ro

 

Oficial
29 Mai, 2026 / 00:53
/ 17 Martie, 2026

Igor Grosu, întrevedere la Bruxelles cu Comisara europeană pentru extindere: 189 de milioane de euro pentru Republica Moldova

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere la Bruxelles cu Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, în cadrul căreia a fost anunțată debursarea celei de-a doua tranșe din Planul de Creștere pentru Republica Moldova, în valoare de 189 de milioane de euro.

„Aceste fonduri vor fi direcționate către proiecte concrete care vor îmbunătăți viața de zi cu zi a cetățenilor noștri: mai multă securitate energetică, servicii publice mai bune, investiții în sistemul de sănătate și în dezvoltarea comunităților noastre”, a menționat șeful legislativului.

La întrevedere, oficialii au discutat despre progresele înregistrate de Republica Moldova pe calea integrării europene, precum și despre prioritățile de reformă în domenii-cheie.

Tot astăzi, la Bruxelles, au fost deschise negocierile tehnice pentru ultimele trei grupuri de capitole: „Competitivitate și creștere incluzivă”, „Agenda verde și conectivitate” și „Resurse, agricultură și coeziune”.

„Este o nouă dovadă că ne îndeplinim ca țară angajamentele și că mergem în direcția corectă. Modernizarea pe care o vedem în ultimii ani în toată țara este rezultatul muncii făcute acasă, la toate nivelurile administrației, dar și al parteneriatului puternic cu Uniunea Europeană, care continuă să sprijine Republica Moldova în transformarea sa”, a subliniat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a mers în localitățile afectate de ploile puternice și viituri din raionul Călărași

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu a purtat convorbiri telefonice cu lideri europeni pentru avansarea negocierilor de aderare la UE

/ Acum 6 zile

Amalgamarea voluntară a primăriilor: 608 decizii au fost aprobate de consiliile locale 

/ Acum 6 zile

Vicepremierul Valeriu Chiveri în dialog cu unii reprezentanți permanenți și diplomați la OSCE

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu a participat la Forumul GLOBSEC de la Praga

/ Acum 7 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Cămășii Ucrainene „Vyshyvanka”

/ Acum 7 zile

Participarea viceprim-ministrului pentru reintegrare la reuniunea Consiliului permanent al OSCE

/ Acum 7 zile

Premierul Alexandru Munteanu, la aniversarea Confederației Naționale a Patronatului: „Vrem ca Republica Moldova să devină o economie mai competitivă, mai atractivă pentru investiții și mai bine conectată la standardele europene”

/ 20 Mai, 2026

Republica Moldova și FMI au ajuns la un acord privind un nou program de cooperare pentru următorii 3 ani

/ 20 Mai, 2026

Președinta Maia Sandu, în vizită de lucru în Țările de Jos: aprofundarea parteneriatului bilateral și sprijin pentru aderarea la UE

/ 20 Mai, 2026

Proiectele realizate cu sprijinul Băncii Europene de Investiții, evaluate în cadrul unei reuniuni la Guvern

/ 20 Mai, 2026

Indemnizații mai mari pentru tinerii profesori. Sprijinul acordat la angajare, la disciplinele STEM, va crește până la 375 de mii de lei

/ 20 Mai, 2026

Ambalajele din plastic, sticlă și metal vor putea fi returnate: A fost desemnat administratorul Sistemului de depozit pentru ambalaje

/ 20 Mai, 2026

Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Slovacia vor putea beneficia de pensii