ro

 

Politică
03 Mai, 2026 / 11:37
/ 04 Septembrie, 2025

Judecători și procurori instruiți la Chișinău pentru soluționarea litigiilor electorale

Peste 30 de judecători și procurori au participat la o sesiune de instruire profesională dedicată examinării și soluționării litigiilor electorale, organizată în perspectiva alegerilor parlamentare din 28 septembrie, comunică MOLDPRES.

Evenimentul a fost desfășurat de Comisia Electorală Centrală (CEC), în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și Oficiul Consiliului Europei la Chișinău.

Potrivit CEC, în cadrul instruirii participanții au analizat cele mai noi standarde internaționale privind utilizarea tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în procesele electorale, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie electorală. Totodată, au fost aprofundate prevederile cadrului legislativ național, cu accent pe reglementările aplicabile scrutinului parlamentar din acest an.

Organizatorii au precizat că sesiunea a urmărit consolidarea competențelor magistraților în soluționarea litigiilor electorale, promovarea unei practici judiciare unitare și conforme cu standardele internaționale, precum și întărirea rolului instituțiilor judiciare în garantarea integrității și legalității procesului electoral.

De asemenea, au fost discutate particularitățile examinării cauzelor în contencios administrativ electoral, procedurile de depunere a acțiunilor, competențele instanțelor și aplicarea cadrului normativ relevant.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Europei, în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea practicilor electorale în Republica Moldova, Faza a II-a”.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Eliminarea treptată a scutirilor fiscale acordate agenților economici din regiunea transnistreană vor permite unificarea spațiului fiscal”

/ Acum 3 zile

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu, despre grațierea lui Balan: „A avut funcție de răspundere în perioada lui Plahotniuc. Nu cred că există alte riscuri în prezent”

/ Acum 4 zile

Control parlamentar extins asupra CSE și durată flexibilă a stării de urgență, propuse de deputați

/ Acum 4 zile

Cooperarea moldo-austriacă, discutată la Dubrovnik de premierul Alexandru Munteanu și cancelarul austriac Christian Stocker

/ Acum 4 zile

Premierul Alexandru Munteanu la Dubrovnik: „Moldova și SUA vor continua proiectele pentru securitate și dezvoltare”

/ Acum 4 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi: „Eliberarea ofițerilor SIS a fost rezultatul unui efort comun internațional”

/ Acum 4 zile

Nicușor Dan: „România a contribuit la eliberarea ofițerilor SIS din captivitatea rusă”

/ Acum 4 zile

Parlamentul European susține majorarea finanțării pentru Republica Moldova în viitorul buget al UE

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu, într-un interviu acordat publicației Le Monde: „Pentru noi, aderarea la UE nu este doar un vis, ci o strategie de supraviețuire ca stat democratic”

/ Acum 4 zile

Alegeri locale noi: cetățenii sunt îndemnați să verifice corectitudinea întocmirii listelor electorale

/ Acum 4 zile

Investițiile în infrastructură sunt o prioritate de securitate, anunță la Dubrovnik premierul Alexandru Munteanu

/ Acum 5 zile

Autoritățile de la Chișinău examinează un nou format de dialog pentru reglementarea conflictului transnistrean. Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Mecanismul „5+2” nu mai este funcțional”

/ Acum 5 zile

Moldova și Polonia pregătesc un nou acord de cooperare în domeniul apărării