ro

 

Oficial
20 August, 2026 / 05:13
/ Acum 17 ore

Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Letonia 

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Cetățenii moldoveni care locuiesc în Letonia își vor putea preschimba permisele de conducere fără examene suplimentare. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor pentru stabilirea mecanismul practic de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere.

Măsura este necesară pentru punerea în aplicare a înțelegerii semnate de cele două state la Riga, la 19 mai 2025. Aceasta va simplifica procedurile pentru cetățenii care dețin permise de conducere eliberate în Republica Moldova sau Letonia.

Republica Moldova are acorduri privind recunoașterea și conversiunea permiselor de conducere cu mai multe state, printre care Turcia, Lituania, Italia, Albania, Spania și Grecia, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Israel și Emiratele Arabe Unite.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a participat la Festivalul național „Sport prin Generații”, desfășurat la Nisporeni

/ Acum 5 zile

Sesiune de informare pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului privind aplicarea TVA și a accizelor asupra mărfurilor introduse în Republica Moldova

/ Acum 5 zile

Primarii din nordul țării au participat la prima rundă de consultări, la Guvern, privind investițiile pentru localitățile amalgamate

/ Acum 6 zile

Planul pentru construcția Moldova HiTech Park - un nou pol de tehnologie și inovare, prezentat la Stăuceni

/ Acum 6 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan s-a întâlnit cu tinerii ce participă la Programul de stagii în serviciul public al Guvernului și Uniunii Europene

/ Acum 7 zile

Premierul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ceh, Andrej Babiš

/ Acum 7 zile

Peste 23 mii de locuitori din regiunea transnistreană sunt angajați oficial în câmpul muncii pe malul drept al Nistrului

/ Acum 7 zile

Mai multe investiții în economia națională: Guvernul încurajează investitorii prin reguli mai clare și facilități pentru proiectele strategice

/ Acum 7 zile

Servicii de apă și sanitație mai moderne în localitățile țării. Guvernul a aprobat un program național de dezvoltare pentru 5 ani

/ Acum 7 zile

Măsuri pentru reducerea riscurilor provocate de dezastrele naturale, aprobate de Guvern

/ Acum 7 zile

Plafonul pentru operațiuni valutare fără autorizarea BNM va fi majorat

/ 11 August, 2026

Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu o delegație din Regatul Norvegiei

/ 10 August, 2026

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său lituanian despre avansarea parcursului european al Republicii Moldova

/ 10 August, 2026

Proiectele de asistență în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului discutate la întrevederea viceprim-ministrului cu reprezentanta rezidentă a PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova

 


 
/ Acum 12 ore

Igor Grosu a discutat cu Kürşad Zorlu, deputat în Parlamentul Turciei, despre dezvoltarea UTA Găgăuzia și consolidarea parteneriatului cu Republica Turcia

/ Acum 13 ore

Republica Moldova și Turcia vor consolida parteneriatul economic și investițional

/ Acum 13 ore

Noul ministru al Agriculturii, selectat dintr-un „cerc foarte restrâns”. Anunțul premierului Vasile Tofan

/ Acum 13 ore

Dan Perciun prezintă ghidul noilor salarii din educație: plată unică până în 2027, sporuri de grad majorate și lefuri de peste 18 mii de lei pentru profesori

/ Acum 13 ore

Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o discuție cu omologul său leton, Andris Kulbergs

/ Acum 13 ore

O locomotivă și un automobil s-au ciocnit la o trecere de cale ferată de pe sectorul Bălți - Florești

/ Acum 13 ore

ARMENPRESS: Un șahist armean de 14 ani îl învinge pe liderul clasamentului mondial, Magnus Carlsen, în turneul Titled Tuesday

/ Acum 13 ore

Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu o delegație a Congresului SUA: „Vom continua dialogul strâns și vom dezvolta cooperarea în beneficiul cetățenilor”

/ Acum 13 ore

Salariile angajaților din sectorul bugetar vor crește din 1 ianuarie 2027. Premierul Vasile Tofan: „Reforma va asigura majorarea salariilor pe termen lung, nu doar într-un singur an”

/ Acum 13 ore

Legea salarizării: Guvernul anunță plăți unice de compensare din octombrie și majorări salariale în sectorul bugetar de la 1 ianuarie 2027

Vezi mai multe