PAS va avea cinci deputați noi în Parlament. Cine sunt candidații care ar putea ocupa fotoliile
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va avea cinci noi deputați în Parlament, după ce Igor Grosu a anunțat astăzi că Maria Acbaș, Constantin Cheianu, Roman Cojuhari, Viorel Bostan și Nicolae Drăgănel renunță la mandate și vor reveni la activitatea lor anterioară, transmite MOLDPRES.
Potrivit listei candidaților supleanți la funcția de deputat din partea PAS, fotoliile ar putea să fie ocupate de Ana Oglinda, Vladimir Rusu, Vasile Porţevschi, Oleg Canațui și Efimia Bandalac.
La sfârșitul lunii octombrie, alți opt deputați din cadrul PAS au depus cereri de demisie. Cinci dintre ei au renunțat la mandate pentru a putea activa în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Aceștia sunt Vladimir Bolea, Ludmila Catlabuga, Mihai Popșoi, Emil Ceban și Dan Perciun. Totodată, Dorin Recean și Artur Mija au anunțat că își suspendă activitatea politică. De asemenea, Nicu Popescu a depus cerere de demisie, după ce a fost numit de șefa statului Maia Sandu în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice.
În locul acestora, în Parlament au venit Igor Talmazan, Angela Munteanu-Pojoga, Veronica Cupcea, Veronica Briceag, Liliana Grosu, Alexandr Trubca, Gheorghe Ichim și Valeriu Carţîn, mandatele cărora au fost validate săptămâna trecută de Curtea Constituțională.
Ambasadorul Mihai Mîțu: „Relațiile dintre Republica Moldova și România sunt foarte importante și au atins cote impresionante”
Președinta Maia Sandu va avea o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Irlanda
Circa 70 mii de cetățeni sunt așteptați la urnele de vot în cadrul alegerilor locale noi și a referendumurilor locale din 17 mai
FOTO // Republica Moldova a deschis un Consulat onorific la Almaty, Kazahstan
Președinta Maia Sandu, la 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România: „Cu România la braț, vom reuși să îndeplinim dezideratul generației noastre – să revenim în familia europeană”
Premierul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj de unitate la aniversarea Unirii Basarabiei cu România
Speakerul Igor Grosu, la 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România: „Cel mai bun mod de a onora acel moment istoric este să întărim legăturile dintre oamenii de pe ambele maluri ale Prutului”
Oficiali din șapte țări ale UE vor veni la Chișinău
Parlamentul a desemnat un nou membru în Comisia de evaluare externă
FOTO // Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu senatori de la București: „România este un partener de încredere, care ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie”
Ședință extraordinară la Guvern pentru a institui noi măsuri în perioada stării de urgență. Premierul Alexandru Munteanu: „Acționăm pentru a proteja cetățenii și agenții economici”
Șefa statului Maia Sandu, la Bratislava: „Am ales calea către pace, libertate și prosperitate, în interiorul familiei europene - și nu vom renunța la ea”
Președintele Slovaciei, Peter Pellegrini: „Republica Moldova a demonstrat că este pregătită pentru accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană”
Sprijinul constant al României pentru Republica Moldova, evidențiat în Parlament
Reguli mai stricte împotriva terorismului: Republica Moldova aderă la un nou protocol european
Sancțiuni mai aspre pentru traficul de droguri: proiectul aprobat de Guvern
Cazurile de violență vor fi monitorizate unitar la nivel național, pentru prevenție timpurie și intervenție mai eficientă
Guvernul înăsprește pedepsele pentru infracțiunile legate de droguri
Noi detalii în dosarul mitei de 400.000 de dolari: patru persoane, în custodia CNA
Peste 3500 de tone de benzină și motorină, importate marți în Republica Moldova
Ministerul Finanțelor anunță stoparea acceptării spre finanțare a cererilor pentru acordarea compensațiilor prin Programul „Prima Casă”
Remanieri de cadre la Guvern: Rodica Crudu și Cristina Cerevate, numite în funcțiile de secretar de stat al Biroului pentru Integrare Europeană
FOTO, VIDEO // BNM lansează moneda comemorativă „Ion Pelivan – 150 de ani de la naștere”
Premierul Alexandru Munteanu, despre starea de urgență: „Nu o vom menține nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Irlanda
Pescuitul în bazinele naturale ale Republicii Moldova este interzis începând cu 1 aprilie
Va apropia malurile Nistrului reintegrarea etapizată? Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, oferă răspunsul
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită oficială în Letonia
ANSP: 51 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Drama basarabenilor: 75 de ani de la cel de-al treilea val de deportări staliniste din Republica Moldova