ro

 

Politică
14 Iunie, 2026 / 19:46
/ Acum 3 ore

Igor Grosu, reales președinte al PAS pentru un nou mandat de patru ani. „Suntem abia la jumătate de drum”

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate /PAS/, Igor Grosu, a fost reales duminică în funcția de președinte al formațiunii pentru un nou mandat de patru ani, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al partidului, desfășurat la Chișinău. Grosu a fost singurul candidat înscris în cursă și a obținut 925 de voturi „pentru”, 27 „împotrivă”, în timp ce cinci buletine au fost declarate nevalabile, transmite MOLDPRES.

La congres au participat 935 de delegați cu drept de vot, care au ales și noua echipă de conducere a formațiunii pentru următorii patru ani.

În discursul susținut după realegere, Igor Grosu a mulțumit membrilor partidului pentru încrederea acordată și a făcut un bilanț al evoluției formațiunii în ultimul deceniu.

„Este o onoare nemaipomenită să primesc votul de încredere pentru un nou mandat de președinte al PAS. Acum 10 ani am pornit la drum alături de Dvs. – un drum pe care puțini dintre noi și l-au imaginat anume așa. Dar încă suntem aici, puternici, organizați și unici, și vă mulțumesc din suflet pentru asta”, a declarat liderul PAS.

Grosu a afirmat că succesul formațiunii se datorează încrederii cetățenilor în proiectul politic promovat de PAS.

„Le mulțumesc și cetățenilor. Acest partid s-a format și există în continuare datorită lor, datorită încrederii lor că Moldova poate avea partide care fac politică onestă”, a spus acesta.

Președintele PAS a evidențiat rezultatele electorale obținute de partid în ultimii ani și progresele realizate în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

„De la Congresul trecut și până astăzi, am reușit să devenim partidul care a câștigat împreună trei scrutine electorale – toate cruciale pentru ireversibilitatea drumului nostru european. Am reușit!”, a declarat Grosu.

Potrivit acestuia, în ultimii patru ani Republica Moldova a trecut de la statutul de țară candidată la Uniunea Europeană la etapa negocierilor de aderare.

„Tot de la Congresul trecut, am parcurs drumul de la țară candidată la țară care astăzi deja a deschis primul cluster din procesul de aderare. Suntem, la propriu, în plin proces de muncă pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a afirmat liderul formațiunii.

În discursul său, Igor Grosu a declarat că principalul obiectiv al PAS rămâne continuarea parcursului european și consolidarea formațiunii politice.

„De la o echipă în proces de construcție am devenit echipa care construiește – construiește viitorul european al țării. Dar suntem abia la jumătate de drum. Mă angajez să muncesc, în continuare, alături de echipa de vicepreședinți și membri ai Biroului Permanent ca să ajungem să devenim partidul care duce Moldova în Uniunea Europeană”, a spus Grosu.

El a reiterat că formațiunea își propune să obțină victorii și la următoarele alegeri locale, prezidențiale și parlamentare pentru a asigura continuitatea reformelor și a procesului de aderare la UE.

La congres a fost prezentat și noul Birou Permanent al partidului. Funcțiile de vicepreședinți au revenit: Doinei Gherman, Veronicăi Roșca, Mihai Popșoi, Radu Marian, Vladimir Bolea, Dan Perciun, Virgil Pâslariuc, Ion Groza, Lilian Carp, Adrian Băluțel, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Gheorghe Hajder, Larisa Voloh, Igor Chiriac, Tatiana Cucuietu.

Membri al Biroului Permanent Național PAS au fost aleși: Marcela Adam, Alex Trubca, Nicolae Drăgănel, Dionisie Ternovschi, Larisa Novac, Ion Babici, Eugeniu Sinchevici, Tatiana Rotari, Maxim Potârniche, Leonid Boaghi, Roman Cojocari, Mihai Șevciuc și Veronica Briceag. Funcția de secretar general al formațiunii a fost preluată de Andrei Rusanovschi.

Cu un mesaj video a venit și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a mulțumit membrilor și susținătorilor PAS pentru contribuția la reformele promovate în ultimii ani și la apropierea țării de Uniunea Europeană.

La eveniment au participat și premierul interimar al României, Ilie Bolojan, precum și eurodeputatul Siegfried Mureșan. Acesta din urmă a declarat că doar PAS poate conduce Republica Moldova spre Uniunea Europeană și a reafirmat sprijinul Partidului Național Liberal din România pentru formațiunea aflată la guvernare.

PAS a fost fondat la 15 mai 2016 de Maia Sandu. După alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova, conducerea partidului a fost preluată de Igor Grosu, care a devenit oficial lider al formațiunii la congresul din 2022.


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

MAE a emis o alertă de călătorie pentru Qatar și Kuweit: „Situația de securitate rămâne volatilă”

/ Acum 6 zile

FOTO // Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Marele Ducat de Luxemburg, ca membru fondator al UE, susține ferm parcursul european al Republicii Moldova”

/ Acum 6 zile

Maia Sandu l-a felicitat pe Nikol Paşinian pentru obținerea majorității parlamentare: „Moldova și Armenia împărtășesc un angajament comun pentru pace și stabilitate în Europa”

/ Acum 6 zile

FOTO // Un grup de deputați, în vizită la Washington. Oficialii au discutat cu reprezentanți ai Congresului SUA despre cooperarea politică și securitatea regională

/ Acum 6 zile

Referendum local. Alegătorii din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, pot solicita votarea la locul aflării

/ Acum 6 zile

MAE, în discuții cu autoritățile din Ucraina cu privire la drona explodată la Orhei: „Responsabilitatea pentru orice dronă ce ajunge pe teritoriul țării noastre este a Rusiei”

/ Acum 6 zile

MAE condamnă incidentul în care un aparat de zbor s-a prăbușit și a explodat la Orhei: „O amenințare la adresa securității și o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului”

/ Acum 6 zile

Deputați din Luxemburg efectuează o vizită în Republica Moldova pentru discuții privind integrarea europeană

/ Acum 6 zile

Ambasada Republicii Moldova în Israel avertizează asupra noilor măsuri de securitate după atacul cu rachete din Iran

/ Acum 7 zile

Conferința Investițională UE–Moldova // Mihai Isac: „Integrarea europeană trebuie să devină un proiect economic vizibil pentru cetățeni și credibil pentru investitori”

/ 06 Iunie, 2026

Fostul ministru al Agriculturii, Vasile Bumacov, ales președinte al PSDE

/ 06 Iunie, 2026

Vladimir Voronin se retrage de la conducerea PCRM după peste trei decenii. Diana Caraman, aleasă președinte al partidului

/ 05 Iunie, 2026

Siegfried Mureșan: „Rusia folosește agresiunea hibridă în România așa cum a făcut și în Republica Moldova”

/ 05 Iunie, 2026

Igor Grosu, după întrevederea cu comisara europeană pentru extindere Marta Kos: „Următorii ani vor fi decisivi pentru viitorul european al Moldovei”