ro

 

Externe
19 Aprilie, 2026 / 20:45
/ Acum 2 ore

Donald Trump acuză Iranul de încălcarea armistițiului și amenință cu noi atacuri dacă acesta nu acceptă acordul

Președintele SUA, Donald Trump, a acuzat duminică Iranul de o „încălcare totală” a armistițiului dintre cele două țări, după ce ar fi tras asupra unor nave în apropierea Strâmtorii Ormuz. El a reluat amenințarea de a distruge podurile și centralele electrice ale Iranului dacă acesta nu acceptă condițiile sale, informează MOLDPRES, cu referire la AGERPRES și Reuters.

În contextul în care transportul maritim rămâne blocat în strâmtoare la două zile după ce Trump și Iranul au anunțat că o vor deschide, liderul american a declarat că emisarii săi vor ajunge luni seară în Pakistan, pregătiți pentru noi discuții.

„Oferim un ACORD foarte corect și rezonabil și sper că îl vor accepta, pentru că, dacă nu, Statele Unite vor distruge fiecare centrală electrică și fiecare pod din Iran”, a scris președintele american pe rețelele sociale.

De cealaltă parte, Iranul a reafirmat duminică faptul că blocada navală americană constituie „nu doar o încălcare a armistițiului”, ci și „un act ilegal și criminal”.

„Prin aplicarea deliberată a unei pedepse colective populației iraniene, aceasta echivalează cu o crimă de război și o crimă împotriva umanității”, a subliniat pe X purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghai.

Prețurile petrolului au scăzut la nivel global, iar bursele au crescut vineri, când Iranul a anunțat pentru prima dată că va redeschide strâmtoarea, pe care o închisese practic pentru toate navele, cu excepția celor proprii, după ce Trump și Israelul au lansat războiul pe 28 februarie.

Însă după ce Trump a declarat că va continua blocada asupra transportului iranian, Teheranul a anunțat sâmbătă că menține strâmtoarea închisă. Cel puțin două nave au raportat că s-a tras asupra lor când se apropiau sâmbătă de zonă.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Donald Trump anunță că negocierile SUA-Iran s-ar putea relua în următoarele două zile, tot în Pakistan

/ Acum 5 zile

Italia suspendă acordul de apărare cu Israelul

/ Acum 5 zile

AIE: Piața petrolului ar putea intra într-o fază critică în următoarele luni

/ Acum 5 zile

BTA: Scriitorul bulgar Georgi Gospodinov a câștigat Premiul Criticilor din Spania pentru romanul „Moartea și grădinarul”

/ Acum 5 zile

Secretarul american al energiei afirmă că preţurile la petrol vor atinge un nivel maxim în următoarele săptămâni

/ Acum 6 zile

Péter Magyar: Drepturile minorității maghiare din Ucraina sunt esențiale în relația Budapesta–Kiev

/ Acum 6 zile

Nicio țară nu are dreptul de a bloca strâmtoarea Ormuz, afirmă șeful agenției maritime a ONU

/ Acum 6 zile

Președinta Comisiei Europene, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE

/ Acum 6 zile

Prețurile petrolului au depășit 100 de dolari după anunțul blocadei porturilor iraniene

/ Acum 6 zile

Liderii europeni îl felicită pe Péter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria

/ Acum 6 zile

Rezultate preliminare alegeri Ungaria 2026: Partidul lui Péter Magyar este câștigător. Viktor Orbán recunoaște înfrângerea, după 16 ani la putere

/ Acum 6 zile

Rezultatele oficiale parțiale la alegerile parlamentare din Ungaria indică o victorie detașată a partidului de opoziție. Viktor Orban își recunoaște înfrângerea

/ Acum 7 zile

Prezența la vot la alegerile parlamentare din Ungaria a atins un nivel record

/ Acum 7 zile

Donald Trump anunță că Statele Unite vor impune o blocadă navală în Strâmtoarea Ormuz

 


 
/ Acum 1 zi

FOTO // Ministrul Mihai Popșoi, la Forumul Diplomatic de la Antalya: „R. Moldova a devenit mai rezilientă, iar angajamentul nostru de a avansa în implementarea reformelor rămâne ferm”

/ Acum 1 zi

Premierul Alexandru Munteanu, despre foametea organizată din anii 1946–1947: „Oamenii au îndurat pierderi greu de imaginat, iar multe familii nu și-au mai revenit niciodată”

/ Acum 1 zi

Linia electrică 110kV Strășeni-Bobeica a fost pusă sub tensiune, în urma remedierii defecțiunilor tehnice

/ Acum 1 zi

FOTO // Forumul Diplomatic de la Antalya. Vicepremierul Mihai Popșoi a avut întrevederi cu miniștri din Ucraina, Muntenegru și Germania

/ Acum 1 zi

FOTO // Învingătorii Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română au fost premiați în cadrul unei ceremonii festive

/ Acum 1 zi

FOTO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, întrevedere cu omologul său lituanian, Robertas Kaunas, la Vilnius. Securitatea națională și reziliența instituțională, pe agendă

/ Acum 1 zi

FOTO // Spectacol emoționant în memoria victimelor foametei din 1946-1947. Actorii trupei „TeatrUngheni” au redat pe scenă istoria tragică a poporului nostru

/ Acum 1 zi

Speakerul Igor Grosu, despre foametea organizată din anii 1946–1947: „Una dintre cele mai dureroase tragedii din istoria noastră”

/ Acum 1 zi

Iranul reimpune un „control strict” asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane

/ Acum 1 zi

Experții Centrului de Medicină Legală au prelevat probe biologice de la minora din Râșcani. Analizele de laborator, în proces de investigare

Vezi mai multe