VIDEO // Premierul Alexandru Munteanu: „O justiție independentă este o condiție de bază pentru creșterea economică și bunăstarea cetățenilor”
Fără o justiție independentă și credibilă, Republica Moldova nu poate avea nici viitor european, nici o dezvoltare economică durabilă. Declarația a fost făcută astăzi de către premierul Alexandru Munteanu, care a menționat că justiția rămâne fundamentul tuturor celorlalte reforme și a reconfirmat angajamentul de a continua schimbările în sistem, subliniind că o justiție independentă este o condiție de bază pentru creșterea economică și pentru bunăstarea tuturor cetățenilor, transmite MOLDPRES.
În discursul său susținut la cea de-a șaptea ediție a Forumului dedicat reformei justiției și combaterii corupției, organizat de Centrul de Resurse Juridice din Republica Moldova , care se desfășoară la Chișinău, premierul a declarat că cetățenii noștri merită o justiție în care să aibă deplină încredere, independentă, rapidă, incoruptibilă și accesibilă. Aceasta nu este doar o promisiune politică, este o obligație a statului și o condiție esențială în procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană, a menționat Alexandru Munteanu.
Prim-ministrul a subliniat că, în ultimii ani, au fost făcute progrese semnificative în domeniul justiției.
„Am spus-o de mai multe ori și repet, dacă aș putea schimba un singur lucru în Republica Moldova, asta ar fi reforma justiției. De fapt, schimbăm multe lucruri și vom continua cu acest proces, dar justiția rămâne fundamentul tuturor celorlalte reforme. În ultimii ani am făcut pași curajoși, am consolidat independența judecătorilor prin modificări constituționale, am eliminat influența politică din Consiliul Superior al Magistraturii, am lansat evaluarea extraordinară a integrității și am inițiat reforma Curții Supreme de Justiție”, a afirmat oficialul.
Șeful Guvernului a dat asigurări că schimbările în sistem vor fi continuate, chiar dacă „reforma justiției este dificilă și, uneori, incomodă”.
„Guvernul își asumă prețul politic al acestor reforme. Fără o justiție independentă și credibilă, Republica Moldova nu poate avea nici viitor european, nici dezvoltare economică durabilă. Justiția nu este un instrument politic, și nici nu trebuie să fie un instrument politic. Ea este, de fapt, un contract fundamental între stat și cetățean. Aplicarea egală a legii, indiferent de funcție, statut sau influență, este o obligație constituțională și un test real al statului de drept”, a accentuat premierul.
În același timp, Alexandru Munteanu a subliniat că evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor, care este în desfășurare, va fi dusă la bun sfârșit.
„Asta este promisiunea noastră. În același timp, nu ignorăm problemele care persistă. Durata excesivă a unor dosare, presiunea asupra magistraților onești și deficitul de personal. Răspunsul Guvernului este clar: finalizarea evaluării extraordinare, ocuparea funcțiilor vacante, creșterea atractivității profesiilor juridice, accelerarea dosarelor de corupție, confiscarea bunurilor infracționale și digitalizarea justiției, o delimitare mai clară a responsabilităților și o coordonare mai eficientă a activităților dintre diferite instituții. Acestea sunt priorități concrete, nu declarații”, a punctat prim-ministrul.
Alexandru Munteanu s-a referit și la legătura directă dintre justiție și economie. Potrivit lui, investițiile urmează statul de drept, iar „investitorii cer reguli clare, stabilitate și instanțe care aplică legea rapid și imparțial”. El a adăugat că o justiție independentă este o condiție de bază pentru creșterea economică și pentru bunăstarea tuturor cetățenilor din țara noastră.
Totodată, oficialul a mai accentuat importanța consolidării justiției în contextul regional actual, care, potrivit lui, rămâne unul complicat.
„Contextul regional rămâne foarte complicat. Războiul hibrid, dezinformarea și tentativele de corupție electorală sunt riscuri reale prin care deja am trecut. Instituțiile statului au demonstrat că pot reacționa. Acest efort trebuie continuat, fără excepții și fără duble standarde. Direcția Republicii Moldova este clară. Consolidarea independenței justiției și nu subminarea ei. Responsabilitate profesională, nu intimidarea. Transparența, nu capturarea instituțională”, a afirmat premierul.
