ro
Politică
30 Octombrie, 2025 / 19:24
/ Acum 5 ore

Parlamentul a aprobat înființarea celor 12 comisii permanente ale legislaturii a XII-a

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în ședința plenară de astăzi, hotărârea privind înființarea celor douăsprezece comisii permanente ale Legislativului și stabilirea componenței lor numerice și nominale, transmite MOLDPRES.

Conform deciziei deputaților, comisiile vor reflecta principalele domenii de activitate ale instituției și vor contribui la eficientizarea procesului legislativ.

Printre acestea se numără Comisia juridică, pentru numiri și imunități, care va avea nouă membri și va fi condusă de Veronica Roșca. Activitatea acesteia vizează reglementările constituționale, precum și cele din domeniile civil, penal, administrativ și contravențional, activitatea judecătorească și a procuraturilor, precum și legislația electorală.

Comisia pentru economie, buget și finanțe va avea unsprezece membri și va fi prezidată de Radu Marian. Printre atribuțiile acesteia se numără elaborarea cadrului legal privind politica dezvoltării durabile și asigurarea creșterii economice, politica bugetară, fiscală și vamală, precum și activitatea investițională.
Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică va fi compusă din șapte membri și va fi condusă de Lilian Carp. Aceasta va gestiona domeniile securității naționale, combaterii criminalității, corupției și terorismului, circulației rutiere și protecției datelor cu caracter personal.

Comisia pentru politică externă va fi condusă de Doina Gherman și va avea șapte membri. Printre domeniile sale de activitate se numără cooperarea cu parlamentele altor state, avizarea tratatelor și a altor acte internaționale.

Comisia pentru integrare europeană este formată din 11 membri și va fi condusă de deputatul Marcel Spatari. Aceasta a fost creată pentru a accelera procesul de aderare la UE și pentru a asigura o transpunere eficientă a normelor europene în legislația națională.

Comisia pentru drepturile omului și relații interetnice este formată din șase membri și este condusă de Grigore Novac. Domeniile de activitate includ protecția drepturilor omului, problemele minorităților naționale, cetățenia Republicii Moldova și reglementările juridice în domeniul migrației.


Comisia pentru administrație publică și dezvoltare regională este formată din șapte membri și va fi condusă de Liliana Iaconi. Aceasta va examina aspecte ce țin de organizarea și funcționarea autorităților administrației publice centrale și locale, serviciul public și organizarea administrativ-teritorială a țării.
Comisia pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media este formată din unsprezece membri și va fi condusă de Liliana Nicolaescu-Onofrei. Activitatea comisiei vizează dezvoltarea cadrului legal privind cultura, ocrotirea patrimoniului cultural, modernizarea sistemului educațional și monitorizarea activității instituțiilor media publice. 

Comisia pentru agricultură și industrie alimentară va fi condusă de Serghei Ivanov și va fi constituită din șapte membri. Domeniile sale de activitate includ fondul funciar, dezvoltarea rurală, controlul calității alimentelor, precum și controlul veterinar și fitosanitar.


 

Comisia pentru protecție socială, sănătate și familie va fi condusă de Adrian Belîi și este formată din unsprezece membri. Activitatea acesteia vizează politicile de stat în domeniul asigurărilor sociale, asistenței sociale și sănătății publice.
 

Comisia pentru mediu, climă și tranziție verde va fi condusă de Valeriu Muduc și este formată din opt membri. Aceasta va fi responsabilă de politica statului în domeniul protecției mediului, utilizarea durabilă a resurselor naturale și tranziția către o economie verde.
 

Comisia pentru control al finanțelor publice este formată din cinci membri și va fi condusă de Adrian Lebedinskii. Activitatea acesteia se concentrează pe asigurarea cadrului legal privind auditul public extern, supravegherea instituției supreme de audit și examinarea rapoartelor Curții de Conturi. 

Conform hotărârii, componența numerică a comisiilor variază între cinci și unsprezece membri, în funcție de specificul domeniului și volumul de activitate.Comisiile permanente au rolul de a analiza proiectele de acte legislative, de a elabora avize și rapoarte, precum și de a exercita controlul parlamentar asupra aplicării legilor și politicilor publice.