Doliu la Roma după decesul muncitorului român provocat de prăbușirea Torre dei Conti
Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a declarat marți o zi de doliu municipal pentru miercuri, 5 noiembrie, în memoria muncitorului român Octav Stroici, care a murit în urma prăbușirii parțiale a turnului Torre dei Conti, o clădire medievală situată în centrul istoric al capitalei italiene, relatează agenția EFE.
'Orașul Roma este alături de familia lui Octav Stroici, de colegii săi și de toți cei care l-au iubit, împărtășind durerea în urma acestei pierderi tragice', a transmis primăria.
Octav Stroici, în vârstă de 66 de ani, murit luni seară într-un spital din Roma, la câteva ore după ce fusese salvat în viață de sub dărâmăturile turnului, unde a stat 11 ore până când pompierii au reușit să-l extragă de acolo. El este singurul care nu a supraviețuit dintre cei cinci muncitori prinși sub dărâmăturile turnului unde se desfășurau lucrări de renovare.
Un marș cu torțe organizat de principalele sindicate din Italia se desfășoară marți după-amiază, în semn de protest față de decesele la locul de muncă. 'Într-o țară sănătoasă, Octav nu ar fi lucrat pe un șantier îndeplinind sarcini grele, intense și periculoase pentru a-și câștiga existența. Toate acestea trebuie să se schimbe', afirmă sindicatele într-o declarație.
Anunțul doliului municipal coincide cu celebrarea marți a Sărbătorii Forțelor Armate, în programul căreia este prevăzută și o ceremonie de depunere de coroane de flori la Altarul Patriei din Roma, foarte aproape de locul prăbușirii.
În semn de respect în urma decesului muncitorului român și pentru a nu perturba investigațiile la fața locului, Ministerul italian al Apărării a decis să nu mai desfășoare mitingul aerian al unei formații de acrobații aeriene a Forțelor Aeriene deasupra Via dei Fori Imperiali, unde se află Torre dei Conti.
Turnul prăbușit, care urma să fie transformat în muzeu și spațiu de conferințe, este situat la jumătatea arterei Via dei Fori Imperiali, bulevardul larg care duce de la Piazza Venezia la Colosseum.
Clădirea, care era în stare avansată de degradare, a găzduit odinioară birouri ale primăriei, dar nu a mai fost folosită din 2006 și se afla în lucrări în cadrul unui proiect de renovare desfășurat pe perioada a patru ani care urma să se încheie anul viitor.
Turnul a fost ridicat de Papa Inocențiu al III-lea pentru familia sa la începutul secolului al XIII-lea și inițial a fost de două ori mai înaltă, dar a fost redusă după daunele provocate de cutremurele din secolele al XIV-lea și al XVII-lea.
Procuratura din Roma a deschis o anchetă pentru omor din culpă și vătămări corporale și a dispus izolarea zonei. Procurorii trebuie să determine cauzele exacte ale prăbușirii și dacă a existat vreo neglijență în organizarea lucrărilor sau în evaluările de siguranță anterioare.
Potrivit unor surse din cadrul Superintendenței Patrimoniului Cultural din Roma, înainte de începerea lucrărilor au fost efectuate studii structurale, teste de sarcină și au fost prelevate mostre, analiza efectuată confirmând teoretic stabilitatea turnului și condițiile necesare pentru continuarea lucrărilor.
Prăbușirea parțială a turnului a survenit în doi timpi, prima dată în jurul orei locale 11:20 (10:20 GMT), prinzând cinci muncitori sub dărâmături. Patru dintre ei fost salvați rapid de pompieri, dar Stroici nu a putut fi extras. În timpul operațiunilor de salvare a survenit a doua prăbușire, ceea ce a complicat eforturile, iar în cele din urmă muncitorul român a fost scos de acolo după 11 ore, însă a decedat la spital.
BTA: Președintele FIG, Morinari Watanabe, deschide Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Sofia
Armata americană anunță sosirea unei nave de asalt amfibie în Orientul Mijlociu
Ucraina și Qatar au semnat un acord de cooperare privind combaterea rachetelor și a dronelor
Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat
ONU propune un mecanism pentru protejarea comerțului prin Ormuz în contextul războiului din Iran
Arabia Saudită a încheiat un acord de apărare cu Ucraina
Iranul a mobilizat peste un milion de oameni pentru eventualitatea unei invazii terestre
Donald Trump a prelungit până la 6 aprilie ultimatumul dat Teheranului să deschidă Strâmtoarea Ormuz
Vaticanul cere oprirea războiului pentru a putea fi sărbătorită Săptămâna Mare la Ierusalim
BTA: Al treilea Forum Internațional al Alfabetului Chirilic marchează misiunea unei generații de a păstra cultura Bulgariei, afirmă președinta Iliana Iotova
Pentagonul ia în considerare redirecţionarea ajutorului militar destinat Ucrainei către Orientul Mijlociu
Iran a permis trecerea navelor prin Strâmtoarea Ormuz pentru țările prietenoase
Londra autorizează interceptarea navelor din flota fantomă rusă în apele sale teritoriale
Triplu patronaj prezidențial din Germania, Franța și România pentru retrospectiva Brâncuși de la Berlin
Averi de milioane de lei, descoperite în procesul de evaluare a judecătorilor
Președintele României, Nicușor Dan, după întrevederea cu premierul Alexandru Munteanu: „Republica Moldova poate conta permanent pe sprijinul României”
VIDEO // Percheziții în raionul Orhei. Polițiștii au ridicat 11 kg de marijuana în valoare de 5 milioane de lei
Un procuror și trei ofițeri de poliție au fost arestați pentru complicitate la corupere pasivă într-un dosar cu mită de 400 mii de dolari
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la Summitul de la Bucha: „Ucrainenii merită o victorie justă. Ucraina va învinge”
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu secretarul general al Ministerului Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Republicii Austria
CNAS a finanțat prima tranșă a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna aprilie
Premierul Alexandru Munteanu a invitat membrii Camerei de Comerț Americane în România să investească în Republica Moldova
Peste 1800 de hectare de pădure vor fi plantate în 15 raioane de-a lungul fluviului Nistru, printr-un program susținut de Banca Mondială
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, participă la Summitul de la Bucha
Președinta Maia Sandu, la Conferința „Romania Government Roundtable”: „R. Moldova a trecut printr-o serie de șocuri economice și crize energetice, iar România a fost alături atunci când am avut nevoie”
VIDEO // Schimbări în sesiunea de examene 2026: evaluările de clasa a IX-a vor fi organizate în centre raionale
ANRE va avea un nou director: Daniel Mititelu câștigă concursul public
Cancelaria de Stat lansează un concurs de finanțare nerambursabilă pentru proiecte ale organizațiilor societății civile
UE își reafirmă sprijinul ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei
AIPA recepționează cereri de finanțare pentru investiții în zootehnie și culturi de nișă prin programul Băncii Mondiale