Sportivii ruși nu vor putea reprezenta Rusia la JO 2026 nici dacă se încheie războiul cu Ucraina
Sportivii ruși care vor participa la Jocurile Olimpice 2026 Milano-Cortina nu vor putea să își reprezinte țara nici în cazul în care se va ajunge la un acord de pace cu Ucraina, a spus președinta Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, într-un interviu pentru un cotidian italian, transmite MOLDPRES cu referire la Agerpres și Reuters.
La acest moment, nimic nu poate schimba decizia CIO de a permite sportivilor ruși să participe la Jocurile Olimpice de iarnă din februarie decât ca persoane individuale reprezentându-se pe sine, a precizat Coventry, într-un interviu publicat vineri, pentru Corriere della Sera.
CIO a interzis Rusia și Belarus după declanșarea războiului din Ucraina, în februarie 2022, forul olimpic stabilind, în septembrie 2025, că sportivii ruși și belaruși care vor concura la Milano-Cortina o vor face doar ca sportivi individuali neutri, fără să poarte drapelul național și fără să li se intoneze imnul de stat al țării lor.
Coventry a mai spus, în altă ordine de idei, că desfășurarea Jocurilor Olimpice în mai multe localități, așa cum sunt organizate în acest an de Italia, ar putea deveni ''noua normalitate'', iar Olimpiada de iarnă de la Milano-Cortina 2026 ar putea ''să reprezinte o îndrumare utilă pentru viitor''.
Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026 se vor desfășura în perioada 6-22 februarie.
Exporturile de gaze ale Rusiei către Europa, la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani
BTA: Călătoriile rezidenților bulgari în străinătate au crescut cu 5,8%, iar vizitele nerezidenților în Bulgaria au urcat cu 2,9% față de aceeași perioadă a anului precedent, în noiembrie.
Președintele francez Macron anunță o reuniune a aliaților Kievului la începutul lui ianuarie la Paris
Concluziile negocierilor de la Mar-a-Lago: progrese mari spre pace, dar fără acord privind teritoriile
Trump îl primește pe Zelenski la Mar-a-Lago pentru negocieri de pace
BTA: Patriarhul Ecumenic afirmă că vizita Patriarhului Bulgar întărește relațiile dintre Biserici
Donald Trump anunță că a avut o discuție telefonică „productivă” cu Putin înaintea întâlnirii cu Zelenski
Președintele Consiliului European: „Sprijinul UE pentru Ucraina nu va șovăi. În război, în pace și în reconstrucție”
Canada oferă Ucrainei un ajutor de 1,552 miliarde de euro pentru reconstrucție
Președintele Zelenski, susținut de europeni și Canada înainte de întâlnirea cu Trump
Volodimir Zelenski a sosit în Canada pentru o întâlnire cu premierul Mark Carney, înainte de întrevederea cu Donald Trump
Rusia a atacat Kievul și alte regiuni din Ucraina cu drone și rachete. Mai multe persoane au fost rănite
BTA: Nava de cercetare navală bulgară ajunge la baza antarctică bulgară de pe Insula Livingston
Zelenski și Trump se vor întâlni duminică la Mar-a-Lago pentru discuții privind planul de pace
Sportivii ruși nu vor putea reprezenta Rusia la JO 2026 nici dacă se încheie războiul cu Ucraina
Președinta Maia Sandu, mesaj de condoleanțe familiilor victimelor incendiului de la Crans-Montana: „Republica Moldova este solidară cu Elveția”
CEC: Partidele politice urmează să prezinte rapoartele de gestiune financiară până pe 15 ianuarie
VIDEO // Cum poți intra în posesia tichetelor de vacanță, disponibile din 1 ianuarie 2026. Victoria Belous: „Este un instrument menit să sprijine dezvoltarea turismului în zonele rurale și oferă beneficii salariaților și angajatorilor”
Elveția se confruntă cu sarcina dificilă de a identifica victimele incendiului din Crans-Montana
Un avocat din capitală va sta un an la închisoare pentru trafic de influență
Ministerul Educației premiază excelența în sport. Start pentru înscrierea la concursul „Laureații Sportului”
CEC: Republica Moldova are peste 3,29 milioane de cetățeni cu drept de vot
Bugete, reforme și armonizare cu UE: Parlamentul a încheiat luna decembrie cu 39 de acte adoptate
Președinta Maia Sandu salută aderarea Bulgariei la zona euro: „Republica Moldova privește cu admirație și speranță acest succes”
Opt persoane născute în Rusia, inclusiv membri ai trupei Bi-2, au obținut cetățenia Republicii Moldova
MS: În prima zi a lui 2026 au venit pe lume 38 de bebeluși
Un tânăr din Călărași a fost condamnat la un an de închisoare după ce a incendiat o mașină a poliției
Președinția Ciprului la Consiliul UE, sub semnul sprijinului pentru Ucraina. Președinta Maia Sandu: „Privim cu speranță spre lunile care urmează”
Cozi la frontieră: trafic intens la Criva, Leușeni și Sculeni
O femeie din Vadul lui Vodă, imobilizată la pat, a fost salvata de pompieri după ce un incendiu i-a cuprins locuința