Președintele Bajram Begaj: „Albania rămâne un prieten sincer al Republicii Moldova și al eforturilor sale europene”
Președintele Republicii Albania, Bajram Begaj, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, a reafirmat astăzi sprijinul ferm al Albaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru aderarea acesteia la Uniunea Europeană. Vizita marchează prima întâlnire la nivel prezidențial între cele două țări din ultimii peste 20 de ani, comunică MOLDPRES.
„Relațiile noastre se bazează pe încredere reciprocă și respect. Albania sprijină ferm parcursul european al Republicii Moldova și aderarea sa la Uniunea Europeană”, a declarat Begaj.
Șeful statului albanez a apreciat angajamentul Chișinăului față de valorile democratice, demonstrat prin alegerile recente și referendumul constituțional.
El a menționat că în cadrul întrevderiii cu președinta Maia Sandu au fost abordate teme precum securitatea regională, cooperarea economică, turismul, educația, digitalizarea și modernizarea administrației publice.
Begaj a subliniat că unitatea și colaborarea europeană sunt esențiale în contextul provocărilor geopolitice din regiune, inclusiv agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
De asemenea, șeful statului albanez a încurajat aprofundarea relațiilor diplomatice, economice și culturale și a invitat-o pe Maia Sandu să viziteze Albania pentru a împărtăși experiența țării sale în domenii strategice legate de integrarea europeană.
Președintele Republicii Albania, Bajram Begaj, se află într-o vizită oficială în Republica Moldova, la invitația șefei statului Maia Sandu.
Albania, la fel, ca și Republica Moldova, este țară - candidată pentru aderare la Uniunea Europeană. Vizita președintelui albanez la Chișinău vine să consolideze cooperarea și schimbul de experiență în procesul de integrare europeană al ambelor state.
Cu ocazia vizitei oficiale, în seara zilei de ieri, a fost organizat la Chișinău un concert susținut de soprana Ulpiana Aliaj și de pianistul Jusuf Beshiri. Cei doi artiști albanezi au bucurat publicul cu un program care a reflectat atât cultura albaneză, cât și patrimoniul muzical al întregului continent.
Președintele Republicii Albania, Bajram Begaj, se va afla la Chișinău în perioada 18–20 ianuarie curent.
Citeșete și: LIVE // Președintele Albaniei, Bajram Begaj, și șefa statului Maia Sandu susțin o conferință de presă
Guvernul se întrunește miercuri în prima ședință din 2026: Investiții în localități, acorduri internaționale și reglementări noi în diverse domenii
Oportunitățile de creștere a exporturilor moldovenești pe piața chineză, discutate de vicepremierul Mihai Popșoi și noua ambasadoare a Chinei, Dong Zhihua
Lituania marchează 35 de ani de la apărarea dreptului de a-și decide viitorul: „Flacăra libertății”, aprinsă la Ambasada de la Chișinău
Vicepremierul Mihai Popșoi a discutat cu omologul britanic Yvette Cooper. Dezvoltarea colaborării economice, pe agendă
VIDEO // Președinta Maia Sandu: „Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România, dar acum există o majoritate care sprijină aderarea la UE și noi acționăm în sensul acesta”
CEC: peste jumătate dintre partide nu au început încă raportarea financiară
Declarația de avere depusă de șefa statului, Maia Sandu: un singur imobil și salariu anual de 269 mii de lei
Republica Moldova participă la reuniunea COSAC
Preşedinta Maia Sandu: „Suntem solidari cu oamenii curajoși din Iran care luptă pentru libertate și demnitate”
Președinta Maia Sandu condamnă lansarea de către Rusia a rachetei Oreșnik. „Acest act de teroare își propune să intimideze Ucraina și partenerii săi”
Premierul Alexandru Munteanu: „Condamnăm cu fermitate utilizarea de către Rusia a rachetei Oreșnik în atacurile asupra Ucrainei”
DOC // R. Moldova se aliniază la măsurile restrictive instituite de SUA împotriva companiilor petroliere ruse
Șefa statului, Maia Sandu, în discuții cu președintele Volodimir Zelenski: „Republica Moldova este alături de Ucraina și vom continua să colaborăm îndeaproape”
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Progresul Moldovei pe calea sa către UE este remarcabil”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadorul Regatului Belgiei în Republica Moldova, Evert Marechal
VIDEO // Președinta Maia Sandu: „R. Moldova și Albania sunt două state europene care merg pe același drum”
Tema Ucrainei pierde prioritate la Forumul Economic Mondial de la Davos, pe fondul disputelor legate de Groenlanda
Peste 50 de persoane au ajuns în weekend la urgență din cauza ghețușului
Moldova și Albania își consolidează cooperarea în contextul provocărilor regionale. Bajram Begaj: „Să transformăm dialogul politic într-un set de proiecte concrete”
Președintele Bajram Begaj: „Albania rămâne un prieten sincer al Republicii Moldova și al eforturilor sale europene”
O companie britanică va investi circa 5 milioane de euro la Edineț în sectorul electronic
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, îl găzduiește la Chișinău pe Președintele Republicii Albania, Bajram Begaj
VIDEO // Republica Moldova și Albania, angajament ferm pe calea integrării europene: „Extinderea UE este o investiție strategică în securitate și stabilitate”
Spectacolele „Patimile după Iov” și „Richard al III-lea”, pe scena Teatrului Național din Iași, de Ziua Unirii Principatelor
Control inopinat la Ocolul Silvic Ghidighici. Ministrul Mediului: „Semnalele tot mai dese privind tăieri ilegale au determinat intensificarea verificărilor”
Speakeru Igor Grosu, mesaj de condoleanțe familiilor victimelor tragicului accident feroviar din Spania: „Deplângem viețile pierdute și sperăm la recuperarea rapidă a celor răniți”
Două persoane au murit în incendii în raionul Călărași și orașul Cahul
CNED: Fiecare leu investit în eficiență energetică poate genera peste patru lei beneficii prin economii la energie și stimularea creșterii economice
Un bărbat a fost condamnat la un an de închisoare după ce a agresat un polițist
Peste 3 400 de conducători auto, sancționați în zilele de odihnă pentru încălcări comise în timpul circulației rutiere