
Igor Grosu, în vizită la București: „Relațiile cu România vor ajunge la un nivel fără precedent”
Speakerul Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, se află astăzi într-o scurtă vizită la București, unde s-a întâlnit cu prim-ministrul României, Ilie Bolojan. În cadrul discuțiilor, Grosu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul constant și necondiționat pe care România îl oferă Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.
Cei doi oficiali au convenit ca, în următorii ani, relațiile bilaterale să fie consolidate în mod substanțial, cu accent pe domeniile infrastructură, energie și schimb de capital.
Speakerul a precizat că există proiecte concrete care vor aduce dezvoltare economică și bunăstare pe ambele maluri ale Prutului.
Igor Grosu a subliniat, de asemenea, rolul României ca unul dintre cei mai mari susținători ai parcursului european al Republicii Moldova, menționând că autoritățile își propun ca până în 2028 să fie semnat tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
Primarul Iașului Mihai Chirica își va depune dosarul pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova
Ministerul Justiției cere suspendarea activității Partidului „Moldova Mare” pentru un an
Igor Grosu, după întrevederea cu președintele Senatului României: „Drumul european al Moldovei este ireversibil”
Suedia reconfirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova
Igor Grosu, mesaj de Ziua Persoanelor în Etate: „Pe înțelepciunea voastră construim Moldova de mâine”
Daniel Vodă: „Mandatul actualului Guvern încetează în ziua în care sunt validate alegerile parlamentare”
Pașii care urmează a fi parcurși după alegerile parlamentare. Daniel Vodă vine cu explicații
Prima ședință a Guvernului Recean după alegeri: „Acum trebuie să muncim și mai mult”
Președinta Maia Sandu oferă detalii despre planul de reintegrare a regiunii transnistrene: „Le putem oferi o viață mai bună. Armata rusă trebuie să plece”
VIDEO Ziua Naţională a Vinului 2025// Cei mai buni producători de vin de casă au fost desemnaţi în cadrul concursului „Polobocul de aur”
MOLDOVA SUNT EU // Veronica Graur, profesoară: „Școala este a doua mea casă, iar elevii îmi devin familie”
Viorel Furdui, director executiv CALM: „Reforma administrativ-teritorială trebuie să fie voluntară și axată pe descentralizare”
Viticultura moldovenească în continuă modernizare: tehnologii europene la Criuleni, în cadrul Proiectului „Livada Moldovei”
„Povești ce unesc generații”. Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși „Licurici-80” a început la Chișinău
Kasîm și „Gagauz Șarap Yortusu” - două sărbători ale tradiției și vinului în UTA Găgăuzia, pe 8-9 noiembrie 2025
Partidul populist al miliardarului Babis câștigă alegerile parlamentare în Cehia și se îndreaptă spre o alianță cu partide marginale
Ziua Națională a Vinului continuă duminică cu tradiții, muzică și celebrarea excelenței în vinificație
Preşedintele Parlamentului Igor Grosu a apreciat Vinul Moldovei ca simbol al renașterii și al drumului european al țării
Forțele rusești au atacat regiunile de vest ale Ucrainei: explozii la Liov, Ivano-Frankivsk și Zaporojie
Ziua Profesională a Lucrătorilor din Învățământ, marcată în Republica Moldova
Agenda evenimentelor, duminică, 5 octombrie
Președinta Maia Sandu la Gala „Pedagogul Anului 2025”: „Educația este cea mai mare garanție că Moldova va reuși”
Excepția vinului moldovenesc, premiată la Chișinău. Cine sunt laureaţii din acest an
Ziua Națională a Vinului 2025, prin prisma mesajului Uniunii Europene: tradiție și angajament pentru viitor
China anulează zboruri și închide magazine în așteptarea taifunului Matmo