Ambasador iranian: Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar se vor percepe taxe de tranzit
Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar în condiţii noi care vor fi stabilite de către Iran şi Oman, inclusiv o taxă de tranzit, a declarat luni ambasadorul Iranului în Rusia, potrivit unor surse citate de Reuters, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Războiul americano-israelian împotriva Iranului a redus în mare măsură tranzitul de petrol prin strâmtoare, pe unde înainte de conflict tranzita aproximativ o cincime din petrolul mondial. Câteva petroliere au reuşit să părăsească Golful recent, dar tranzitul de petrol şi gaze naturale lichefiate este încă sever restricţionat.
„Desigur, această strâmtoare va fi deschisă, dar în condiţii noi care urmează să fie stabilite de autorităţile iraniene şi omaneze”, a declarat ambasadorul iranian la Moscova, Kazem Jalali, pentru cotidianul rusesc Izvestia, într-un interviu publicat luni, potrivit sursei citate.
„Înţelegem că Iranul şi Omanul oferă anumite servicii legate de această strâmtoare. Şi se vor percepe taxe pentru aceste servicii”, a spus el, fără a oferi detalii.
Iranul susţine că un acord permanent de pace ar trebui să-i permită să perceapă taxe pentru navele care tranzitează strâmtoarea, care ar varia în funcţie de tipul navei, de încărcătura acesteia şi de condiţiile predominante.
Această poziţie este vehement contestată de preşedintele SUA, Donald Trump. În cursul lunii mai, Statele Unite au avertizat Omanul să nu se implice în niciun efort cu Iranul pentru a impune vreo taxă, iar secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a spus atunci că ambasadorul Omanului la Washington l-a asigurat că nu există planuri de a impune astfel de taxe.
Luni, Israelul a declarat că a lovit ţinte militare în vestul şi centrul Iranului, chiar şi după ce Donald Trump i-a transmis, se pare, premierului israelian Benjamin Netanyahu să se abţină de la noi atacuri.
Japonia, care înainte de război importa aproximativ 95% din necesarul de petrol din Orientul Mijlociu, afirmă că nu a achitat nicio taxă după ce un petrolier cu ţiţei, care îi aparţinea, a trecut prin Strâmtoarea Ormuz în luna mai.
Macron: Franța își menține sprijinul militar pentru România și își adaptează postura în funcție de amenințări
SUA: Camera Reprezentanților a aprobat un pachet de ajutor pentru Ucraina
VIDEO // Explozie în Portul Constanța: o dronă maritimă s-a autodetonat; autoritățile evacuează zona de risc
Ucraina: Trei morți în lovituri rusești în mai multe regiuni
Zelenski îi propune lui Putin o întâlnire directă și un armistițiu pe durata negocierilor
Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României
ARMENPRESS: UE va acorda sprijin suplimentar Armeniei pe fondul restricțiilor impuse de Rusia la importuri
Mai multe state europene cer înăsprirea regulilor de acordare a vizelor Schengen pentru cetățenii ruși
Botoșani: O bombă de aviație a fost descoperită pe malul Prutului, în apropiere de localitatea Stânca
Ucraina va trimite experți antidronă în România și în țările baltice, anunță Zelenski
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, efectuează o vizită la Kiev
VIDEO // Un terminal petrolier din Sankt Petersburg, cuprins de incendiu după atacuri cu drone
Iranul a atacat cu rachete Bahrain şi Kuweit
ARMENPRESS: Exporturile armenești corespund standardelor UE, afirmă ministrul Economiei, pe fondul interdicțiilor comerciale impuse de Rusia și al eforturilor de diversificare a piețelor
Partidul premierului Nikol Pașinian a obținut majoritatea parlamentară în Armenia
Ministerul Apărării: fragmentele aparatului de zbor depistat la Orhei sunt examinate de instituțiile responsabile
Acceptarea plăților fără numerar, obligatorie din 1 iulie pentru unii agenți economici
MAE condamnă incidentul în care un aparat de zbor s-a prăbușit și a explodat la Orhei: „O amenințare la adresa securității și o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului”
Israelul anunță lovituri asupra unor obiective petroliere și militare din Iran, pe fondul escaladării tensiunilor
Absolvenții de gimnaziu susțin examenul la matematică
Cinci companii de reciclare vor primi până la 425.000 de euro pentru dezvoltarea economiei circulare în Republica Moldova
Deputați din Luxemburg efectuează o vizită în Republica Moldova pentru discuții privind integrarea europeană
Dolarul se ieftinește, iar valoarea euro rămâne neschimbată
Ploile puternice au provocat zeci de intervenții în țară. Salvatorii au evacuat mii de metri cubi de apă din gospodării și instituții
Parisul, Berlinul şi Londra susţin propunerea lui Zelenski privind un „dialog direct” între Ucraina şi Rusia
Agenda evenimentelor, luni, 8 iunie
Breaking news
Un aparat de zbor necunoscut a explodat în raionul Orhei. Poliția și serviciile specializate efectuează cercetări la fața locului
Irakul și Siria își închid spațiul aerian după tirurile de rachete iraniene asupra Israelului
Primele rezultate ale alegerilor din Armenia: partidul lui Pașinian conduce detașat cu 56% din voturi
Israelul anunță interceptarea unor rachete lansate din Iran, pentru prima dată după armistițiul din aprilie