
Premierul Dorin Recean, la Hâncești: „Prioritatea noastră este dezvoltarea unor localități curate, sigure și moderne”
În ultimii trei ani, în raionul Hâncești au fost alocate circa 220 de milioane de lei pentru a realiza 57 de proiecte prin Programul „Satul European”. Resursele au fost investite în modernizarea instituțiilor de învățământ, extinderea rețelelor de apă, canalizare și iluminat stradal, implementarea unor proiecte culturale și de mediu. Realizările au fost prezentate în contextul vizitei la Hâncești a premierului Dorin Recean, transmite MOLDPRES.
„Rețele de apă și canalizare, grădinițe reparate, iluminat stradal, terenuri sportive, proiecte culturale sau de mediu – sunt doar câteva exemple care arată grija noastră față de oamenii din Hâncești”, a afirmat premierul.
Oficialul s-a întâlnit la Hâncești cu primarii și reprezentanții serviciilor desconcentrate.
„Am discutat cu primarii și reprezentanții serviciilor desconcentrate despre ajutorul financiar imens oferit de Uniunea Europeană pentru creștere economică și cum ne putem uni eforturile ca acești bani să fie cheltuiți eficient, transparent și să aducă cât mai repede beneficii în viața de zi cu zi a locuitorilor”, a spus premierul.
Șeful Guvernului a adăugat că în Bugetul +PLUS, aprobat recent de Executiv, au fost alocate suplimentar 1 miliard de lei pentru reparația a circa 200 de km drumuri regionale și 1 miliard de lei pentru drumuri locale în circa 100 de localități. Documentul mai include proiecte de dezvoltare în satele și orașele noastre, piețe agricole și modernizarea infrastructurii. Totodată, au fost alocate plus 200 de milioane de lei pentru modernizarea cantinelor și plus 100 de milioane de lei pentru proiecte importante de mediu, prin care 130 de localități vor putea cumpăra utilaje pentru colectarea gunoiului.
„Prioritatea noastră este să păstrăm același ritm, să transformăm localitățile noastre în localități curate, sigure și moderne”, a conchis premierul.
Prim-ministrul Dorin Recean întreprinde astăzi o vizită de lucru în raionul Hâncești. Șeful Guvernului va inspecta progresul lucrărilor de reabilitare a drumului R33 Hâncești - Leușeni și de realizare a proiectului care prevede asigurarea cu apă potabilă a 11 sate din raion. Agenda include vizita la Complexul istorico-cultural „Conacul Manuc Bey” și la o afacere din satul Dancu.
Vicepremierul Mihai Popșoi la Summitul Democrației de la Copenhaga: „Alegerea noastră pentru valorile europene este fermă”
Turul II al alegerilor prezidențiale din România. Alegătorii din R. Moldova vor putea vota la 64 secții
Parlamentul European cere accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Președinta Maia Sandu, despre progresele înregistrate în reformarea Justiției: „140 de magistrați au plecat din sistem, majoritatea din aceștia având probleme de integritate”
R. Moldova va avea ambasadori noi în mai multe state. Președinta Maia Sandu: „Va fi un număr suficient de mare”
Igor Grosu în Ungaria: „Este important ca atât în Moldova, cât și România să păstrăm parcursul european”
Președinta Maia Sandu, despre negocierile de pace de la Istanbul și securitatea R. Moldova: „Amenințări directe nu sunt”
R. Moldova ar putea încheia negocierile de aderare la UE până la finele anului 2027. Președinta Maia Sandu: „E un termen real”
Ministrul de externe al Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen: „Republica Moldova are determinarea necesară pentru a avansa pe calea integrării europene”
Alegătorii vor beneficia de echipamente moderne la scrutinul din toamnă
Un avocat din capitală a fost condamnat pentru trafic de influență
Doina Nistor la Londra: „Construim împreună o țară europeană sigură și rezilientă”
Spațiile verzi din capitală, stropite cu substanțe chimice pentru a combate căpușele
Examenele de absolvire a gimnaziului vor fi monitorizate de peste o mie de observatori
Donald Trump: Fără intervenția SUA în Al Doilea Război Mondial, țările europene ar vorbi în germană
Vicepremierul Cristina Gherasimov a prezentat la Bruxelles progresele autorităților locale din R. Moldova la cea de-a 166-a sesiune a Comitetului Regiunilor
Noi modernizări la Spitalul Raional Hîncești. Premierul Dorin Recean: „Investițiile Guvernului în sistemul de sănătate vor continua”
Chișinăul va găzdui Olympic Fest 2025 de Ziua Sportivului și Mișcării Olimpice
GALERIE FOTO // Patru expoziții dedicate industriei alimentare, inaugurate la Moldexpo
Vizitatorii Grădinii Zoologice pot achiziționa bilete online
620 de companii au primit compensații în valoare de 41,6 mln de lei pentru plata facturilor la energia electrică
CSP a instituit Comisia de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție
Cadrele didactice pot beneficia de un nou program de formare profesională pentru dezvoltarea competențelor digitale
Patru expoziții dedicate industriei alimentare și tehnologiilor de ambalare a produselor au fost deschise la Moldexpo
La Spitalul raional Hâncești au fost inaugurate Blocul anatomopatologic și Secția sterilizare