VIDEO // Avertisment pentru pasageri: întârzieri ale zborurilor din cauza vremii nefavorabile pe Aeroportul Internaţional Chişinău
Condițiile meteorologice nefavorabile perturbă traficul aerian la Aeroportul din Chișinău, provocând întârzieri semnificative la decolări și sosiri. La plecare, cursele aeriene înregistrează întârzieri cuprinse între 20 de minute și o oră, afectând zborurile spre destinații importante. Printre cursele afectate se numără cele către Londra, București, Frankfurt, Bratislava și Paris. La sosiri, zborul din București întârzie cu 35 de minute, estimat la 14:40, iar cel din Bologna cu 30 de minute, programat la 18:10, transmite MOLDPRES.
Potrivit administrației Aeroportului Internațional „Eugen Doga” Chișinău, aeronavele aflate la sol necesită efectuarea procedurii speciale de degivrare (de-icing), o etapă obligatorie înainte de decolare. Această procedură are rolul de a îndepărta depunerile de gheață și de a preveni formarea acestora pe suprafețele critice ale aeronavelor, fiind esențială pentru desfășurarea zborurilor în condiții de maximă siguranță.
Reprezentanții aeroportului precizează că procesul de degivrare poate prelungi timpul de pregătire al aeronavelor, ceea ce poate duce la întârzieri în operarea curselor aeriene. În aceste condiții, orarul zborurilor poate suferi ajustări, în funcție de evoluția situației meteo și de necesitățile operaționale.
Administrația Aeroportului Internațional „Eugen Doga” Chișinău subliniază că siguranța pasagerilor și a echipajelor rămâne prioritatea absolută, fiind aplicate toate măsurile necesare pentru menținerea activității aeroportuare în condiții de securitate maximă.
Pasagerii sunt îndemnați să verifice în mod regulat statutul zborurilor, consultând tabloul online al aeroportului, înainte de a se deplasa spre aerogară, pentru a obține informații actualizate privind eventualele întârzieri sau modificări ale curselor.
VIDEO // Mobilizare totală pe drumurile naționale: echipele AND combat ghețușul și poleiul pentru siguranța traficului
Rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară este menținută la nivel de 5 la sută
ANSA elimină taxele pentru Certificatele fitosanitare la export și reexport
Ministrul Dorin Junghietu, la Energy Week Black Sea 2026: Interconexiuni noi și investiții în regenerabile cu baterii de stocare, în centrul strategiei energetice a Republicii Moldova
Drumarii luptă cu poleiul și ghețușul pentru siguranța șoferilor: echipamente și echipe de intervenţie în teren pentru a restabili circulația pe traseele afectate
VIDEO // Circulație dificilă pe mai multe drumuri naționale din cauza poleiului. Restricții temporare pentru transportul de mare tonaj
Curs valutar anunțat de BNM: Euro și dolarul, în ușoară scădere
VIDEO // Instituțiile statului, mobilizate pentru intervenții rapide în contextul condițiilor meteo dificile
Cetățenii au depus circa 900 de contestații timp de o săptămână după publicarea noilor valori cadastrale
Regulile de stabilire a impozitului pe avere vor fi modificate
Prețul mediu al energiei electrice procurate în ianuarie a fost de 144 euro/MWh
Ordine și transparență în fondul locativ: ce prevede Programul de condominii aprobat de Guvern
Republica Moldova va adera la Convenția brevetului european
Sistemele de irigații din Călinești și Criulenii de Sus vor fi reabilitate cu sprijin financiar extern
Campanie națională pentru siguranța copiilor în era inteligenței artificiale, lansată la Chișinău
Crește numărul solicitărilor la Serviciul 112, din cauza condițiilor meteo. Peste 2500 de apeluri până la amiază
Avertizare meteo: Codul galben de polei și ghețuș, prelungit şi pentru weekend în toată țara
VIDEO // Avertisment pentru pasageri: întârzieri ale zborurilor din cauza vremii nefavorabile pe Aeroportul Internaţional Chişinău
Un bărbat din raionul Ialoveni a fost salvat după ce a căzut într-o groapă de circa 10 metri
Președinta Maia Sandu l-a primit pe Ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Kęstutis Budrys
Ministrul de Externe al Lituaniei reconfirmă la Chișinău sprijinul pentru parcursul european al țării noastre: „Vrem să construim o Europă mult mai puternică, cu Republica Moldova membru al UE”
Proiectele de dezvoltare locală din 2025 continuă în 2026 pentru mai mult confort în comunitățile din Moldova
Agenda teatrală din weekend. Povești pentru copii și spectacole pentru adulți
Circulația vehiculelor de mare tonaj este sistată temporar în toată țara
Trei persoane, inclusiv doi copii, s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-un apartament din Chișinău
Din 1 aprilie, vor fi operate zboruri directe între Chișinău și Vilnius
Economii anuale de circa 265 de milioane de lei pentru antreprenori prin măsuri de debirocratizare
Accesul camioanelor în R. Moldova a fost suspendat temporar din cauza ghețușului
Acțiunile care pun în pericol siguranța judecătorilor vor fi sancționate. Discuții pe platforma parlamentară
Laboratoare modernizate pentru elevii din nouă școli model, cu sprijinul Uniunii Europene