bolea, la Riga: „Căutăm soluții pentru servicii de transport regulate care chiar să funcționeze”