
Șeful Guvernului, Dorin Recean, la Conferința internațională dedicată celei de-a 30-a aniversări a Curții Constituționale: „Viitorul nostru european începe cu statul de drept”
În pragul deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, Republica Moldova are nevoie mai mult ca oricând de o justiție constituțională puternică și care să asigure respectarea drepturilor fundamentale, dar și alinierea legislației la standardele europene. Mesajul a fost transmis de către prim-ministrul Dorin Recean la Conferința internațională dedicată celei de-a 30-a aniversări a Curții Constituționale (CC) a Republicii Moldova.
Șeful Guvernului a apreciat activitatea de trei decenii a CC, subliniind că, în contextul transformării și apropierii accelerate a Republicii Moldova de UE, instituția joacă un rol esențial, fiind garantul faptului că reformele noastre se sprijină pe temelia solidă a statului de drept. În același timp, premierul Dorin Recean a evidențiat amenințările la adresa democrației și sarcina dificilă a judecătorilor constituționali.
„Consolidarea statului de drept este un efort colectiv. Moldova, ca parte a familiei europene, își asumă acest efort cu toată responsabilitatea, Curtea Constituțională fiind un pilon de stabilitate în drumul nostru spre Europa”, a menționat șeful Executivului.
În context, prim-ministrul Dorin Recean și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de instituțiile europene în procesul de reformare a justiției. „Viitorul nostru european este unul comun și el începe cu statul de drept”, a afirmat oficialul.
Genericul Conferinței este „Provocări contemporane în activitatea curților constituționale europene”. Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Europei, în cadrul Proiectului comun al Uniunii Europene și al Consiliului Europei „Sprijin pentru reforma justiției în Republica Moldova”, reprezentând o platformă pentru discuții aprofundate asupra problemelor stringente cu care se confruntă curțile constituționale europene, inclusiv dinamica juridică, politică și socială complexă care influențează activitatea lor.
Cetățenii Republicii Moldova vor putea călători fără vize în Emiratele Arabe Unite
Blocurile din Chișinău vor renovate energetic cu suportul UE
Maia Sandu, în vizită oficială în Muntenegru pentru discuții privind aderarea la Uniunea Europeană
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu l-a felicitat pe noul Președinte ales al României, Nicușor Dan
Premierul Dorin Recean a găzduit o întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Chinei, Yan Wenbin
Prim-ministrul Dorin Recean, la Forumul Economic de la Viena – Reuniunea Chișinău 2025: „Republica Moldova este un partener economic de încredere”
Igor Grosu, la inaugurarea Orășelului European la Căușeni: „Îmi doresc să ajungem să sărbătorim împreună aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Președintele Albaniei, Bajram Begaj
Președinta Maia Sandu, la summitul Comunității Politice Europene: „Cu parteneri de încredere alături, Moldova își urmează cu hotărâre drumul spre un viitor sigur, prosper și european”
Republica Moldova, sub un nou Cod Galben de ploi puternice
Vicepremierul Cristina Gherasimov: „Bulgaria este o voce activă în sprijinul parcursului nostru european”
Președinta Maia Sandu, de Ziua Nistrului: „Este responsabilitatea noastră să-l protejăm”
În 150 de grădinițe din Republica Moldova au fost create Centre de resurse, cu sprijinul MEC și UNICEF
Bulgaria susține ferm parcursul european al Republicii Moldova
Rusia a atacat masiv Ucraina, declară ministrul ucrainean de externe
În Republica Moldova este marcată Ziua fluviului Nistru
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco: „Asigurarea medicală e o umbrelă protectoare”
Mai multe grupuri de elevi și studenți au vizitat în această săptămână clădirea Legislativului
Trafic suspendat în centrul capitalei în urma desfășurării a două evenimente de amploare
Cei doi frați din Ștefan Vodă au fost găsiți înecați într-un lac din localitate
Polițiștii din Ștefan Vodă, în alertă. Doi frați din Volintiri sunt căutați de oamenii legii, salvatori și localnici
Șeful diplomației moldave la inaugurarea sucursalei Universității „Angel Kanchev” din Taraclia: „Este mai mult decât o investiție în educație”
GALERIE FOTO // Republica Moldova și România își prezintă rădăcinile comune la Festivalul Tradițiilor Românești
FOTO // Premierul Dorin Recean la Călărași: „Vom continua să susținem antreprenorii și să investim în economie”
Rusia și Ucraina au făcut schimb de câte 307 prizonieri de razboi