Mihai Popșoi: Relațiile externe trebuie valorificate mai mult în beneficiul economiei Republicii Moldova
Diplomația economică va reprezenta una dintre prioritățile noului mandat al Ministerului Afacerilor Externe, iar autoritățile își propun să transforme relațiile politice dezvoltate cu partenerii externi în oportunități economice pentru Republica Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în cadrul unei emisiuni la TVR Moldova, transmite MOLDPRES.
Potrivit oficialului, Guvernul pune accent pe creșterea economică, eficientizarea statului și valorificarea parteneriatelor externe, iar diplomația economică va avea un rol important în atingerea acestor obiective.
„Accentul Guvernului este pe creșterea economică, pe eficientizarea statului și pe valorificarea parteneriatelor externe, în special în context economic. Diplomația economică a devenit recent o responsabilitate a Ministerului Afacerilor Externe. În colaborare cu Agenția de Investiții și colegii de la Ministerul Economiei, vom munci pentru a valorifica aceste oportunități care reies din relațiile politice strânse pe care le avem cu practic toți partenerii noștri”, a declarat Mihai Popșoi.
Ministrul a menționat că, deși Republica Moldova are relații politice solide cu numeroase state, există încă un potențial important care trebuie valorificat în domeniul economic.
„Mai este încă mult de muncit pentru a valorifica potențialul enorm pe care îl avem și aceasta va fi una dintre prioritățile noastre, în special în domeniul diplomației economice”, a subliniat Popșoi.
Oficialul a precizat că Republica Moldova își dorește extinderea relațiilor economice nu doar cu partenerii tradiționali, ci și cu noi piețe, precum India și China. În acest context, el a calificat drept „istorică” vizita președintei Indiei în Republica Moldova, menționând că aceasta reflectă progresul înregistrat în relațiile bilaterale.
„Ne dorim foarte mult ca aceste relații politice strânse, pe care le avem cu practic toate țările lumii, cu mici excepții, să le putem converti în relații economice în beneficiul reciproc al țărilor noastre”, a afirmat ministrul.
Mihai Popșoi a vorbit și despre importanța promovării Republicii Moldova în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană. El a menționat că, deși resursele financiare pentru promovarea țării sunt limitate, autoritățile reușesc să obțină rezultate importante.
„Republica Moldova, având în vedere capacitatea financiară modestă, nu se poate promova suficient așa cum o fac unele țări care alocă bugete serioase pentru promovarea țării în contextul integrării europene. Dar noi, cu resurse puține, facem lucruri mari”, a spus Popșoi.
Ministrul a evidențiat și beneficiile concrete aduse cetățenilor prin activitatea diplomatică, menționând decizia Germaniei de a simplifica procedura de utilizare a actelor emise de autoritățile Republicii Moldova.
Potrivit lui Popșoi, cetățenii moldoveni nu vor mai fi nevoiți să parcurgă mai multe etape pentru supralegalizarea documentelor destinate utilizării în Germania, procedura fiind simplificată prin aplicarea apostilei într-o singură instituție.
„Costurile se vor reduce de câteva ori, efortul și timpul pierdut se vor diminua, iar acestea sunt beneficii tangibile pe care le oferim cetățenilor noștri, atât celor de acasă, cât și celor din diaspora”, a declarat ministrul.
Totodată, Mihai Popșoi a afirmat că Republica Moldova va continua consolidarea prezenței sale în cadrul organizațiilor internaționale, precum ONU, și dezvoltarea serviciilor digitale pentru cetățenii aflați peste hotare.
„Republica Moldova trebuie să devină mult mai ambițioasă, pentru că doar așa imaginea Republicii Moldova și statul nostru vor fi mult mai prezente și mai recunoscute pe arena internațională”, a conchis Mihai Popșoi.
În cadrul emisunii șeful diplomației de la Chișinău a abordat mai multe subicte inclusiv deschiderea clusterelor de aderare la UE și relația țării noastre cu Federația Rusă.
Vasile Tofan: „Îmi doresc ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România”
Fostul premier Alexandru Munteanu, mesaj pentru Vasile Tofan: „Sunt convins că va gestiona cu succes și acest portofoliu”
Integrarea europeană, prioritatea zero a Guvernului Tofan: „Fiecare zi contează”
Vasile Tofan, în Parlament: „Îmi propun să fiu un premier care unește țara și care are curajul să implementeze reformele necesare”
LIVE TEXT // Guvernul Tofan, votat de Parlament. Igor Grosu: „Țara trebuie guvernată și dusă în lumea păcii. Aveți tot sprijinul nostru”
Breaking news
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere al Parlamentului: „Vom asculta, vom decide și vom implementa. Aleg să muncim pentru o economie europeană și un stat eficient”
GALERIE FOTO // Vasile Tofan a prezentat programul noului Guvern în Parlament: imagini din ziua solicitării votului de încredere
Vasile Tofan: „Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate - 3000 de lei pentru fiecare locuitor - va fi alocat conform angajamentelor asumate”
Vasile Tofan: „Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat parcursului european al Republicii Moldova”
Igor Grosu: „Guvernul Tofan va primi votul Parlamentului și va trece imediat la muncă”
Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, convocat la Ministerul rus de Externe
Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene: „Apropierea de UE trebuie să fie simțită în veniturile oamenilor”
Peste o mie de decizii de amalgamare voluntară au fost aprobate
UTA Găgăuzia este o punte importantă spre Turcia. Îmi doresc să consolidăm legături puternice cu Ankara, anunță premierul desemnat Vasile Tofan
VIDEO // Doi tineri, reținuți pentru escrocherii. Victimele au fost prejudiciate cu peste 200 000 de lei
Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei. Ministra Natalia Plugaru: „Guvernul va iniția discuțiile cu sindicatele și patronatele”
GALERIE FOTO // Prima ședință a Guvernului Tofan, în imagini: priorități, decizii și atmosfera din debutul noului Executiv
Mitropolia Basarabiei și Ambasada României discută noi direcții de cooperare în domeniul culturii, educației și patrimoniului
VIDEO // Industria accelerează: creștere de 7,2 la sută în primele cinci luni ale anului curent
Noii membri ai Cabinetului de miniștri au fost prezentați echipelor din ministere
Drumurile naționale vor fi evaluate periodic, pentru a crește siguranța rutieră
BTA: Bulgaria sprijină 401 școli duminicale din 43 de țări cu finanțări de peste 8 milioane de euro
Ministrul Mediului: „Nu există risc de a rămâne fără apă, însă scăderea Nistrului afectează infrastructura de captare”
Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate
ARMENPRESS: Două instituții militare din Armenia devin parteneri asociați ai Colegiului European de Securitate și Apărare
Termenul pentru amalgamarea voluntară expiră pe 31 iulie
Republica Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor
VIDEO // Premierul Vasile Tofan solicită elaborarea unui pachet de măsuri pentru reducerea controalelor excesive asupra antreprenorilor
Noul ministru al Agriculturii a fost prezentat colectivului. Premierul Vasile Tofan cere continuarea reformelor în sector
Ministerele vor prezenta propuneri de optimizări în sistemul public