ro
Politică
30 Septembrie, 2025 / 22:21
/ Acum 2 zile

Alegeri parlamentare 2025

Liderii Blocului electoral Alternativa și-au exercitat dreptul la vot

Copreședinții Blocului electoral Alternativa, Alexandru Stoianoglo și Ion Ceban, și-au exercitat astăzi dreptul la vot alături de soții, comunică MOLDPRES.

„Am votat, în primul rând, pentru dreptate, pentru viitorul țării noastre, unde vor fi respectate drepturile și interesele cetățenilor, o Moldovă în care copiii și nepoții mei se vor simți în siguranță”, a declarat Stoianoglo după exercitarea dreptului la vot.

Tot în această dimineață, primarul Chișinăului și unul dintre liderii aceluiași bloc electoral, Ion Ceban, a votat împreună cu soția sa. După ce și-a exprimat votul, Ceban a declarat că a votat „împotriva fricii, dezinformării și dezbinării, pentru dezvoltarea Moldovei, pentru viitorul copiilor și pentru profesionalismul celor aflați la conducerea țării”.

Edilul a subliniat că a votat pentru soluționarea problemelor cetățenilor în domenii precum pensii, salarii, locuri de muncă și pentru gestionarea migrației, dar și pentru pace și dreptul la vot liber al cetățenilor din diasporă.

Ion Ceban a îndemnat toți cetățenii să participe la alegeri.

„Cel mai important astăzi este ca oamenii să vină la vot, să se exprime, iar noi vom apăra acest loc”, a spus acesta.

Și Ion Chicu, copreședintele Blocului electoral Alternativa, Ion Chicu a venit la urne împreunăcu soția.

„Am votat să avem o țară de care să fim mândri. Am votat pentru Republica Moldova, un stat pașnic, în care oamenii se înțeleg și caută împreună soluții pentru problemele cu care ne confruntăm, respectându-se reciproc”, a declarat Chicu după vot.

Candidatul la funcția de deputat din partea Blocului Electoral Alternativa, Mark Tkaciuc, a venit la urne însoțit de fiul său.

„Am votat pentru viitorul țării noastre, pentru viitorul poporului nostru, pentru Moldova în primul rând”, a declarat acesta după exprimarea votului.

Astăzi, cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați la urne pentru a-și alege reprezentanții în Legislativ.

Constituția Republicii Moldova prevede că Parlamentul este compus din 101 deputați, aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, pentru un mandat de patru ani. Alegerile parlamentare se desfășoară în baza unui sistem proporțional, într-o singură circumscripție națională, într-un singur tur. Doar concurenții electorali care depășesc pragul – 5% pentru partide, 7% pentru blocuri, 2% pentru independenți – sunt eligibili pentru distribuirea celor 101 mandate.

Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Blocul Patriotic a protestat la Parlament: „PAS a câștigat cu sprijinul diasporei”. Igor Grosu: „Să depună efort, ca următorul protest să fie fără bani”

/ Acum 1 zi

Președintele Letoniei și premierul Croației au transmis mesaje de felicitare cetățenilor moldoveni: „Ați făcut o alegere clară pentru libertate și democrație”

/ Acum 1 zi

Secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset: „Continuarea parcursului european reprezintă o victorie pentru cetățeni și pentru democrație”

/ Acum 1 zi

Emmanuel Macron, mesaj după alegerile parlamentare: „Franța este alături de Moldova în proiectul său european și în elanul de libertate și suveranitate”

/ Acum 1 zi

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski: „Aceste alegeri au arătat că activitatea destabilizatoare a Rusiei pierde, în timp ce Moldova în Europa câștigă”

/ Acum 1 zi

Institutul Republican Internațional: „Parlamentarele din 28 septembrie 2025 au fost organizate profesionist, în pofida interferențelor externe fără precedent”

/ Acum 1 zi

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos: „Felicitări, moldoveni! Puterea democrației Republicii Moldova răsună dincolo de granițele sale”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Președintele României, Nicușor Dan, mesaj pentru cetățenii și autoritățile de peste Prut: „România va continua să fie alături de Republica Moldova”

/ Acum 1 zi

Alegeri parlamentare 2025

Dorin Recean: „Alegerile au arătat că atunci când statul și cetățenii își apără împreună țara, câștigă oamenii și democrația”