
Daniel Vodă: „Nu există motive de îngrijorare privind regimul de vize cu Uniunea Europeană”
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că nu există niciun motiv de îngrijorare în legătură cu regimul liberalizat de vize dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, subliniind că autoritățile europene nu au anunțat nicio măsură care ar putea afecta acest statut, transmite MOLDPRES.
„Uniunea Europeană și-a creat un mecanism prin care să reacționeze rapid, în caz de necesitate, pe regimul de vize cu mai multe state, însă acest lucru nu vizează pașapoartele biometrice ale cetățenilor moldoveni”, a explicat Daniel Vodă, referindu-se la o anexă recent aprobată de Parlamentul European. Potrivit lui, Republica Moldova este menționată în document însă doar în contextul altor tipuri de documente de călătorie, și nu al pașapoartelor biometrice care asigură regimul fără vize.
Oficialul a precizat că R. Moldova își menține statutul de țară candidată la aderarea la UE, iar cetățenii săi respectă regulile de circulație în spațiul european.
„În fiecare an, Guvernul, împreună cu structurile europene, prezintă raportul de implementare a acordului liberalizat de vize. Ce trebuie să spunem din capul locului este că, indiferent dacă vorbim despre regimul de vize cu UE sau cu o altă țară, fiecare cetățean care călătorește pe baza acestui regim trebuie să respecte condițiile de aflare pe teritoriul UE, să respecte regulile și, în general, modul de conduită care se aplică în acest sens — lucru care, în marea majoritate a cazurilor, se face, și nu sunt semne de îngrijorare”, a menționat el.
Daniel Vodă a făcut apel la public să consulte sursele oficiale și comunicatele instituțiilor europene, pentru a evita interpretările eronate.
„Deci, această decizie, în contextul respectării legislației, în contextul unui sistem politic care clar are ca reper direcția europeană de dezvoltare, nu reprezintă un pericol pentru Republica Moldova. Iar acele voci care încearcă să insinueze acest lucru le invităm să citească cu atenție comunicatele oficiale și să nu creeze confuzie în rândul cetățenilor”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Parlamentul European a adoptat marți, cu o largă majoritate, o reformă importantă a mecanismului de suspendare a vizelor pentru cetățenii din 61 de țări terțe (printre care și Republica Moldova) care beneficiază în prezent de călătorii fără viză în spațiul Schengen pentru șederi scurte.
Noile prevederi, aprobate cu 518 voturi pentru, 96 împotrivă și 24 de abțineri, oferă Uniunii Europene instrumente mai eficiente pentru a reacționa la abuzurile sau amenințările legate de regimul fără vize. Comisia Europeană va putea reintroduce obligativitatea vizelor în mod temporar sau permanent pentru anumite state în caz de amenințări la adresa securității, cum ar fi o creștere semnificativă a criminalității sau a cererilor de azil nefondate, ori în situații de necooperare în materie de readmisie.
Extinderea motivelor de suspendare
Pe lângă criteriile existente, reforma adaugă prevederi noi pentru suspendarea regimului fără vize, printre care:
- amenințări hibride, precum instrumentalizarea migranților;
- scheme de „pașapoarte de aur” pentru investitori;
- abateri grave de la politica externă a UE, inclusiv încălcări ale Cartei ONU și ale dreptului internațional umanitar;
- nerespectarea hotărârilor instanțelor internaționale.
În plus, pentru prima dată, UE va putea viza direct funcționari guvernamentali ai țărilor terțe responsabili pentru încălcări ale drepturilor omului, suspendând exonerarea de viză în mod selectiv.
Noi praguri și proceduri clare
Noua legislație introduce praguri concrete pentru declanșarea procedurii de suspendare:
- o creștere cu cel puțin 30% a numărului de persoane care depășesc termenul de ședere sau comit infracțiuni grave;
- o rată de recunoaștere a cererilor de azil sub 20%.
Comisia va putea totuși să acționeze și în afara acestor praguri, în cazuri bine justificate.
Următorii pași
După aprobarea de către Parlament, textul urmează să fie adoptat formal de Consiliul UE. Legea va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Cum va funcționa sistemul
În conformitate cu noile reguli, Comisia Europeană (în urma unei propuneri din partea unui stat membru în cauză sau din proprie inițiativă și ținând cont de informațiile primite de la orice instituție a UE) poate iniția procesul de suspendare a călătoriilor fără viză din anumite țări terțe în spațiul Schengen, mai întâi temporar, apoi definitiv dacă problemele nu sunt rezolvate.
Până în prezent, sistemul liberalizat de vize a fost revocat o singură dată, în cazul Vanuatu.
CEC a aprobat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 28 septembrie: PAS – 55 de mandate, urmat de Blocul Patriotic cu 26
Mai multe partide, sancţionate de CEC pentru nereguli financiare în campania parlamentară din 2025
CEC a lăsat la discreția Curții Constituționale validarea mandatelor de deputat de pe lista partidului „Democrația Acasă”
„Reforma teritorial-administrativă trebuie realizată până la alegerile locale din 2027”, susține Igor Grosu
Igor Grosu: „Actuala legislatură trebuie să devină Parlamentul integrării europene”
Igor Grosu despre situația deputaților Plîngău și Macari: „Toate deciziile trebuie discutate în interior înainte de declarații publice”
Igor Grosu după reținerea fostului deputat Constantin Țuțu: „Poliția își face treaba”
Președintele României, după summitul de la Copenhaga: „Sprijinul nostru pentru Republica Moldova nu se oprește”
Maia Sandu după summitul Comunității Politice Europene: „Statele membre ale Uniunii Europene au reconfirmat sprijinul pentru procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană”
Volodimir Zelenski acuză Moscova de faptul că vrea să semene haosul atacând instalaţii energetice odată cu venirea iernii
Republica Moldova se alătură Inițiativei Comune Europene pentru Calcul de Înaltă Performanță
CNPF atenționează cetățenii privind fraude cu investiții online pe platforme dubioase
Universitățile din Moldova, tot mai atractive pentru studenții străini. Număr record de înscrieri în acest an
Igor Grosu, la București: „Sprijinul României contează pentru viitorul european al Republicii Moldova”
Două mii de fermieri cu venituri reduse vor primi echipamente agricole moderne pentru adaptarea la schimbările climatice
Putin a recunoscut că apărarea aeriană rusă a lovit anul trecut avionul azer
Ministerul Justiției: „Decizia CtEDO în cazul lui Veaceslav Platon vizează perioada 2017, nu situația actuală din penitenciare”
Râul Răut sub alertă ecologică: niveluri record de poluare și pericol sanitar în zona Orheiului Vechi
UE își reafirmă sprijinul pentru R. Moldova. Siegfried Mureșan: „Uniunea Europeană trebuie să deschidă negocierile pe capitole tematice”
Două Grupuri de Acțiune Locală vor integra dimensiunea Diaspora, Migrație și Dezvoltare în strategiile lor de dezvoltare
VIDEO // Zeci de percheziții și documente false au fost ridicate într-o operațiune anti-trafic coordonată de Europol
Președintele organizației „Șor” Florești va ajunge în fața instanței pentru complicitate la finanțare ilegală de milioane
CSM a lansat concurs pentru trei funcții vacante de judecător la Curtea de Apel Centru
Lecții interactive în școli: profesorii vor putea utiliza simulări 3D, jocuri educaționale și conținut digital animat
Ambasadoarea Iwona Piórko: „Experiența R. Moldovei oferă lecții valoroase pentru democrațiile din întreaga lume”