ro
Oficial
19 Aprilie, 2025 / 02:10
/ Acum 2 zile

Programul național „Acces la cultură”, aprobat de Guvern

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Guvernul sprijină dezvoltarea culturii la nivel local, în special în regiunile rurale și în comunitățile cu acces redus la activități culturale. Un program ce conține o serie de măsuri în acest scop a fost aprobat, astăzi, de Cabinetul de miniștri.

 

În program va fi stabilit un calendar clar al activităților desfășurate în teritoriu, proiectele urmând să fie lansate din luna mai. De asemenea, va fi elaborat un Ghid pentru aplicanți și va fi instituit un Consiliu coordonator.

 

Un element esențial al programului este mobilitatea culturală – sprijinirea circulației inițiativelor și proiectelor între regiuni, dar și crearea de punți între cultura locală și spațiul internațional.

 

Astfel, Programul național „Acces la cultură” va promova diversitatea culturală, va încuraja participarea cetățenilor la viața culturală și va contribui la integrarea valorilor naționale în spațiul european. 

 

Pentru anul 2025, programul beneficiază de un buget de 50 milioane de lei.