Mesajul Președintei Maia Sandu la recepția organizată cu ocazia Zilei Europei

Excelențele Voastre,

Doamnelor și domnilor,

Aniversările — precum cea a Declarației Schuman din 9 mai 1950 — reprezintă întotdeauna un bun prilej de reflecție. 

De patru ani deja, Republica Moldova urmează cu hotărâre calea europeană. Un drum ales pentru că reprezintă pentru noi o garanție existențială a păcii, a libertății și a democrației. 

Un drum pe care am reușit să facem pași importanți datorită unei mobilizări fără precedent. Funcționari publici, membri ai organizațiilor din societatea civilă, jurnaliști, antreprenori, oameni care muncesc zi de zi pentru a transforma obiectivul aderării la Uniunea Europeană în realitate. 

Și am înțeles cu toții că nu ne putem permite să încetinim ritmul — un ritm a cărui principală provocare rămâne că avem de-a face cu un maraton, dar trebuie să ne mișcăm ca la un sprint. 

Dar poate că tocmai acest efort intens și concentrarea firească asupra etapelor imediate ale procesului ne obligă, din când în când, să revenim la o întrebare mai profundă: care este, de fapt, esența proiectului european și cum o păstrăm vie în conștiința noastră? 

De altfel, cred că este o responsabilitate care privește întregul nostru continent — state membre și candidate deopotrivă. 

Sigur că și la noi în țară discuțiile despre agenda europeană sunt adesea dominate de aspecte mai curând tehnice: condiționalități, reforme, standarde, negocieri, legislație. La fel cum, în interiorul Uniunii Europene, dezbaterea publică se concentrează deseori pe politici sectoriale, pe dosare concrete sau pe diferențe de poziționare între state.

Noi spunem adesea — și pe bună dreptate — că ne facem cu seriozitate „temele pentru acasă”. Și chiar ni le facem. O confirmă și Comisia Europeană.

Dar adevărul este că nu putem construi entuziasm doar în jurul ideii de „teme pentru acasă”. În fond, câți dintre noi își amintesc cu prea mare entuziasm de temele pentru acasă din copilărie?

De aceea, cred că trebuie să vorbim mai mult despre sensul profund al acestui efort comun. Despre ceea ce încercăm să construim noi, europenii — și mai ales de ce?

Uniunea Europeană nu s-a născut ca un exercițiu birocratic și nu s-a edificat în jurul directivelor sau regulamentelor. Proiectul european s-a născut dintr-o lecție istorică dureroasă și din convingerea că pacea pe continent nu poate fi menținută fără reconciliere între țări și popoare, fără solidaritate, fără încredere și fără legături suficient de puternice încât războiul să devină, literalmente, imposibil.

Acesta este crezul care a stat la baza propunerii de acum 76 de ani a lui Robert Schuman de a pune în comun producția de cărbune și oțel. 

O idee concomitent simplă și revoluționară: state care cooperează strâns, state ale căror economii și societăți devin interconectate, care nu mai pot fi împinse spre ororile unor conflagrații sângeroase.

Aceasta rămâne și astăzi esența Europei unite.

O comunitate construită pe colaborare în locul confruntării.

Pe respect pentru demnitatea umană.

Pe protejarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Și pe convingerea că diversitatea nu este o slăbiciune, ci un avantaj.

Cred că trebuie să facem mai mult — în Republica Moldova și în întreaga Europă — pentru a ancora aceste idei în societate. Să vorbim mai mult despre ele în școli și universități. În mass-media. În toate comunitățile. 

Mai ales acum, când războiul a revenit pe continentul nostru, iar democrațiile sunt supuse unor presiuni tot mai mari, această memorie europeană devine mai importantă. 

 

Doamnelor și domnilor,

Nu putem vorbi despre importanța proiectului european fără să ne amintim și ce a însemnat absența lui.

De aceea, memoria zilei de 9 mai 1950 trebuie cultivată nu doar prin evocarea momentului fondator al Declarației Schuman, ci și prin a vorbi despre ceea ce s-a întâmplat după acea zi în țările de pe continent în care proiectul european nu a ajuns decât mult mai târziu.

În timp ce Europa Occidentală începea să construiască, prin cooperare și reconciliere, un spațiu al libertății și prosperității, în Europa de Est au urmat decenii de dictatură, frică, supunere și izolare. În timp ce în Vest societățile deveneau tot mai deschise, iar cetățenii tot mai stăpâni pe propriul destin, în Est milioane de oameni au fost privați de libertăți fundamentale, de dreptul la opinie sau la inițiativă, iar mulți au plătit scump pentru că au luptat pentru ele. 

De aceea, pentru statele din Europa de Est, inclusiv pentru Republica Moldova, promisiunea proiectului european are și o profundă dimensiune de reparație morală și istorică, despre care trebuie să vorbim.

Atunci când oamenii din partea noastră a Europei îndrăzneau să privească dincolo de Cortina de Fier, entuziasmul lor nu era alimentat de regulamente sau directive, ci de imaginea libertății, de ideea unei societăți în care oamenii puteau vorbi liber, puteau călători liber, puteau crea și spera fără frică.

Și cred că aceasta rămâne, până astăzi, puterea reală de atracție a proiectului european.

Pentru că trăim într-o lume în care competiția globală nu este doar una economică sau tehnologică, ci și una între modele de societate. Și autoritarismul vine cu reguli și cu perspectiva stabilității. Dar numai democrația oferă ceva esențial: libertatea individului de a-și trăi viața conform propriilor aspirații, într-o societate care îi respectă demnitatea.

Este o promisiune care inspiră în continuare. Și avem datoria să-i redăm, prin felul în care vorbim despre Europa și prin felul în care o clădim mai departe, strălucirea și forța pe care le merită.

Vă mulțumesc și la mulți ani, Europa!