Premierul Alexandru Munteanu a vizitat satul Crocmaz: „Oamenii știu că viitorul Republicii Moldova este în marea familie a UE – în pace și cu mai multe oportunități de dezvoltare”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și-a început vizita de lucru în raionul Ștefan Vodă la Crocmaz, un sat în care, în ultimii patru ani, Guvernul a realizat mai multe proiecte de dezvoltare a infrastructurii, pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale locuitorilor, dar care se confruntă cu mai multe provocări, din cauza apropierii de zona războiului.
Executivul a investit circa șapte milioane de lei, prin intermediul Programelor „Satul European” și „Satul European Expres”, astfel că în localitate a fost amenajată o zonă de agrement, a fost renovată Grădinița „Guguță” și eficientizată energetic clădirea Gimnaziului „Ecaterina Malcoci”. Totodată, este în proces de modernizare un drum local de 700 de metri, pentru care, prin Programul „Europa este aproape”, a fost alocată suma de 4,2 milioane de lei.
Actualmente, se construiește unul dintre cele mai moderne sisteme de irigare din țară, care va deservi peste 100 de gospodării agricole din Crocmaz, Tudora, Caplani, cu potențial de extindere spre Palanca și Olănești. Premierul Alexandru Munteanu a menționat că pentru fermierii din regiune aceasta înseamnă „o mai bună planificare și recolte mai mai sigure”.
De asemenea, șeful Executivului a discutat cu localnicii despre provocările cu care se confruntă din cauza faptului că satul Crocmaz se află la granița cu Ucraina, țară în care Federația Rusă duce un război inuman și ilegal. Săptămâna trecută, pe teritoriul localității a fost găsită o dronă cu explozibil, care a fost dezamorsată de geniștii Ministerului Apărării.
În cadrul vizitei, Prim-ministrul Alexandru Munteanu a salutat inițiativa autorităților locale din Crocmaz, Tudora, Caplani și Olănești de a începe procesul de amalgamare voluntară, ceea ce le va permite absorbția mai multor proiecte naționale și europene în perioada de preaderare.
„Curajul oamenilor de a merge înainte este de apreciat. Ei știu că viitorul Republicii Moldova este în marea familie a UE – în pace și cu mai multe oportunități de dezvoltare”, a subliniat șeful Guvernului.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, și șefii Oficiilor Teritoriale ale Cancelariei de Stat, în discuții despre reforma administrației publice locale
Discursul Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Președintele Poloniei, Karol Nawrocki
Consultări publice privind rezultatele evaluării și reevaluării bunurilor imobile: Fiecare cetățean își poate verifica valoarea bunului imobil
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va întreprinde o vizită oficială în Republica Polonă și la Consiliul Europei
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la consultările cu organizațiile societății civile: „Ne dorim ca această reformă să fie un proiect național, nu doar un proiect al Guvernului”
Reforma administrației publice locale a fost discutată cu președinții de raioane: „Ne dorim pentru raioane un mandat de accelerator al dezvoltării regiunilor”
Reforma administrației publice locale, consultată cu primarii, președinții de raioane și organizațiile societății civile
Guvernul creează un sistem modern de instruiri pentru funcționari cu scopul de a dezvolta o administrație de nivel european, bine pregătită și rezilientă
Sistemul tichetelor de masă - îmbunătățit și extins
Reguli mai clare de gestionare a pădurilor și de planificare a curățării lor: Guvernul a aprobat măsurile de regenerare, conservare și reconstrucție ecologică
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Austriei în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu a trasat prioritățile pentru 2026
Mesajul Președintei Maia Sandu la conferința de presă la început de an
Peste 138 milioane de lei oferite în anul 2025 cu titlu de prestații sociale cetățenilor Republicii Moldova cu domiciliu în regiunea transnistreană
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a discutat cu oamenii de afaceri din satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă
Șefa diplomației Uniunii Europene susține că Ucraina se confruntă cu o „catastrofă umanitară”
VIDEO // Ceață densă și ghețuș pe unele drumuri naționale. Drumarii intervin în regim permanent
Atacuri rusești în mai multe regiuni ale Ucrainei: trei morți și mai mulți răniți
Ministerul Educației lansează un nou pachet de măsuri pentru debirocratizarea sistemului educațional
Oseminte umane, descoperite în timpul unor lucrări de construcție într-o gospodărie din Coșnița
Exporturile Republicii Moldova continuă să crească. România rămâne principalul partener comercial
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat satul Crocmaz: „Oamenii știu că viitorul Republicii Moldova este în marea familie a UE – în pace și cu mai multe oportunități de dezvoltare”
Elveția vrea să crească cheltuielile pentru apărare
Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate
FOTO // Militarii moldoveni din KFOR-24 și-au început misiunea de menținere a păcii în Kosovo
Un avocat din Ungheni, reținut pentru trafic de influență
Moldelectrica: Sistemul electroenergetic național funcționează stabil, cu limitări operaționale locale
Combaterea dezinformării și importanța egalității de gen, discutate la Strasbourg de vicepremierul Mihai Popșoi
Intervenții ale pompierilor și salvatorilor din cauza ghețușului: ambulanță tractată la Soroca
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: termenul de înregistrare cadastrală a caselor individuale de locuit a fost extins