
Maia Sandu după summitul Comunității Politice Europene: „Statele membre ale Uniunii Europene au reconfirmat sprijinul pentru procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, după participarea la summitul Comunității Politice Europene, că țara noastră a primit noi confirmări privind sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene în procesul de aderare, comunică MOLDPRES.
„Statele membre ale Uniunii Europene au reconfirmat sprijinul pentru procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană. Moldova a fost apreciată pentru faptul că a ales să rămână de partea păcii, pentru curajul de a rezista și pentru determinarea de a apăra democrația în fața amestecului Kremlinului în alegerile noastre”, a subliniat șefa statului.
Potrivit Maiei Sandu, summitul a fost o nouă ocazie de a discuta cu lideri europeni despre consolidarea relațiilor bilaterale.
„Cu cât aceste relații se consolidează, cu atât mai puternică devine Republica Moldova”, a afirmat ea.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat joi, 2 octombrie, la Summitul Comunității Politice Europene, desfășurat la Copenhaga, Regatul Danemarcei, țară care deține și președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
În marja summitului, președinta Maia Sandu a găzduit o reuniune cu mai mulți parteneri ai Republicii Moldova, la care au participat președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele României, Nicușor Dan, prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, precum și liderii instituțiilor europene: președintele Consiliului European, António Costa, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas. Liderii europeni și-au reafirmat sprijinul ferm pentru Republica Moldova, parcursul său european și consolidarea dezvoltării economice.
De asemenea, la Copenhaga, șefa statului a avut întrevederi bilaterale cu președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, și cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda. Șefa statului s-a întâlnit și cu premierul Belgiei, Bart De Wever, premierul Finlandei, Petteri Orpo, și premierul Irlandei, Micheál Martin. Discuțiile s-au concentrat pe aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dezvoltarea economică și consolidarea păcii și securității pe continent.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere și cu gazda evenimentului, prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, cu care a discutat despre procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Șefa statului s-a întâlnit, de asemenea, cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy. Cei doi lideri au discutat despre parcursul european, consolidarea securității regionale și restabilirea unei păci durabile în Ucraina. Dezvoltarea relațiilor economice bilaterale a fost în centrul discuțiilor cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev.
Suedia reconfirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova
Igor Grosu, mesaj de Ziua Persoanelor în Etate: „Pe înțelepciunea voastră construim Moldova de mâine”
Daniel Vodă: „Mandatul actualului Guvern încetează în ziua în care sunt validate alegerile parlamentare”
Igor Grosu, în vizită la București: „Relațiile cu România vor ajunge la un nivel fără precedent”
Pașii care urmează a fi parcurși după alegerile parlamentare. Daniel Vodă vine cu explicații
Prima ședință a Guvernului Recean după alegeri: „Acum trebuie să muncim și mai mult”
Președinta Maia Sandu oferă detalii despre planul de reintegrare a regiunii transnistrene: „Le putem oferi o viață mai bună. Armata rusă trebuie să plece”
Ana Calinici va prelua atribuțiile de secretar general al Guvernului
Comisia pentru Integrare Europeană va fi instituită în noul Parlament. Igor Grosu: „Trebuie să muncim repede pentru a deschide negocierile cu UE”
Franța: Doi morți și mai mulți răniți într-un incident armat la Nisa
Ucraina: Mai multe victime după ce un tren de pasageri a fost lovit într-un atac lansat de Rusia
Oraşele Ungheni și Konin din Polonia își reafirmă prietenia: Declarație de cooperare semnată în contextul integrării europene
Georgienii, chemați la urne pentru alegeri locale; opoziția cere organizarea de proteste
Președinta Maia Sandu, la Gala Pedagogilor 2025: „Educația este cel mai puternic instrument de apărare și garanția viitorului Republicii Moldova”
Expoziție comemorativă „Paul Goma – 90 de ani de la naștere” inaugurată la Chișinău
Accident grav la Ungheni: un șofer decedat și doi răniți după coliziunea dintre un BMW și un camion
În raionul Briceni va fi creat traseul ecoturistic „Zamca”
Republica Moldova, aliniată la Ziua Internațională a Animalelor, cu o faună între diversitate, provocări și protecție
Zborurile, reluate pe aeroportul din Munchen după suspendarea traficului aerian pentru a doua noapte consecutiv
FOTO// Cu ajutorul partenerilor de dezvoltare, femeile din UTA Găgăuzia transformă gospodăriile în afaceri verzi și sustenabile
Republica Moldova intră pregătită în iarna 2025–2026, cu stocuri suficiente de lemn de foc pentru populație
O companie agricolă din Hâncești își modernizează activitatea cu sprijinul ADMA
Protecția și gestionarea durabilă a bazinului Nistrului, pe agenda grupurilor de lucru moldo-ucrainene
Misiunea TAIEX la Chişinău s-a încheiat cu recomandări de practici europene pentru o infrastructură rutieră mai sigură și modernă în R. Moldova
Ziua Națională a Vinului 2025, marcată de tradiție, inovație și recunoaștere internațională