ro

 

Externe
01 Aprilie, 2026 / 20:41
/ 22 Noiembrie, 2025

Ucraina va începe în curând consultări cu SUA în Elveția despre un viitor acord de pace cu Rusia

Ucraina va purta în curând negocieri cu Statele Unite în Elveția pentru a discuta planul președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului cu Rusia, a anunțat sâmbătă un înalt oficial ucrainean, conform AFP și Reuters, citate de Agerpres și MOLDPRES.

„În zilele următoare, vom lansa consultări în Elveția între înalți oficiali ucraineni și americani cu privire la posibilii parametri ai unui viitor acord de pace”, a transmis pe Facebook Rustem Umerov, șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei.

„Ucraina abordează acest proces cu o înțelegere clară a intereselor sale. Este vorba de o nouă etapă în dialogul care durează de câteva zile și care își propune în primul rând armonizarea viziunii noastre pentru următorii pași„, a adăugat el.

„Apreciem participarea părții americane și disponibilitatea acesteia pentru discuții substanțiale”, a mai scris Umerov. El a editat postarea, fără a oferi niciun motiv, după ce o versiune anterioară preciza că discuțiile vor avea loc „cu participarea partenerilor europeni”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat sâmbătă un decret de înființare a delegației care va fi responsabilă de participarea „la procesul de negocieri cu Statele Unite și alți parteneri internaționali ai Ucrainei, precum și cu reprezentanții Rusiei”.

Conform decretului, delegația va fi condusă de mâna dreaptă a lui Zelenski, șeful cancelariei prezidențiale, Andrii Iermak, și îi va include, printre alții, pe Rustem Umerov, șefii serviciilor de securitate și informații și șeful Statului Major General. Va fi o delegație în esență militară.

Vineri, Zelenski a respins planul american de a pune capăt celor aproape patru ani de invazie rusă și a afirmat că va încerca să sugereze soluții alternative Washingtonului. Textul este privit cu îngrijorare la Kiev, deoarece reiterează mai multe cerințe majore formulate de Rusia.

Planul include concesii teritoriale din partea Ucrainei și o reducere a dimensiunii armatei sale, dar oferă și garanții de securitate occidentale pentru Kiev.

Donald Trump și Vladimir Putin, la rândul lor, au făcut presiuni asupra lui Zelenski pentru a accepta acordul.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

SUA au permis unui petrolier rusesc să ajungă la Cuba, în ciuda blocadei

/ Acum 2 zile

BTA: Adolescentul Ivan Ivanov câștigă cel mai important titlu din cariera sa profesionistă în tenis

/ Acum 3 zile

Miniștrii de externe turc și egiptean au ajuns în Pakistan pentru o reuniune pe tema războiului din Orientul Mijlociu

/ Acum 3 zile

Directorii marilor companii petroliere avertizează că războiul cu Iranul ar putea provoca o criză energetică globală

/ Acum 3 zile

BTA: Președintele FIG, Morinari Watanabe, deschide Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Sofia

/ Acum 3 zile

Armata americană anunță sosirea unei nave de asalt amfibie în Orientul Mijlociu

/ Acum 4 zile

Ucraina și Qatar au semnat un acord de cooperare privind combaterea rachetelor și a dronelor

/ Acum 4 zile

Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat

/ Acum 4 zile

ONU propune un mecanism pentru protejarea comerțului prin Ormuz în contextul războiului din Iran

/ Acum 5 zile

Arabia Saudită a încheiat un acord de apărare cu Ucraina

/ Acum 5 zile

Iranul a mobilizat peste un milion de oameni pentru eventualitatea unei invazii terestre

/ Acum 5 zile

Donald Trump a prelungit până la 6 aprilie ultimatumul dat Teheranului să deschidă Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 6 zile

Vaticanul cere oprirea războiului pentru a putea fi sărbătorită Săptămâna Mare la Ierusalim

/ Acum 6 zile

BTA: Al treilea Forum Internațional al Alfabetului Chirilic marchează misiunea unei generații de a păstra cultura Bulgariei, afirmă președinta Iliana Iotova