ro

 

Politică
18 Decembrie, 2025 / 01:44
/ Acum 4 ore

Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Inițiem negocierile tehnice pe trei capitole. Va fi nevoie de mai multă disciplină”

Republica Moldova a demarat, în această săptămână, discuțiile tehnice pe primele capitole de negocieri pentru aderarea la UE și în acest context va fi nevoie de mai multă disciplină, predictibilitate și o organizare eficientă. Declarațiile au fost făcute de președintele Parlamentului, Igor Grosu, la emisiunea „Secretele puterii” de la Jurnal TV, transmite MOLDPRES.

„Pornim negocierile pe trei capitole, și da, va fi nevoie de mai multă disciplină, predictibilitate și organizare. Deci pe asta trebuie de pus accent. La nivel politic și deschidere a fracțiunilor sau a deputaților de a pune umărul la procesul de negociere, de aproximare a legislației, o să fie cazuri și cazuri. O să fie situații în care, eu sincer cred și am văzut, că unii deputați, unele fracțiuni, o să pună umărul, dar o să fie și fracțiuni care au altă agendă și o să aibă, cumva, obiectivul de a face tot posibilul, să tergiverseze, să amâne, să tragă de timp”, a afirmat Igor Grosu.

În același timp, speakerul Igor Grosu a menționat că deschiderea negocierilor tehnice pe cele trei capitole este o soluție intermediară, care va permite Republicii Moldova să avanseze în procesul de integrare europeană și să nu piardă timp până în momentul în care va exista un consens politic pentru inițierea negocierilor.

„Este o soluție intermediară care ne permite nouă și ucrainenilor, în situația în care există acea opinie separată a unui stat membru vis-a-vis de una din țările candidat, să începem negocierile, pentru că rezultatele evaluării din ultimul raport sunt bune pentru noi. Nu că ne lăudăm noi, ei ne spun că suntem cu lecțiile făcute, putem merge mai departe. Ce ne permite asta? Să începem negocierile. În plus, partenerii noștri să poată să ne evalueze progresul și în momentul în care va fi acest consens, pentru că aici e vorba de consens la nivel de state membre ale Uniunii Europene, să fie consens pentru decizia politică de deschidere a negocierilor, să nu pierdem timpul ăsta care e foarte scump, deci să poată fi contabilizată, evaluată și luată în calcul în rapoartele de progres, perioada pe care noi o să o parcurgem în regim de negocieri tehnice, la nivel tehnic”, a afirmat președintele Legislativului.

Republica Moldova a demarat, în această săptămână, discuțiile tehnice pe primele capitole de negocieri pentru aderarea la UE - „Valori fundamentale”, „Piața internă” și „Relații externe”.

Autoritățile de la Chișinău subliniază că această etapă marchează o fază crucială a negocierilor de aderare, care va sta la baza progreselor viitoare în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Moldova și Suedia consolidează cooperarea bilaterală în domenii-cheie

/ Acum 4 zile

Proietul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală 2026, votat în prima lectură: mai mulți bani pentru servicii medicale și medicamente compensate

/ Acum 5 zile

Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru 2026, aprobată în prima lectură: pensii indexate și indemnizații majorate

/ Acum 5 zile

Președintele Ciprului, la întrevederea cu Maia Sandu: „Obiectivul nostru este ca cetățenii moldoveni să se bucure cât mai curând de beneficiile integrării europene”

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu, în discuții cu omologul său din Cipru: „Republica Moldova se află într-o fereastră de oportunitate, care trebuie valorificată”

/ Acum 5 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, oferă detalii despre discuțiile de la Washington: „Au fost foarte bune”

/ Acum 5 zile

Igor Grosu: „Situația de pe malul stâng al Nistrului este sub control. Nu există motive de îngrijorare”

/ Acum 5 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi va participa la Forumul Sir Bani Yas. Ministrul are planificate întrevederi cu oficiali din EAU și state partenere

/ Acum 6 zile

DOC // Publicat în Monitorul Oficial: R. Moldova se aliniază măsurilor restrictive impuse de Marea Britanie infrastructurii ruse de criminalitate cibernetică

/ Acum 6 zile

DOC // Republica Moldova se aliniază la măsurile restrictive instituite de SUA împotriva companiilor petroliere ruse

/ Acum 7 zile

Eurodeputatul Siegfried Mureșan: „Cerem Consiliului UE să progreseze în discuțiile informale cu Republica Moldova”

/ Acum 7 zile

Ex-premierul Dorin Recean va avea o nouă funcție. Decretul de numire în postul de emisar special a fost semnat de președinta Maia Sandu

/ Acum 7 zile

Statul va acorda în anul viitor mai mulți bani pentru asistența medicală și medicamente compensate

/ 09 Decembrie, 2025

FOTO// Igor Grosu s-a întâlnit cu Secretarul de Stat al Carolinei de Nord: „O colaborare specială, începută în 1999”