ro

 

Politică
02 Aprilie, 2026 / 08:18
/ 07 Decembrie, 2025

Consolidarea relațiilor SUA–Moldova: Igor Grosu și Mihai Popșoi, la Chicago pentru întrevederi cu diaspora, investitori și oficiali americani

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a ajuns la Chicago, unde conduce o agendă plină  de întrevederi cu diaspora, comunitatea de afaceri și reprezentanți ai autorităților americane. Vizita are ca obiectiv consolidarea relațiilor moldo-americane și promovarea reformelor pe care Republica Moldova le implementează pe drumul său european, transmite MOLDPRES.

„Am ajuns la Chicago, unde avem o agendă plină. M-am întâlnit cu moldoveni care au reușit să deschidă afaceri aici și care au planuri inclusiv pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Ne-am întâlnit și cu diaspora – o comunitate frumoasă, conectată la tot ce se întâmplă acasă”, a declarat Igor Grosu, subliniind rolul central al comunității moldovenești din SUA.

 

Președintele Parlamentului și vicepremierul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi, au avut o discuție cu membrii comunității din Chicago, în cadrul unei reuniuni găzduite la sediul Consulatului General al Republicii Moldova, deschis oficial în martie 2025. Grosu a evidențiat importanța oficiului consular pentru apropierea dintre stat și cetățenii aflați peste hotare.

Agenda delegației a inclus și întrevederi cu antreprenori moldoveni care au reușit în SUA. Oficialii au vizitat compania Dynamic Investments, condusă de Vasile Sorocean, specializată în construcția spațiilor industriale și transportul mărfurilor grele, precum și C1 Holding, un grup cu șase companii în industria truckingului, cu o flotă impresionantă și zeci de angajați în Republica Moldova.

Grosu și Popșoi au mers și la Micola’s Savory Smokes din Plainfield, magazin deținut de Nicolae Ciobanu, care produce salamuri și carne afumată după metode tradiționale. Liderii de la Chișinău au apreciat perseverența și efortul antreprenorilor moldoveni din SUA, care contribuie la promovarea imaginii țării și creșterea relațiilor economice bilaterale.

Vizita oficială a continuat cu întrevederi politice. Delegația s-a întâlnit cu congresmanul Bill Foster, în jurisdicția căruia activează Consulatul General. Discuțiile au vizat evoluțiile politice și economice din Republica Moldova, dar și noi oportunități de cooperare. Atât Foster, cât și Igor Grosu au subliniat rolul activ al diasporei în viața socială și economică a regiunii.

Programul a inclus și o întrevedere cu primarul orașului Naperville, Scott A. Wehrli, unde părțile au discutat despre inițiative comune, parteneriate locale și oportunități de colaborare.

Prin prezența sa activă la Chicago, Igor Grosu a transmis un mesaj clar: Republica Moldova mizează pe diaspora, pe relația strategică cu SUA și pe consolidarea parteneriatelor care sprijină modernizarea țării.

Republica Moldova își reafirmă solidaritatea deplină cu Ucraina și poporul ucrainean în contextul războiului declanșat de Federația Rusă. Mesajul a fost transmis în cadrul întrevederii președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu Keith Kellogg, trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina.

„Pledăm pentru integritatea teritorială a Ucrainei și un acord de pace care să facă dreptate poporului ucrainean. Acest lucru este important pentru o pace durabilă pentru întreg continentul european”, a menționat în mesajul său Igor Grosu.

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, efectuează în perioada 2–10 decembrie o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Spațiul aerian național, survolat de o dronă Shahed. MAE: „Acest incident este inacceptabil și constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale”

/ Acum 2 zile

Perspective privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Daniel Vodă, expert IPRE: „Declarația comună anunțată astăzi de oficialii din șapte state este un semnal politic bun”

/ Acum 2 zile

Parlamentari europeni cer accelerarea negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova. O declarație în acest sens a fost semnată la Chișinău

/ Acum 4 zile

VIDEO // Congresul PAS va fi organizat în iunie: urmează a fi aleasă conducerea formațiunii

/ Acum 4 zile

Ambasadorul Mihai Mîțu: „Relațiile dintre Republica Moldova și România sunt foarte importante și au atins cote impresionante”

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu va avea o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Irlanda

/ Acum 5 zile

Circa 70 mii de cetățeni sunt așteptați la urnele de vot în cadrul alegerilor locale noi și a referendumurilor locale din 17 mai

/ Acum 5 zile

FOTO // Republica Moldova a deschis un Consulat onorific la Almaty, Kazahstan 

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu, la 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România: „Cu România la braț, vom reuși să îndeplinim dezideratul generației noastre – să revenim în familia europeană”

/ Acum 5 zile

Premierul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj de unitate la aniversarea Unirii Basarabiei cu România

/ Acum 5 zile

Speakerul Igor Grosu, la 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România: „Cel mai bun mod de a onora acel moment istoric este să întărim legăturile dintre oamenii de pe ambele maluri ale Prutului”

/ Acum 6 zile

Oficiali din șapte țări ale UE vor veni la Chișinău

/ Acum 6 zile

Parlamentul a desemnat un nou membru în Comisia de evaluare externă

/ Acum 6 zile

FOTO // Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu senatori de la București: „România este un partener de încredere, care ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie”