ro
Oficial
15 Iunie, 2025 / 14:52
/ Acum 1 zi

Prim-ministrul Dorin Recean, la a opta ediție a Congresului Neurologilor: „Când investim în creiere, investim, de fapt, în viitorul întregii societăți”

Premierul Dorin Recean a apreciat, la cea de-a opta ediție a Congresului neurologilor din Republica Moldova, lansarea recentă a rețelei NeuroDiaspora.MD, menită să promoveze cooperarea între specialiștii din Republica Moldova și membrii diasporei medicale, în vederea facilitării transferului de cunoștințe și experiență profesională. Șeful Guvernului a subliniat că medicii din diasporă pot conecta spitalele, universitățile și companiile de acasă cu centrele mondiale de excelență, amplificând, astfel, potențialul național.

Totodată, prim-ministrul Dorin Recean a remarcat eforturile comunității neurologice de a integra cele mai noi tehnologii, în special exersarea, în aceste zile, a protocoalelor inovatoare de trombectomie asistată de inteligență artificială, precum și prezentările noilor paradigme de recuperare după accidentele vasculare cerebrale, susținute de către specialiști din Barcelona, Mainz și Sacramento.

Șeful Executivului a subliniat și importanța sănătății creierului, una dintre cele mai mari provocări ale secolului XXI. „În fața schimbărilor tehnologice rapide și a îmbătrânirii accelerate a populației, sănătatea creierului se profilează drept noul indicator-cheie al bunăstării. Să privim sănătatea creierului nu ca pe o cheltuială medicală, ci ca pe o investiție strategică în PIB: atunci când investim în creiere, investim, de fapt, în viitorul întregii societăți”, a spus premierul.

Cea de-a opta ediție a Congresului Societății Neurologilor din Republica Moldova, ce are loc în perioada 13-14 iunie, reprezintă un forum științific de excelență, care promovează schimbul internațional de cunoștințe, dezvoltarea rețelelor profesionale și aplicarea celor mai avansate practici și cercetări în neurologie.