Alexandru Munteanu a mai spus că Guvernul rămâne deschis la soluții argumentate și va susține propunerile care întăresc real statul de drept.
„Reforma justiției nu este despre un guvern sau un mandat. Este despre viitorul Republicii Moldova, despre viitorul copiilor și nepoților noștri, despre încrederea cetățenilor, stabilitatea instituțională și locul nostru firesc în familia europeană”, a conchis Alexandru Munteanu.
Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției” se desfășoară în perioada 16-17 decembrie la Chișinău, fiind organizat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova.
DOC // Republica Moldova se aliniază la măsurile restrictive instituite de SUA împotriva companiilor petroliere ruse
Eurodeputatul Siegfried Mureșan: „Cerem Consiliului UE să progreseze în discuțiile informale cu Republica Moldova”
Ex-premierul Dorin Recean va avea o nouă funcție. Decretul de numire în postul de emisar special a fost semnat de președinta Maia Sandu
Statul va acorda în anul viitor mai mulți bani pentru asistența medicală și medicamente compensate
FOTO// Igor Grosu s-a întâlnit cu Secretarul de Stat al Carolinei de Nord: „O colaborare specială, începută în 1999”
Ex-premierul Dorin Recean, decorat de Volodimir Zelenski. „Ucraina apreciază solidaritatea Moldovei”
Speakerul Igor Grosu salută angajamentul bucureștenilor față de democrație și proiectele comunitare
Igor Grosu, la Chicago: „Comunitatea moldovenilor din America de Nord este unită, energică și unul dintre cei mai buni ambasadori ai Republicii Moldova”
China își reafirmă sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și promite extinderea cooperării economice
VIDEO // Prim-ministrul Alexandru Munteanu răspunde la întrebările cetățenilor: „Vreau ca schimbările în țara noastră să devină vizibile”
Consolidarea relațiilor SUA–Moldova: Igor Grosu și Mihai Popșoi, la Chicago pentru întrevederi cu diaspora, investitori și oficiali americani
Șefa statului revocă distincțiile de stat acordate președintelui Federației de Judo și unui antrenor
China invită Moldova să se alăture „trenului rapid” al dezvoltării. Ambasadoarea Dong Zhihua: „Se deschid noi oportunități”
Chișinăul a notificat oficial Federația Rusă despre denunțarea Acordului privind centrele culturale
În UTA Găgăuzia a fost formată o nouă Comisie Electorală a autonomiei
ANSP: 40 cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate a primit un mijloc de transport pentru evaluarea prestatorilor de servicii medicale
Președinta Maia Sandu la Conferința diplomatică pentru instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina: „Dacă agresiunea nu este pedepsită, riscul de noi războaie crește”
Procedura de licitație privind oferirea statutului de producător eligibil mare va fi lansată pe 19 decembrie
FOTO // Guvernul și mediul privat accelerează investițiile strategice în transport și dezvoltare regională. Vladimir Bolea: „Statul nu poate livra singur, iar sectorul privat este un partener strategic”
Trei bebeluși, născuți prematur, au fost externați după 65 de zile de la naștere
Republica Moldova a semnat Convenția privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina
Măsurile de combatere a criminalității organizate pentru asigurarea securității cetățenilor, discutate la Guvern
Judecătoarea de la Curtea de Apel Centru, Ana Panov, a promovat reevaluarea externă
Aeroportul Chişinău anunţă din aprilie 2026 o nouă rută directă spre Vilnius, operată de airBaltic
Peste 400 de milioane de lei au fost investiți în reparația drumurilor și podurilor naționale în 2025
Republica Moldova consolidează cooperarea cu Franța pentru avansarea negocierilor de aderare
Absolvenții de gimnaziu vor beneficia de ore suplimentare gratuite la două discipline pentru a se pregăti de examene
VIDEO // Etichetarea produselor „eco”, „bio” și „organice”, strict reglementată: MAIA avertizează că termenii pot fi folosiți doar pentru produse certificate
Bloomberg: Prețurile la petrolul rusesc au scăzut la cel mai redus nivel din februarie 2022