Obiective importante în procesul de integrare europeană, setate până la final de august. Premierul Vasile Tofan: „Trebuie să prezentăm rezultatele în termenul stabilit”
Autoritățile trebuie să îndeplinească, până la finalul lunii august, mai multe obiective setate în procesul de integrare europeană. Premierul Vasile Tofan a cerut funcționarilor implicare și responsabilitate, astfel încât rezultatele să fie livrate la timp, transmite MOLDPRES.
Șeful Executivului a recunoscut că perioada este una dificilă pentru funcționari, întrucât luna august coincide cu perioada concediilor, însă a subliniat importanța respectării termenelor și livrării rezultatelor.
„Mulțumesc colegilor pentru munca contra cronometru. Avem foarte multe lucruri de livrat până la sfârșitul lunii august pentru procesul de integrare europeană, ca să dăm toate rapoartele la timp. Înțeleg că e perioada vacanțelor, toată lumea se gândește la alte lucruri, dar sunt foarte multe de făcut și vreau să trimit un sincer mulțumesc pentru toți funcționarii care acum își anulează vacanțele, își amână concediile și totuși ne asigurăm că livrăm tot ce trebuie să livrăm până pe 31 august. E foarte, foarte important”, a declarat Vasile Tofan, la începutul ședinței de astăzi a Guvernului.
Republica Moldova a deschis primul cluster de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană – „Valori fundamentale” – la 15 iunie 2026, în cadrul Conferinței Interguvernamentale UE–Republica Moldova de la Luxemburg. La 14 iulie 2026, a fost deschis și Clusterul 6 – „Relații externe”, în cadrul celei de-a treia Conferințe Interguvernamentale UE–Republica Moldova, desfășurate la Bruxelles.
Sancțiuni disciplinare după vizita delegației talibanilor în Republica Moldova. Maia Sandu: „Este rușinos că oameni cu funcții înalte nu cunosc politica statului”
Republica Moldova avansează în procesul de integrare europeană. Maia Sandu: „Nu ne blochează niciun stat”
CEC a adoptat mai multe hotărâri privind organizarea alegerilor locale noi și a unui referendum local în satul Delacău, raionul Anenii Noi
DOC // Legea pentru ratificarea Convenției privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, publicată în Monitorul Oficial
Nouă localități din Rezina, care au decis să se unească într-o singură primărie, vor beneficia de stimulente de peste 85 de milioane de lei din partea Guvernului
Republica Moldova și Estonia își reafirmă angajamentul pentru consolidarea cooperării
PAS are doi deputați noi în Parlament. Curtea Constituțională a validat mandatele
„Îmi asum mandatul până în 2029 și voi schimba miniștrii care nu livrează rezultate”, declară premierul Vasile Tofan
MAE condamnă încălcarea spațiului aerian după descoperirea fragmentelor dronei de la Văleni
Președinta Maia Sandu, despre Guvernul Tofan: „Planurile de dezvoltare sunt mari și ambițioase. Este nevoie de multă energie și stabilitate pentru a reuși”
Investițiile și proiectele energetice, priorități pe agenda relației dintre Moldova și SUA
VIDEO // R. Moldova va marca Ziua Independenței printr-o paradă militară solemnă. Maia Sandu: „Evenimentul reflectă eforturile pentru consolidarea capacităților de apărare”
VIDEO // Președinta Maia Sandu, despre crizele energetice și hidrologice: „Guvernul va face tot posibilul pentru a atenua consecințele”
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „R. Moldova nu recunoaște pretinsele acte de privatizare realizate de structurile de la Tiraspol în raioanele de est”
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: „Aparatul de zbor care a provocat explozia de la Crocmaz este o dronă rusească cu propulsie”
Peste 23 mii de locuitori din regiunea transnistreană sunt angajați oficial în câmpul muncii pe malul drept al Nistrului
VIDEO // Moldova, pregătită să faciliteze tranzitul cerealelor ucrainene. Vicepremierul Bolea anunță soluții rapide, inclusiv redresarea CFM
Vicepremierul Mihai Popșoi, despre rechemarea ambasadorului R. Moldova la Moscova pentru consultări: „Este un răspuns diplomatic, care se practică atunci când interesele unui stat sunt afectate”
MEC lansează consultarea publică pentru noua generație de curriculum școlar
Mai multe investiții în economia națională: Guvernul încurajează investitorii prin reguli mai clare și facilități pentru proiectele strategice
Aprobat de Guvern. Republica Moldova va intensifica schimbul de date polițienești cu statele europene
Obiective importante în procesul de integrare europeană, setate până la final de august. Premierul Vasile Tofan: „Trebuie să prezentăm rezultatele în termenul stabilit”
Prim-ministrul a dispus schimbarea unor proceduri fiscale, după ce un antreprenor a ratat facilitățile din cauza unei întârzieri la depunerea declarației fiscale
Servicii de apă și sanitație mai moderne în localitățile țării. Guvernul a aprobat un program național de dezvoltare pentru 5 ani
Comisia care va desemna laureații Premiului Național 2026 a fost aprobată. Cine face parte din ea
Măsuri pentru reducerea riscurilor provocate de dezastrele naturale, aprobate de Guvern
Moldelectrica va fi reorganizată: decizia aprobată de Guvern
Plafonul pentru operațiuni valutare fără autorizarea BNM va fi majorat
Premierul Vasile Tofan solicită mai multă exigență în planificarea vizitelor oficialilor peste hotare
VIDEO // Noi cazuri de escrocherie. O femeie din raionul Orhei, deposedată de peste 85 000 de lei