ro

 

Politică
23 Aprilie, 2026 / 21:11
/ Acum 2 ore

Declarația de la Londra: Regatul Unit și Republica Moldova extind cooperarea, cu noi oportunități în educație și cercetare

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Republica Moldova își vor aprofunda relațiile de cooperare pe parcursul anului 2026 și în perspectivă, atât prin intermediul Dialogului Strategic, cât și al altor canale bilaterale. Angajamentul este consemnat în declarația adoptată la Londra, în cadrul celei de-a cincea reuniuni a Dialogului Strategic Regatul Unit – Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Autoritățile britanice au apreciat desfășurarea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, subliniind că acestea au demonstrat reziliență democratică în fața presiunilor externe și a amenințărilor persistente. Totodată, Regatul Unit și-a reafirmat sprijinul ferm pentru suveranitatea țării și pentru parcursul său european, recunoscând și contribuția Chișinăului la securitatea regională, inclusiv în sprijinul Ucrainei.

Cele două părți au evidențiat progresele în consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride, inclusiv prin schimbul de experiență în combaterea manipulării informaționale și a ingerințelor străine. De asemenea, au reiterat angajamentul de a extinde cooperarea în domenii precum securitatea, reforma sectorului apărării, combaterea criminalității organizate și a finanțării ilicite.

Dialogul a reflectat o intensificare a relațiilor bilaterale la nivel înalt în ultimul an. În acest context, a fost menționată vizita președintei Maia Sandu în Regatul Unit în 2025, inclusiv întrevederile cu Regele și Prim-ministrul britanic.

Un alt subiect important a fost intrarea în vigoare, în august 2025, a acordului privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, considerat un pas concret în facilitarea contactelor dintre cetățenii celor două state. Părțile au convenit, de asemenea, să extindă cadrul juridic bilateral și să exploreze noi oportunități de cooperare, inclusiv în domeniul educației și al cercetării.

Regatul Unit a felicitat Republica Moldova pentru exercitarea cu succes a Președinției Consiliului Europei, care va culmina cu reuniunea Comitetului de Miniștri programată la Chișinău, în luna mai.

În paralel, a avut loc și reuniunea Dialogului în Configurația Comerț, axată pe consolidarea relațiilor economice și promovarea creșterii durabile. Evenimentul a fost găzduit de oficiali ai Ministerului britanic de Externe și a reunit reprezentanți de rang înalt din ambele state.

Delegația Republicii Moldova a fost condusă de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos, alături de reprezentanți ai ministerelor Apărării și Dezvoltării Economice și Digitalizării.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Parlamentul găzduiește reuniunile AP Euronest, cu participarea delegațiilor din UE și Parteneriatul Estic

/ Acum 2 zile

Moldova, apreciată la APCE pentru reforme și reziliență democratică

/ Acum 2 zile

Moldova, în „linia întâi” a extinderii UE. Marta Kos: „Realizează reforme de calitate într-un ritm susținut”. Chișinăul, inclus în „Scutul European al Democrației”

/ Acum 2 zile

Moldova își încheie în luna mai mandatul la Consiliul Europei: șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, va susține un discurs la APCE

/ Acum 2 zile

Maia Sandu îl felicită pe Rumen Radev pentru victoria obținută în alegerile din Bulgaria: „Îmi doresc să consolidăm parteneriatul pentru a întări pacea și suveranitatea în regiune”

/ Acum 3 zile

FOTO // Igor Grosu, discuții cu moldovenii din Austria: „Indiferent de distanță, rămân conectați la tot ce se întâmplă acasă și cred într-un viitor mai bun pentru țara noastră”

/ Acum 4 zile

Speakerul Igor Grosu efectuează o vizită oficială în Austria. Agenda întrevederilor

/ Acum 5 zile

FOTO // Ministrul Mihai Popșoi, la Forumul Diplomatic de la Antalya: „R. Moldova a devenit mai rezilientă, iar angajamentul nostru de a avansa în implementarea reformelor rămâne ferm”

/ Acum 5 zile

FOTO // Forumul Diplomatic de la Antalya. Vicepremierul Mihai Popșoi a avut întrevederi cu miniștri din Ucraina, Muntenegru și Germania

/ Acum 6 zile

FOTO // Întrevederi la nivel înalt la Antalya Diplomacy Forum. Șefa statului Maia Sandu a discutat cu președinții Turciei, Azerbaidjanului, Sloveniei, Bosniei și Herțegovinei

/ Acum 6 zile

Alegeri locale noi. CEC a aprobat simbolurile concurenților electorali pentru imprimare în buletinele de vot

/ Acum 6 zile

VIDEO // Alexei Buzu, despre atitudinea lui Ion Ceban față de reforma APL: „Să protestezi împotriva reformei din inima capitalei este o acțiune cinică. Amânarea ei înseamnă sate tot mai goale și tot mai puține șanse de dezvoltare”

/ Acum 6 zile

Moldova avansează în integrarea energetică europeană și reduce dependența de resurse rusești

/ Acum 6 zile

Guvernul, reacție la nemulțumirile MAN cu privire la conceptul reformei administrației publice locale: „Dacă nu intervenim, satele nu se salvează singure, ci vor pierde în continuare oameni și oportunități”