ro
Externe
02 Aprilie, 2025 / 04:53
/ Acum 1 zi

Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a fost declarată vinovată de deturnare de fonduri publice

Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a fost declarată luni vinovată de deturnare de fonduri publice de către tribunalul corecțional de la Paris, ce urmează să se pronunțe asupra unei posibile pedepse de ineligibilitate pentru ea, cu doi ani înainte de alegerile prezidențiale, informează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Această decizie ține în suspans clasa politică din Franța, după ce acuzarea a cerut la sfârșitul lui noiembrie împotriva Marinei Le Pen, spre surprinderea generală, o pedeapsă de cinci ani de ineligibilitate 'cu executare provizorie', adică una care să se aplice imediat, chiar și în cazul în care cea vizată ar înainta apel.

Dacă judecătorii aprobă acest rechizitoriu, Marine Le Pen, 56 de ani, nu va mai putea participa la viitorul scrutin prezidențial prevăzut în 2027, în care ea este dată drept favorită, după trei tentative nereușite.

Acuzația cere de asemenea cinci ani de închisoare, dintre care doi cu executare, ce pot fi transformați în muncă în folosul societății, și plata unei amenzi de 300.000 de euro.

Opt eurodeputați ai partidului său Adunarea Națională (RN) au fost declarați la rândul lor vinovați de deturnare de fonduri publice.

Tribunalul a estimat că prejudiciul total a fost de 2,9 milioane de euro, eurodeputații din RN făcând ca 'persoane care lucrau în realitate pentru partidul' de extremă dreapta să fie 'retribuite de Parlamentul European'.

'Citesc pe aici pe colo că suntem cu nervii întinși la maxim. Personal, nu sunt', a comentat duminică deputata pentru săptămânalul La Tribune Dimanche.

'În toate cazurile, aceasta nu ne va slăbi', a spus luni vicepreședintele partidului Louis Aliot, care riscă de asemenea o condamnare în acest dosar.

Marine Le Pen este dată pe primul loc pentru viitorul scrutin prezidențial, cu 34%-37% din intențiile de vot, potrivit unui sondaj publicat duminică. Însă aceasta nu garantează neapărat succesul final, pentru că ea mai eșuase în 2017, apoi în 2022 în turul doi în fața actualului președinte Emmanuel Macron, care nu mai poate candida din nou.