
SUA și China vor purta tratative comerciale în Elveția
Statele Unite și China vor purta tratative comerciale la nivel înalt, în contextul tensiunilor în creștere legate de taxele vamale. Trezoreria de la Washington a anunțat marți că secretarul acestui departament, Scott Bessent, va ajunge joi în Elveția, unde se va întâlni cu un înalt oficial chinez, transmite dpa, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
Comunicatul Trezoreriei nu precizează cine va fi interlocutorul lui Bessent, dar ministerul comerțului de la Beijing, care a confirmat că vor avea loc negocieri, a precizat că partea chineză va fi reprezentată de viceprim-ministrul He Lifeng.
Conform ministerului, decizia de a negocia a fost luată ca reacție la așteptările internaționale, în interesul economic al Chinei și în urma solicitărilor industriei americane și a consumatorilor.
Întâlnirea va fi primul contact la nivel înalt de la începutul conflictului comercial între cele două puteri economice, cele mai mari din lume, declanșat la începutul lui aprilie.
Marți, președintele american Donald Trump afirmase că oficiali din China vor să negocieze relaxarea tensiunilor în comerțul bilateral, iar dialogul va avea loc 'la momentul potrivit'. 'Vor să negocieze și vor să aibă o întâlnire', a spus el în Biroul Oval al Casei Albe, la întâlnirea cu premierul canadian Mark Carney.
Guvernul de la Washington a impus taxe de până la 145% la importurile din China, iar Beijingul a reacționat cu măsuri similare la nivelul de 125% pentru produsele americane. Ambele părți au prevăzut însă excepții pentru articolele considerate critice, cum ar fi anumite componente electronice, pentru a atenua impactul economic, reamintește dpa.
Trump a făcut remarci contradictorii despre stadiul tratativelor cu chinezii. El a susținut că au avut loc discuții, inclusiv o convorbire telefonică cu președintele chinez Xi Jinping, dar Beijingul i-a dezmințit afirmațiile.
Zelenski, la 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste: „Răul rusesc trebuie combătut împreună”
La Vatican începe a doua zi de vot
Armistițiul de trei zile ordonat de Putin a intrat în vigoare
Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise. Conclavul pentru alegerea succesorului Papei Francisc a început
Parlamentul European a marcat 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa
India şi Pakistanul s-au bombardat reciproc
Două persoane au fost ucise la Kiev într-un atac rusesc cu drone
Cardinalii se adună pentru a-l alege pe viitorul pontif
România // BEC a anunțat rezultatele finale de la primul tur al prezidențialelor: George Simion - 40,96%, Nicușor Dan - 20,99%
FOTO Comisara UE Marta Kos la Negureni, Teleneşti: „Tradițiile sunt sufletul fiecărei națiuni europene și integrarea europeană nu le șterge”
FOTO Ziua Europei 2025 a continuat la Orhei
Ucraina: Cancelarul german Merz evocă o înăsprire masivă a sancțiunilor dacă Putin refuză un armistițiu
Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare 2025: „Spații comune: Crearea de orașe și comunități prietenoase cu păsările”
Oraşul Vaslui din România găzduieşte, în premieră, expoziția și forumul bilateral de afaceri „Moldova prezintă”
FOTO Întreprindere din raionul Ungheni, apreciată de comisara UE Marta Kos pentru contribuție la economia locală și apropierea Moldovei de standardele europene
Peste 150 de companii vor prezenta la Chișinău inovații pentru dezvoltarea industriei alimentare
Merz, Starmer, Macron și Tusk merg la Kiev şi cer Rusiei să accepte un armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile
Centrul Tekwill adună tinerii pasionaţi de robotică la un eveniment dedicat tehnologiei şi inovaţiei
De Ziua Europei, clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile drapelului Uniunii Europene
Mii de persoane, la manifestații pro Europa în orașe din România
Șefa statului a participat la festivitățile dedicate Zilei Europei și la Festivalul Familiei, organizate la Ungheni
VIDEO // Marta Kos și Cristina Gherasimov au deschis concertul dedicat Zilei Europei la Chișinău: „Cu Moldova, Uniunea Europeană va fi mai bogată”
Fotbal: Anglia, prima națiune care va avea șase reprezentante în Liga Campionilor
VIDEO Guvernul: De Ziua Europei celebrăm pacea, solidaritatea și parcursul european al Republicii Moldova
VIDEO Prim-ministrul Dorin Recean a lansat un video explicativ despre Planul de creștere a Moldovei