ro

 

Economie
01 Aprilie, 2026 / 17:52
/ Acum 3 ore

Guvernul a prelungit cu trei ani termenul de privatizare a locuințelor de stat din Republica Moldova

Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi un proiect de lege care aduce modificări cadrului normativ în domeniul locuințelor, vizând două direcții majore: facilitarea dreptului la proprietate și sporirea siguranței cetățenilor în blocurile locative. Deciziile vizează prelungirea termenului de privatizare a spațiilor locuibile și interzicerea utilizării buteliilor de gaz în clădirile cu mai multe etaje, transmite MOLDPRES.

Prin acest aviz, Executivul urmărește să ofere o soluție echitabilă miilor de familii care locuiesc încă în spații de stat, impunând totodată reguli stricte pentru prevenirea incidentelor tragice provocate de exploziile de gaze.

„Cea mai așteptată prevedere a proiectului este extinderea termenului-limită pentru privatizarea locuințelor oferite de stat. Termenul stabilit anterior, care expira la data de 31 mai 2026, va fi prelungit cu încă 3 ani. Conform datelor oficiale, în prezent există aproximativ 2.651 de locuințe care nu au fost încă trecute în proprietate privată. Autoritățile au constatat că mulți locatari nu au reușit să finalizeze procedurile juridice din motive obiective, printre care se numără aflarea cetățenilor la muncă sau cu traiul peste hotare; lipsa resurselor financiare necesare pentru perfectarea actelor; existența unor litigii în curs de examinare în instanțele de judecată; acte de identitate expirate sau lipsa unui consens în cadrul familiilor numeroase”, explică Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR).

Potrivit ministerului, această prelungire le va permite beneficiarilor să intre în posesia deplină a locuințelor și să evite riscul ca acestea să treacă în proprietatea unităților administrativ-teritoriale sub formă de locuințe sociale.

Prin aceste ajustări legislative, Guvernul își propune să modernizeze administrarea fondului locativ și să garanteze dreptul cetățenilor la un trai sigur și stabil. Proiectul urmează să fie transmis Parlamentului spre examinare și adoptare în lectură finală.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Stații agrometeorologice noi vor ajuta fermierii din Moldova să combată seceta și înghețul

/ Acum 1 zi

Contribuabilii pot recupera impozitul pentru cheltuielile de studii și credite ipotecare conform Codului Fiscal

/ Acum 1 zi

DOC // Portul Giurgiulești, declarat obiectiv strategic. Noua lege a fost publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Dolarul se scumpește în ultima zi din martie, iar euro își menține valoarea

/ Acum 1 zi

VIDEO // O fabrică de mobilă din Moldova se modernizează, cu investiție susținută prin fonduri din Planul de Creștere al UE

/ Acum 1 zi

Moldova Fruct obține recunoașterea capacităților fotovoltaice pentru fermieri: „O victorie pentru predictibilitatea afacerilor”

/ Acum 1 zi

Credite de până la 150 de mii de euro pentru tinerii fermieri și femeile antreprenoare din mediul rural

/ Acum 1 zi

FOTO // Autorităţile au analizat progresul programului LEADER și noi mecanisme pentru dezvoltarea satelor din Moldova

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Vladimir Bolea, la Riga: „Căutăm soluții pentru servicii de transport regulate care chiar să funcționeze”

/ Acum 2 zile

Dorin Junghietu mulțumește partenerilor din România, Ucraina și UE pentru sprijinul vital acordat sistemului electroenergetic din Moldova

/ Acum 2 zile

FOTO // Lucrări de întreținere pe rețeaua națională de drumuri, desfășurate în mai multe regiuni ale țării

/ Acum 2 zile

Banca Mondială sprijină alinierea agriculturii moldovenești la standardele europene și dezvoltarea lanțurilor valorice

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Vladimir Bolea efectuează o vizită la Riga pentru a analiza modelul leton de eficientizare a transportului rutier

/ Acum 2 zile

Republica Moldova, la etapa finală a primei licitații eoliene ce include stocarea energiei electrice