ro

 

Externe
11 August, 2026 / 15:16
/ Acum 2 ore

Fostul președinte sirian Bashar al-Assad a fost condamnat la pedeapsa capitală

Fostul președinte al Siriei Bashar al-Assad a fost condamnat în lipsă la pedeapsa capitală de un tribunal din Siria, fiind găsit vinovat de crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul războiului civil din țară, relatează BBC, citând agenția siriană de stat SANA, informează MOLDPRES.

Instanța a constatat că reprimarea violentă a protestelor din provincia Daraa, în 2011, a inclus acțiuni care pot fi încadrate drept crime împotriva umanității. Reprimarea manifestațiilor din Daraa a reprezentat unul dintre momentele care au precedat izbucnirea războiului civil sirian, conflict în care au intervenit ulterior mai multe state, inclusiv Rusia.

La pedeapsa capitală a fost condamnat și Atef Najib, vărul lui Bashar al-Assad și fost șef al Direcției de securitate politică din provincia Daraa. Acesta a fost arestat în ianuarie 2025 și s-a aflat în sala de judecată în timpul pronunțării sentinței.

Bashar al-Assad a fost înlăturat de la putere în decembrie 2024 și a fugit împreună cu familia la Moscova, unde a primit azil. În septembrie 2025, autoritățile judiciare siriene au emis un mandat de arestare pe numele său.

Condamnarea a fost pronunțată în lipsa fostului lider sirian, care se află în continuare în Rusia. 

Bashar al-Assad a condus Siria din 2000 până la prăbușirea regimului său în decembrie 2024. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Zelenski a ajuns în Serbia, în prima sa vizită în acest stat aliat tradițional al Rusiei după 2022

/ Acum 3 zile

BTA // Copiii bulgari din diaspora, premiați în cadrul concursurilor de literatură, artă și muzică organizate de Agenția Executivă pentru Bulgarii din Străinătate

/ Acum 3 zile

ARMENPRESS // Pashinyan: Referendumul privind aderarea Armeniei la UE nu este posibil în această etapă

/ Acum 4 zile

Turcia, Arabia Saudită și Pakistan au semnat un acord de apărare colectivă

/ Acum 4 zile

Donald Trump interzice exportul de rachete interceptoare către Ucraina

/ Acum 4 zile

ARMENPRESS: Armenia a selectat o companie din Malta pentru supravegherea sectorului jocurilor de noroc

/ Acum 5 zile

BTA: Peste 1.000 de copii, câștigători ai concursurilor organizate de Agenția de Stat pentru Bulgarii din Străinătate, vor fi premiați

/ Acum 5 zile

The Washington Post: Mai multe state europene refuză să transfere rachete Patriot Ucrainei

/ Acum 5 zile

Italia plasează toate cele 27 de oraşe mari ale sale sub cea mai înaltă alertă de caniculă

/ Acum 5 zile

Austria și Slovacia au înregistrat cea mai ridicată temperatură din istoria măsurătorilor

/ Acum 5 zile

Iranul și Omanul convin asupra unei rute de navigație prin Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 5 zile

Livrările de rachete interceptoare către Ucraina au scăzut la o treime față de anul trecut

/ Acum 5 zile

ARMENPRESS: Oficiali din Armenia și SUA discută lansarea rapidă a programului TRIPP

/ Acum 6 zile

Putin anunță remanieri în conducerea armatei ruse și reorganizarea serviciilor logistice