Sesiunea de toamnă 2025 a Parlamentului se încheie pe 31 decembrie
Sesiunea ordinară de toamnă 2025 a Parlamentului se încheie pe 31 decembrie. În cadrul ultimei ședințe plenare a Parlamentului, deputații au votat un proiect de hotărâre care stabilește data încheierii sesiunii.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a mulțumit colegilor deputați și angajaților din Secretariatul instituției legislative pentru munca depusă. „În 2025, am rezistat și ne-am protejat țara, pentru că împreună am muncit și ne-am demonstrat nouă, în primul rând, că suntem puternici, că avem determinare și că Republica Moldova merită să fie parte din marea familie europeană. Dacă anul 2025 a fost un an al rezistenței, atunci îmi doresc ca anul 2026 să fie un an al consolidării și dezvoltării. Moldova nu mai este la etapa «ce vrea să fie», ci la etapa «are curajul să devină». Drumul nu e ușor, dar direcția e clară. La mulți ani tuturor!”, a menționat șeful legislativului.La ultima ședință plenară din cadrul sesiunii ordinare de toamnă 2025, deputații au fost urați și colindați de două colective artistice. Este vorba despre Corul de copii „Vitejii” al Liceului „Mihai Viteazul” din Chișinău, dirijat de părintele ierodiacon Gurie (Anton) Dumbravă, un dedicat formator al tinerelor talente. Cei peste 60 de elevi, cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani, au fost premiați la diverse concursuri naționale și internaționale.
Un alt moment de excepție a fost oferit de corul „Doina Codrului” din satul Lozova, raionul Strășeni, dirijor – interpretul Ruslan Bardier, profesor de canto. Fondat în 1908, având o istorie impresionantă de 117 ani, corul este unul dintre cele mai reprezentative colective artistice de amatori din Republica Moldova. De-a lungul timpului, activitatea corului a fost apreciată cu numeroase distincții și premii la concursuri naționale și internaționale, inclusiv cu titlurile de „Cor popular” și „Cor model”. În cor cântă reprezentanții unor adevărate dinastii de coriști originare din Lozova.Potrivit Regulamentului Parlamentului, legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a discutat cu Ambasadoarea Chinei, Zhihua Dong, despre beneficiile concrete pentru cetățeni aduse de colaborarea dintre cele două state
Președinta Maia Sandu a trasat prioritățile politicii externe pentru anul 2026 la reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova
Pomul de Crăciun, inaugurat la Președinție: vizitatorii sunt bineveniți
Premierul Alexandru Munteanu, despre realizările din sectorul financiar-bancar: „Prin aderarea la SEPA și MIA, Europa a devenit „Acasă” și pentru plățile moldovenești”
Oportunitățile de colaborare dintre Republica Moldova și BERD, discutate de Premierul Alexandru Munteanu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso
Șefa statului și Președinta BERD au discutat despre proiecte de dezvoltare și atragerea investițiilor în economia moldovenească
Funcționarii din Secretariatul Parlamentului au participat la schimburi de experiență cu omologii lor din Parlamentul European și din parlamentele Austriei și Albaniei
Președinta Maia Sandu, de Ziua Poliției Naționale:„Poliția a fost în prima linie pentru apărarea democrației și a suveranității Republicii Moldova”
Mesajul Președintei Maia Sandu de Ziua Poliției Naționale
Proiecte guvernamentale în satul Cioc-Maidan, UTA Găgăuzia: Parcul din localitate și Casa de Cultură, vizitate de Premierul Alexandru Munteanu
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat Liceul Teoretic „Nicolai Tretiakov” din Comrat
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat Platforma Industrială Multifuncțională din Ceadîr-Lunga – unul dintre cele mai mari proiecte economice ale regiunii
Premierul Alexandru Munteanu a discutat cu primarii din UTA Găgăuzia: „Prioritatea noastră comună este să păstrăm pacea, stabilitatea și armonia în toată Moldova”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită de lucru în UTA Găgăuzia
Resursele de apă, mai bine gestionate în 2025: Proiectul Nistru 2 modernizează controlul apei în Moldova
ANSA a reținut și nimicit peste două tone de rodii importate, contaminate cu pesticide
Ultimele zile din anul 2025, sub Cod galben de vânt puternic în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu avertizează: „Condamnații fug înainte de sentință”. Șefa statului cere revizuirea legislației
Ministrul Finanțelor: „Instituirea moratoriului nu interzice angajările suplimentare, ci doar impune o argumentare a necesității și o coordonare a deciziei”
Energocom a procurat circa 782 milioane metri cubi de gaze, pentru a asigura integral necesarul de consum în anul gazier 2025–2026
VIDEO // Maia Sandu cere extinderea vettingului în justiție: „Unii actori din justiție continuă să colaboreze cu infractorii și încearcă din răsputeri să păstreze elemente ale sistemului vechi, corupt”
Sesiunea de toamnă 2025 a Parlamentului se încheie pe 31 decembrie
Ministrul Sănătății: „Medicina primară, prevenția și digitalizarea – priorități-cheie în 2026”
FOTO // O femeie din Israel și un bărbat din Azerbaidjan ar putea fi cercetați penal, după ce au încercat să scoată 50 000 USD prin aeroport
Pacienții de la Cahul vor beneficia de condiții mai bune după ce Centrul de Sănătate a fost renovat
Euro și dolarul își continuă ieftinirea
Agenda evenimentelor, marți, 30 decembrie
Meteorologii prognozează pentru ziua de marți cer predominant noros și precipitații slabe
GALERIE FOTO // Lansarea monografiei biobibliografice „TUDOR ZBÂRNEA”
AND: Circulația rutieră se desfășoară pe toate traseele în condiții de iarnă

