
Purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov: „Cetățenii români din R. Moldova sunt liberi să-și exprime voința și ne bucurăm că o fac în număr mare”
Cetățenii români din Republica Moldova sunt liberi să-și exprime voința și ne bucurăm că o fac în număr mare. Mesajul a fost transmis astăzi de purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, care a îndemnat moldovenii cu cetățenie română să-și exprime dreptul la vot în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale din România, informează MOLDPRES.
Igor Zaharov a subliniat că numărul mare de oameni care ies la vot arată cât de mult le pasă acestora de viitorul României.
„Cetățenii români din Republica Moldova sunt liberi să-și exprime voința și ne bucurăm că o fac în număr mare. Este impresionant când implicarea și activismul cetățenilor se manifestă prin vot și încurajăm mereu participarea cât mai mare la alegeri”, a spus Igor Zaharov.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Președinției a îndemnat actorii politici să se abțină de la acuzații.
„Campaniile electorale pot fi însoțite de tensiuni și emoții, însă, din respect pentru toți cetățenii români, facem apel către actorii politici să evite acuzațiile nefondate și jignirile la adresa votanților din Republica Moldova”, a afirmat Igor Zaharov.
Cetățenii români din Republica Moldova își pot exercita, timp de trei zile, dreptul la vot în cadrul alegerilor prezidențiale din România. Pe teritoriul țării noastre sunt deschise 64 secții de votare, care vor activa între orele 07.00 – 21.00.
Prezența cetățenilor la alegeri este mai înaltă decât în primul tur de scrutin, votanții din Republica Moldova fiind printre cei mai activi în diasporă. O prezență activă la urne se înregistrează și în Italia, Germania, Marea Britanie, Spania și Franța.
În cursa prezidențială participă doi candidați: candidatul partidului AUR, George Simion, și candidatul independent Nicușor Dan.
Moldovenii cu cetățenie română pot vota de astăzi la alegerile prezidențiale din România
CSM va propune doi candidați pentru numire la Curtea Supremă de Justiție. Printre aceștia se numără și actualul procuror general, Ion Munteanu
Premierul Dorin Recean la Hâncești: „Repararea drumurilor și accesul la apă potabilă sunt unele dintre principalele priorități ale Guvernului”
Alegătorii vor beneficia de echipamente moderne la scrutinul din toamnă
O delegație de parlamentari britanici a efectuat o vizită oficială la Chișinău
Premierul Dorin Recean, la Hâncești: „Prioritatea noastră este dezvoltarea unor localități curate, sigure și moderne”
Dorin Recean, în vizită la Hâncești. Premierul va inspecta proiecte de reabilitare a drumurilor și de alimentare cu apă
VIDEO // Igor Grosu: „Ne dorim cât mai multe familii fericite în Republica Moldova”
Guvernul a aprobat Foaia de parcurs privind reforma administrației publice: „Acest document garantează că la momentul aderării la UE, țara noastră va avea o administrație publică mai puternică"
Purtătorul de cuvânt al Guvernului îndeamnă cetățenii să participe la Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor
Maia Sandu, în discuții cu președintele Albaniei: „Țările noastre sunt unite de aceeași alegere: viitorul în Uniunea Europeană”
„În papucii lor” – flashmob de susținere a persoanelor cu HIV, organizat în capitală
Igor Grosu salută intenția României de a investi în Portul Giurgiulești: „Suntem interesați în investitori corecți, care țin la Republica Moldova”
Peste 40 de mii de moldoveni cu cetățenie română au votat la alegerile prezidențiale din România
Pompierii au lichidat incendiul de la Durlești. Flăcările au distrus circa 1500 metri pătrați din acoperișul blocului de locuit
Memorandum de colaborare între R. Moldova și Albania, semnat la Tirana. Cristina Gherasimov: Avem aceeași aspirație – să devenim state membre ale UE
Premii pentru echipa din Republica Moldova la Concursul Internațional de Științe și Inginerie Regeneron ISEF
Ucraina: Nouă morți într-un atac rus cu dronă asupra unui autobuz care transporta civili
Incendiul de la Durlești: 16 persoane au avut nevoie de intervenția ambulanței
Ziua Europeană a Muzeelor, marcată în R. Moldova. Porți deschise, expoziții nocturne și evenimente culturale în toată țara
Testele de bacalaureat vor fi evaluate de peste 550 de profesori în patru centre republicane
Meteorologii prognozează vreme instabilă în weekend, cu ploi și temperaturi în scădere
Peste 30 de mii de cazuri noi de hipertensiune arterială sunt înregistrate anual în Republica Moldova
A început a doua zi de votare în Republica Moldova pentru scrutinul prezidențial din România
Președinta Maia Sandu, la summitul Comunității Politice Europene: „Cu parteneri de încredere alături, Moldova își urmează cu hotărâre drumul spre un viitor sigur, prosper și european”