ro

 

Politică
30 Ianuarie, 2026 / 00:32
/ Acum 3 ore

Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Christopher Smith, în vizită oficială la Chișinău

Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Christopher Smith, se află în această săptămână în Republica Moldova, unde va avea o serie de întâlniri cu oficiali guvernamentali și reprezentanţi ai administrației centrale, transmite MOLDPRES.

Vizita are drept scop consolidarea dialogului bilateral și aprofundarea cooperării în domenii de interes comun, inclusiv securitate, dezvoltare economică, infrastructură și reforme instituționale.

Autoritățile de la Chișinău au subliniat că relațiile dintre Statele Unite și Republica Moldova rămân puternice, iar dialogul constant între cele două state contribuie la promovarea stabilității și dezvoltării durabile în regiune.

Programul vizitei include discuții privind proiecte de parteneriat, schimburi de experiență și identificarea de noi oportunități de colaborare între Washington și Chișinău.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu omologul armean, Ararat Mirzoyan. Extinderea cooperării economice și investiționale, pe agendă

/ Acum 3 zile

Președintele Poloniei, după întrevederea cu Maia Sandu: „Polonia a susținut constant Republica Moldova, iar acest lucru nu se va schimba”

/ Acum 3 zile

VIDEO // Președinta Maia Sandu: „Polonia are o voce puternică și credibilă în Europa, iar Republica Moldova este pe deplin angajată pe acest drum”

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu a vizitat Muzeul Masacrului de la Katyn: „Istoria ne ajută să înțelegem și să prețuim libertatea”

/ Acum 3 zile

Vicecampioana olimpică Anastasia Nichita renunță la mandatul de deputat și revine în sport

/ Acum 3 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, vizită de lucru la Strasbourg. Oficialul va participa la sesiunea de iarnă a APCE

/ Acum 5 zile

Speakerul Igor Grosu: „167 de ani de la Mica Unire, primul pas spre statul român modern”

/ Acum 5 zile

Republica Moldova a inaugurat Consulatul Onorific în provincia canadiană Québec

/ Acum 6 zile

Mai multă transparență legislativă la Parlament: echipamentul pentru transmisiunile live va fi modernizat cu sprijinul Elveției

/ Acum 6 zile

VIDEO // Nicușor Dan, despre unire: „Republica Moldova este un stat suveran, iar opinia cetățenilor săi va fi respectată de România”

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu va ține un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

/ Acum 6 zile

Speakerul Igor Grosu, după ce o dronă a fost depistată în sudul țării: „Trebuie să fie convocat ambasadorul Rusiei”

/ Acum 7 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, comentează reținerea „spionului” moldovean la Moscova: „E un pic starniu. Nu este exclusă reglarea de conturi între cei care sunt în competiție pentru banii Federației Ruse”

/ Acum 7 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi explică de ce nu este acreditat ambasadorul Federației Ruse: „Deciziile trebuie să țină cont de consecințe”