
Președinta Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru în sudul țării
Miercuri, 21 mai, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a întreprins o vizită de lucru în sudul țării, pentru a evalua progresul proiectelor strategice de infrastructură și dezvoltare regională.
Deplasarea a început pe șantierul Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău – unul dintre cele mai importante proiecte energetice lansate în ultimele decenii. Peste 200 de muncitori activează în paralel pe o distanță de peste 100 de kilometri, în patru raioane.
„Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte energetice lansate de la independență încoace. Odată finalizată, această linie va spori semnificativ securitatea energetică a țării noastre și ne va feri de șantajul la care am fost supuși timp de trei decenii. Linia trebuie să devină funcțională până la sfârșitul acestui an”, a declarat șefa statului.
La Vulcănești, Președinta a inspectat lucrările de construcție a șoselei de centură, proiect finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 21 de milioane de euro. Până în prezent, peste 70% din lucrări au fost finalizate, iar noul drum, cu o lungime de 8 km, urmează să fie dat în exploatare până la sfârșitul anului.
„Drumul de ocolire a orașului Vulcănești va fluidiza traficul și va spori siguranța rutieră în regiune. Noua centură va asigura legătura directă cu portul Giurgiulești, reducând timpul de transport al mărfurilor și stimulând dezvoltarea economică a sudului țării”, a menționat Președinta Sandu.
Tot la Vulcănești, în acest an, au demarat lucrările de reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă din oraș, aflate într-o stare avansată de uzură. Iar până la sfârșitul anului, va fi reparată și casa de cultură. Doar pentru aceste proiecte, Guvernul a alocat prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) aproape 70 de milioane de lei. Per total, în autonomia găgăuză, prin programele „Satul European” 1 și 2, au fost finanțate 34 de proiecte în valoare de circa 150 de milioane de lei, contribuind la modernizarea localităților din regiune.
Vizita s-a încheiat cu o întâlnire cu angajații vinăriei Bostavan, parte a Grupului Purcari. Produsele acesteia, unul dintre cei mai mari exportatori de vin din țară, ajung pe piețele din peste 25 de state.
Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat Complexul istorico-arhitectural „Conacul Manuc-Bey” din Hîncești și o afacere de familie
Premierul Dorin Recean a vizitat două obiecte de infrastructură importante din raionul Hîncești
Noi modernizări la Spitalul Raional Hîncești. Premierul Dorin Recean: „Investițiile Guvernului în sistemul de sănătate vor continua”
Premierul Dorin Recean, la Hîncești: „Prioritatea noastră este să păstrăm același ritm, să transformăm localitățile noastre în localități curate, sigure și moderne”
Președinta Maia Sandu i-a felicitat pe membrii Platformei EPRA și le-a mulțumit pentru sprijinul acordat în modernizarea sectorului audiovizual
Rezultatele activității entităților ONU Moldova în anul 2024 și prioritățile curente, discutate la Guvern
Executivul simplifică procesul de revenire și reintegrare a cetățenilor din diasporă
Ziua Familiei va fi sărbătorită printr-o serie de activități, la nivel național
Guvernul transmite municipiului Ungheni un teren pentru dezvoltare urbană și revitalizarea zonei centrale
Atenție! STISC avertizează că în online circulă un nou conținut fals
Meteorologii au anunţat pentru astăzi Cod galben de instabilitate atmosferică
Președinta Maia Sandu, la deschiderea Săptămânii Educației: „Cu încredere și solidaritate, putem face din educație forța care modernizează Moldova”
Republica Moldova își aliniază legislația de mediu la standardele europene
Cancelarul german Friedrich Merz acuză Rusia că amenință securitatea Europei
O echipă din Republica Moldova participă la cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din România
Raionul Edineţ, exemplu de bune practici de împădurire a terenurilor vulnerabile
Capitala va beneficia de granturi europene pentru modernizarea sistemului termic
Profesia de psiholog va fi reglementată prin lege
Regulile de siguranță în trafic, explicate absolvenților de liceu de către studenții de la Academia „Ștefan cel Mare”
Vicepremierul Ucrainei în dialog cu refugiații ucraineni din Moldova: „Legătura cu Patria rămâne vie și puternică”
Nicușor Dan reconfirmă sprijinul României pentru parcursul european al țării noastre: „Avem o experiență de preaderare, pe care o putem împărtăși cu Republica Moldova”
Igor Grosu: „România a învins și a ales un președinte care susține parcursul european și Republica Moldova”
Costel Alexe, președintele Consiliului județean Iași: „România construiește poduri peste Prut ca să scurtăm distanțele dintre R. Moldova şi Europa”
România // Nicușor Dan: Ilie Bolojan rămâne prima opțiune pentru funcția de prim-ministru
Alexandru Iacub: „Serviciul Vamal nu tolerează și nu va acoperi nicio faptă de corupție”