Ucraina se așteaptă să semneze în orele următoare acordul cu SUA privind mineralele
Ucraina se așteaptă să semneze miercuri un acord cu Statele Unite privind mineralele, document care le va asigura americanilor accesul la mineralele strategice ucrainene, a declarat un înalt oficial al președinției de la Kiev, pentru AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.
Ministrul economiei, Iulia Sviridenko, este în drum spre Washington și „ar trebui să semneze acordul diseară”', a precizat sursa respectivă, sub rezerva anonimatului.
Premierul ucrainean Denis Șmîhal și-a exprimat satisfacția la televiziunea națională: „Este într-adevăr un acord internațional frumos, echitabil între guvernele american și ucrainean, privind investițiile comune în dezvoltarea și reconstrucția Ucrainei”.
El a menționat că semnarea este prevăzută „în cursul următoarelor 24 de ore”.
Acordul, a cărui versiune finală negociată nu a fost încă aprobată oficial de guvernul de la Kiev, este „rezultatul unei munci asidue și aprofundate”, a mai spus Șmîhal.
Proiectul de acord s-a aflat de câteva săptămâni în centrul tensiunilor între Ucraina și SUA, în contextul sprijinului american vital pentru ucraineni, care fac față de peste trei ani invaziei ruse.
O versiune anterioară a acordului ar fi trebuit semnată cu ocazia vizitei la Washington a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de la sfârșitul lui februarie. Acesta a fost implicat însă într-o altercație fără precedent la Casa Albă cu omologul său american Donald Trump și cu vicepreședintele J.D. Vance și a plecat în grabă, fără a mai semna.
Varianta propusă ulterior de americani în martie a fost considerată foarte defavorabilă de către deputații ucraineni și presă.
Negocierile au dus în cele din urmă la o formă mai acceptabilă pentru Kiev, conform unor oficiali din Ucraina.
Președintele ucrainean susține că nu are nici dreptul legal, nici cel moral de a ceda teritorii Rusiei
Statele UE aprobă o înăsprire a politicii privind migrația
Noi atacuri cu drone rusești asupra Ucrainei: un mort și mai mulți răniți
Șeful diplomației italiene cere o reformă majoră a Uniunii Europene
The Economist: Rusia a pierdut peste 680 de mii de bărbați în războiul din Ucraina
Candidatul PNL Ciprian Ciucu a fost ales primar general al Bucureștiului
BTA: Institutul Național de Asigurări Sociale aprobă în unanimitate bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2026
Reparațiile la rețeaua electrică din Ucraina vor dura câteva săptămâni, declară operatorul Ukrenergo
Rusia a reluat atacurile aeriene asupra Ucrainei, în timp ce discuțiile pentru un posibil acord de pace avansează în SUA
Europa ar trebui să preia până în 2027 majoritatea capabilităților NATO de apărare convențională
BTA: Agenția Scope Ratings Confirmă Ratingul de Credit „A-” al Bulgariei, Perspectivă Stabilă
Turcia: Șapte morți și 11 răniți într-un accident de autobuz
Drone și rachete rusești au lovit un nod feroviar din apropierea capitalei ucrainene
O navă a lovit un pod în sudul Germaniei. Echipajul și pasagerii nu au avut de suferit
Proietul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală 2026, votat în prima lectură: mai mulți bani pentru servicii medicale și medicamente compensate
Laboratorul Centrului de Sănătate Căușeni, dotat cu echipament performant
VIDEO // Părinții pot beneficia de deduceri pentru instruirea copiilor: ministrul Educației explică procedura
Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru 2026, aprobată în prima lectură: pensii indexate și indemnizații majorate
Bugetul de stat pentru anul 2026, aprobat de Parlament în prima lectură
Comisia Europeană: Bulgaria se va alătura zonei euro la 1 ianuarie 2026 indiferent de situația politică
Acord al țărilor UE privind înghețarea pe termen nelimitat a activelor băncii centrale ruse
METEO // Vreme variabilă și precipitații slabe în weekend
Ucraina ar putea adera la UE până în 2027, în cadrul unui plan de pace mediat de SUA
GALERIE FOTO // Vinul ca artă, un vernisaj al emoțiilor
Președintele Ciprului, la întrevederea cu Maia Sandu: „Obiectivul nostru este ca cetățenii moldoveni să se bucure cât mai curând de beneficiile integrării europene”
Salarii mai mari pentru 43 000 de bugetari de la 1 ianuarie 2026
O avocată va ajunge pe banca acuzaților pentru trafic de influență
Facilități extinse pentru reîntoarcerea moldovenilor din diasporă. Ce condiții trebuie să îndeplinească beneficiarii
Centrul multifuncțional de servicii sociale din Copceac, renovat cu ajutorul UE și pregătit să ofere sprijin comunității
Progresul Republicii Moldova în modernizarea administrării fiscale, evaluat de Misiunea Departamentului pentru Afaceri Fiscale al FMI