Instituții mai puternice în domeniul mediului, pentru o gestionare mai bună, control mai eficient și prevenirea încălcărilor
Domeniul mediului va fi administrat mai eficient, cu delimitarea clară a competențelor și consolidarea capacităților de reglementare, monitorizare și control. Guvernul a aprobat, astăzi, mai multe hotărâri în acest sens.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului va avea competențe mai clare în exercitarea controlului de stat, prevenirea încălcărilor legislației de mediu, calcularea prejudiciilor și aplicarea principiului „poluatorul plătește”.
Una dintre cele mai importante schimbări este crearea Centrului Operațional de Reacție Imediată la Incidentele de Mediu, care va recepționa sesizări 24/24. Astfel, cetățenii vor putea raporta mai ușor și mai rapid cazurile de poluare, tăieri ilegale, depozitare neautorizată a deșeurilor sau alte încălcări care afectează mediul.
„Timpul în care statul nu avea instrumente să intervină după ora 17:00 a expirat. Până acum, cei care poluau apele, solul, tăiau ilegal pădurile, profitau de un program de lucru obișnuit, iar odată cu instituirea Centrului Operațional de Reacție Imediată la Incidentele de Mediu vom avea echipe disponibile permanent, iar sesizările vor fi preluate 24/24”, a subliniat Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
Agenția de Mediu urmează să fie reorganizată prin absorbția Agenției pentru Geologie și Resurse Minerale, iar efectivul-limită va fi ajustat pentru a acoperi mai bine domenii precum gestionarea deșeurilor, substanțele chimice, protecția aerului, schimbările climatice și biodiversitatea.
Proiectul prevede crearea unui ghișeu unic, unde cetățenii și agenții economici vor primi sprijin pentru depunerea cererilor și obținerea actelor permisive. Totodată, instituția va crea un portal electronic, pentru automatizarea proceselor interne și acces mai simplu la serviciile de mediu.
„Obiectivul nostru este clar, o instituție modernă, capabilă să asigure monitorizarea riguroasă a domeniului mediului și a provocărilor care apar”, a declarat Ministrul Mediului.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat va deveni Instituția Publică Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu, cu atribuții extinse în monitoring meteorologic, hidrologic și de mediu, gestionarea datelor, elaborarea prognozelor și emiterea avertizărilor, eliminând fragmentarea actuală a datelor. Noua entitate va gestiona și monitorizarea apelor subterane.
Prin aceste măsuri, autoritățile vor putea reacționa mai eficient la riscurile și incidentele de mediu, vor gestiona mai bine datele relevante și vor furniza servicii publice mai clare, mai rapide și mai bine coordonate.
Consolidarea capacităților instituționale în domeniul gestionării fondurilor europene
Președintele Parlamentului s-a întâlnit cu șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, care își încheie mandatul în Republica Moldova
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Forumul Politic la Nivel Înalt al ONU: „Dezvoltarea durabilă este o alegere strategică pentru Republica Moldova”
Maia Sandu, la reuniunea Coaliției de Voință: „Securitatea Ucrainei este securitatea Moldovei”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani
Prim-ministrul interimar Eugeniu Osmochescu conduce delegația Republicii Moldova la cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană
Președinta Maia Sandu participă la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru
În atenția mass-media! Șefa statului va susține un briefing de presă mâine, 11 iulie
Bootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova
Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Croația
Participarea vicepremierului pentru reintegrare la o masă rotundă dedicată procesului de reglementare a conflictului transnistrean, organizată la Vilnius
Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă, planificate pentru prima jumătate a anului 2026. Rezultatele urmează să fie validate de Comisia Europeană
VIDEO // Lista noului Cabinet de miniștri va fi anunțată în scurt timp, afirmă Igor Grosu după întrevederea candidatului desemnat cu fracțiunea PAS
Debitul deversat din lacul de la Novodnestrovsk rămâne neschimbat până la sfârșitul lunii
Vizită de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile de pe platoul Cocieri
Ucraina a distrus un bombardier strategic rusesc Tu-95
Peste 120 de specialiști în sănătate publică și-au consolidat capacitățile de intervenție în situații de urgență
VIDEO // Prunele au invadat tarabele din piețele capitalei. Cât costă fructele și legumele în această săptămână
FOTO // Un proiect de peste 60 de milioane de lei aduce apă potabilă pentru mii de locuitori din raionul Hânceşti
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la PTF Sculeni a fost fluidizat
Grupuri de primării amalgamate au fost create în toate regiunile țării: investiții de 366 de milioane de lei planificate de Guvern pentru modernizarea localităților
FOTO // Noi investiții vor îmbunătăți accesul către Zona Economică Liberă Ungheni și Rezervația „Plaiul Fagului”
Cod galben de pericol de incendii de vegetație în mai multe regiuni ale țării
Nou sistem de taxe pentru șoferi. MIDR propune înlocuirea taxei pentru drumuri cu o taxă pe vehicul
Automobile de peste 17 milioane de lei, importate din SUA printr-o presupusă schemă frauduloasă. Au fost efectuate 11 percheziții
VIDEO // Condiții mai bune pentru copii care frecventează Grădinița „Delia” din Ungheni: instituția a fost dotată cu echipamente moderne
Un tânăr, reținut după ce ar fi furat și avariat un automobil în Chișinău
FOTO // Universitatea de Stat din Moldova a fost premiată la Salonul Internațional de Invenții INVENTICA 2026 de la Iași