
Parlamentul Armeniei a votat pentru a lansa candidatura țării la aderare în UE
Parlamentul Armeniei a votat miercuri în favoarea lansării candidaturii acestei țări din Caucaz pentru aderarea la Uniunea Europeană, în condițiile în care acest fost aliat al Rusiei caută să se apropie de Occident, informează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
Adoptat în a doua și ultima lectură cu 64 de voturi ''pentru'', cele ale deputaților partidului puterii, și 7 ''contra'', textul cere guvernului armean să lanseze procesul de aderare la UE.
De aproape un an și jumătate, această fostă republică sovietică și-a înmulțit gesturile de sfidare la adresa Rusiei, aliată istorică ce i-a vândut multă vreme arme și care dispune în continuare de o bază militară pe teritoriul armean.
Armenia îi reproșează Moscovei lipsa sa de susținere în fața Azerbaidjanului, care a recucerit prin forță, în toamna lui 2023, întreaga regiune azeră populată majoritar de armeni Karabah, controlată vreme de trei decenii de separatiști.
Trupe ruse de menținere a păcii desfășurate în Karabah nu au intervenit în timpul acestei ofensive azere pentru a face să fie respectat un armistițiu încheiat la sfârșitul lui 2020 între Baku și Erevan după un război de șase săptămâni.
Recucerirea întregului teritoriu azer Karabah de către Baku a constrâns peste 100.000 de armeni să fugă de aici, de teama unor represalii.
De atunci, Erevanul s-a distanțat de Moscova.
La sfârșitul lui ianuarie 2024, Armenia a aderat în mod oficial la Curtea Penală Internațională (CPI), în pofida avertismentelor Moscovei, și este acum obligată să-l aresteze pe Vladimir Putin dacă acesta calcă pe teritoriul armean, în virtutea unui mandat de arestare emis de CPI împotriva președintelui rus în martie 2023.
O bază militară rusă permanentă se află în continuare pe teritoriul armean, la Ghiumri, iar Erevanul rămâne membru al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianță militară sub umbrela Moscovei.
În februarie 2024, premierul armean Nikol Pașinian a afirmat însă că Armenia a înghețat 'în practică' participarea sa la această alianță.
În luna iulie a aceluiași an, Armenia a găzduit exerciții militare comune cu SUA.
În martie anul curent, Armenia și Azerbaidjanul au anunțat că au convenit aspra unui ''acord de pace'', pentru a pune capăt deceniilor de conflict dintre ele. Însă textul, rodul unor negocieri foarte lungi și complexe, în special asupra demarcării frontierelor, nu a fost încă semnat.
Zelenski, nemulțumit de noul acord privind mineralele propus de SUA, care ar putea amenința aderarea Ucrainei la UE
VIDEO // Cutremur în Myanmar: Bilanțul victimelor a urcat la 144
Cutremur devastator în Myanmar. Uniunea Europeană, pregătită să ofere ajutor de urgență
Ucraina declară că acordul cu SUA privind resursele sale minerale nu este finalizat
Aliații europeni sunt de acord să nu ridice sancțiunile împotriva Rusiei
Şase persoane au decedat după scufundarea unui submarin turistic lângă staţiunea egipteană Hurghada
Șeful diplomației franceze pledează pentru un dialog cu Beijingul pentru a face față crizelor globale
SUA desfășoară bombardiere strategice B-2 pe insula Diego Garcia din Oceanul Indian
Donald Trump amenință UE și Canada cu noi tarife
Patrimoniul cultural, mai accesibil pentru ucraineni. Un audioghid în limba ucraineană a fost lansat la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală
Noul Cod funciar, intrat astăzi în vigoare, aduce mai multe beneficii pentru agricultori
„MOLDPRES” și „ARMENPRESS”, acord de colaborare pentru diversificarea spațiului informațional din ambele state. Vitalie Hadei: „Știri și interviuri din prima sursă, pentru a informa publicul despre realitățile de la Chișinău și Erevan”
Sprijinul populației pentru tranziția verde a Republicii Moldova, estimat într-un studiu de Institutul de Mediu de la Stockholm
Perspectivele R. Moldova în implementarea politicilor climatice de către MIDR, apreciate de Misiunea Direcției generale politici climatice a Comisiei Europene
Annalena Baerbock, șefa diplomației germane, vine la Chișinău
Cadrul legal pentru protecția jurnaliștilor discutat la Parlament
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat 35 de acte normative în luna martie
Secretarul de stat al Ministerului Energiei: Provocările cu care s-a confruntat Republica Moldova au fost transformate în oportunități
UE va majora sprijinul pentru reziliența energetică a Republicii Moldova
Tânăra pianistă Martina Meola a câștigat locul I la Concursul Internațional de Pian din Elveția
Campionatul național de judo U-13 a reunit 400 de sportivi
Bilanțul cutremurului din Myanmar depășește 2.700 de morți
Evghenia Guțul rămâne în arest preventiv
Agricultorii din ţară, instruiți pentru procesul de depunere a cererilor de finanțare
Numărul procuraturilor teritoriale s-a redus de la 36 la 14