USA Freedom 250 // Premierul Alexandru Munteanu: Parteneriatul cu SUA aduce rezultate concrete pentru cetățenii Republicii Moldova
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat la deschiderea Festivalului „USA Freedom 250”, organizat la Chișinău cu prilejul celebrării a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite ale Americii. Evenimentul a fost dedicat și celor 35 de ani de parteneriat dintre Republica Moldova și SUA, transmite MOLDPRES.
În discursul său, șeful Executivului a subliniat că relația bilaterală este construită pe valori comune precum libertatea, democrația și respectul pentru oameni.
„Libertatea nu este doar un concept abstract, ci o alegere esențială, care trebuie apărată și construită zi de zi”, a declarat premierul.
Alexandru Munteanu a evidențiat sprijinul constant oferit de Statele Unite, care s-a materializat în proiecte concrete pentru cetățeni: peste 100 de milioane de dolari au fost investiți în infrastructura rutieră, fiind modernizați aproximativ 100 de kilometri de drumuri.
Totodată, circa 130 de milioane de dolari au fost alocați pentru construcția liniei electrice „Liberty”, care va conecta direct Republica Moldova la sistemul energetic european prin România.Premierul a menționat că acest parteneriat contribuie la dezvoltarea țării și la consolidarea securității energetice, subliniind importanța continuării cooperării cu partenerii internaționali.
„Sprijinul oferit de SUA de-a lungul anilor s-a transformat în proiecte concrete pentru cetățeni - drumuri mai bune, energie mai sigură, școli și spitale modernizate. Libertatea rămâne o alegere și o responsabilitate, pe care o construim zi de zi, împreună cu partenerii noștri. La mulți ani Statelor Unite ale Americii!”, a declarat Munteanu.
Festivalul „USA Freedom 250” a început miercuri la Bălți și continuă la Chișinău, urmând să ajungă mâine la Comrat. Programul include activități pentru toate vârstele, oportunități de interacțiune cu reprezentanții Ambasadei SUA, proiecții de filme americane și diverse evenimente recreative dedicate familiilor.
Parlamentul găzduiește reuniunile AP Euronest, cu participarea delegațiilor din UE și Parteneriatul Estic
Moldova, apreciată la APCE pentru reforme și reziliență democratică
Moldova, în „linia întâi” a extinderii UE. Marta Kos: „Realizează reforme de calitate într-un ritm susținut”. Chișinăul, inclus în „Scutul European al Democrației”
Moldova își încheie în luna mai mandatul la Consiliul Europei: șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, va susține un discurs la APCE
Maia Sandu îl felicită pe Rumen Radev pentru victoria obținută în alegerile din Bulgaria: „Îmi doresc să consolidăm parteneriatul pentru a întări pacea și suveranitatea în regiune”
FOTO // Igor Grosu, discuții cu moldovenii din Austria: „Indiferent de distanță, rămân conectați la tot ce se întâmplă acasă și cred într-un viitor mai bun pentru țara noastră”
Speakerul Igor Grosu efectuează o vizită oficială în Austria. Agenda întrevederilor
FOTO // Ministrul Mihai Popșoi, la Forumul Diplomatic de la Antalya: „R. Moldova a devenit mai rezilientă, iar angajamentul nostru de a avansa în implementarea reformelor rămâne ferm”
FOTO // Forumul Diplomatic de la Antalya. Vicepremierul Mihai Popșoi a avut întrevederi cu miniștri din Ucraina, Muntenegru și Germania
FOTO // Întrevederi la nivel înalt la Antalya Diplomacy Forum. Șefa statului Maia Sandu a discutat cu președinții Turciei, Azerbaidjanului, Sloveniei, Bosniei și Herțegovinei
Alegeri locale noi. CEC a aprobat simbolurile concurenților electorali pentru imprimare în buletinele de vot
VIDEO // Alexei Buzu, despre atitudinea lui Ion Ceban față de reforma APL: „Să protestezi împotriva reformei din inima capitalei este o acțiune cinică. Amânarea ei înseamnă sate tot mai goale și tot mai puține șanse de dezvoltare”
Moldova avansează în integrarea energetică europeană și reduce dependența de resurse rusești
Guvernul, reacție la nemulțumirile MAN cu privire la conceptul reformei administrației publice locale: „Dacă nu intervenim, satele nu se salvează singure, ci vor pierde în continuare oameni și oportunități”
Zelenski: Ucraina merită o aderare deplină la UE, nu doar una simbolică
Declarația de la Londra: Regatul Unit și Republica Moldova extind cooperarea, cu noi oportunități în educație și cercetare
VIDEO // Prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei. Șapte membri ai unei grupări, reținuți pentru escrocherii telefonice
DOC // Guvernul României accelerează proiectul liniei electrice Suceava-Bălți prin declararea acestuia ca obiectiv de importanţă națională
Speakerul Igor Grosu, întrevedere cu președintele CESE, Séamus Boland. Etapele procesului de aderare la UE, pe agenda discuțiilor
VIDEO // Marea Britanie a donat Republicii Moldova echipamente de intervenție pe Nistru în valoare de 3 milioane de lei
Poșta Moldovei sistează expedierea trimiterilor internaționale către Kuwait și Rwanda
Premierul Alexandru Munteanu, în dialog cu Președintele Comitetului Economic și Social European
Crește numărul refuzurilor de intrare în Franța. Ambasada de la Paris anunță documentele ce necesită a fi prezentate la frontieră
USMF „Nicolae Testemiţanu” va organiza Ziua uşilor deschise. Programul evenimentului
Donald Trump are termen până la 1 mai pentru a decide asupra operațiunii militare împotriva Iranului
Finlanda propune eliminarea interdicției privind amplasarea armelor nucleare pe teritoriul său
VIDEO // Judecători și procurori moldoveni se specializează în investigarea infracțiunilor de mediu la standarde europene
FOTO // Forumul Economic de la Delphi. Miniștrii Mihai Popșoi și Ferit Hoxha au discutat despre parcursul european al R. Moldova și Albaniei
BTA: Consiliul Fiscal din Bulgaria prezintă trei scenarii economice pentru 2026, pe fondul riscurilor geopolitice
CNAM a alocat peste 22 de milioane de lei pentru consumabile medicale utilizate în luna martie
