
Vicepremierul Mihai Popșoi a reconfirmat la Ierusalim angajamentul Republicii Moldova în lupta împotriva antisemitismului și discriminării
Angajamentul ferm al Republicii Moldova în lupta împotriva antisemitismului, intoleranței și discriminării de orice fel a fost reconfirmat de vicepremierul Mihai Popșoi la lucrările Conferinței Internaționale privind Combaterea Antisemitismului, organizată de Ministerul Afacerilor Externe al Statului Israel și Yad Vashem, transmite MOLDPRES.
Oficialul moldovean a menționat importanța contribuției evreilor din Moldova la dezvoltarea societății noastre și a evidențiat rolul educației istorice și al comemorării tragediei și victimelor Holocaustului.
„Moștenirea pe care o transmitem generațiilor viitoare trebuie să fie una a memoriei, a empatiei și a rezilienței în fața urii”, a declarat Mihai Popșoi.
Printre acțiunile întreprinse de autoritățile de la Chișinău în acest domeniu se numără implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului și negării Holocaustului; introducerea educației despre Holocaust în programa școlară și cooperarea cu organizațiile evreiești și partenerii internaționali pentru promovarea memoriei și combaterea discursului instigator la ură.
Mihai Popșoi a reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a rămâne activă în eforturile globale de combatere a antisemitismului și a pledat pentru solidaritate internațională în apărarea valorilor democratice și a drepturilor fundamentale ale omului.
Totodată, ministrul Popșoi a îndemnat comunitatea internațională la solidaritate și a făcut un apel pentru eliberarea imediată și necondiționată a ostaticilor israelieni ținuți în captivitate de către Hamas.
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi efectuează, în perioada 27-29 mai, o vizită de lucru în Statul Israel.
Reacție tranșantă a Guvernului privind situația de la Primăria capitalei. Daniel Vodă anunță că nu se va da curs invitației privind dezbaterea publică a bugetului municipal
Speakerul Igor Grosu: „Trebuie să fim și mai hotărâți în lupta împotriva propagandei venite de la Kremlin și a grupărilor criminale care încearcă să submineze democrațiile europene”
Republica Moldova se aliniază la măsuri restrictive internaționale instituite împotriva actelor de corupție și finanțelor ilegale
Peste 30 de acțiuni au fost incluse în Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2025
Programul Național de Aderare la UE, aprobat de Guvern. Dorin Recean: „Obiectivul strategic al Republicii Moldova este să devenim membri ai Uniunii Europene”
Republica Moldova și Israel au semnat un nou document de cooperare
CEC anunță că mai multe partide politice au încălcat prevederile privind gestiunea financiară
Fosta președintă a Georgiei, Salome Zurabișvili, a fost decorată cu Ordinul Republicii
DOC Acordul de facilitate dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, în valoare de 1,9 miliarde de euro, a fost publicat în Monitorul Oficial
Restricții de circulație în Chișinău: mai multe străzi vor fi închise temporar
Trafic sistat în sectorul Botanica al capitalei
Guvernul reacționează la solicitarea Moldova Fruct: „Deciziile vin după evaluarea pagubelor”
Sediul statului major al Batalionului geniu „Codru”, renovat. Premierul Dorin Recean: „Investițiile în infrastructura Armatei Naționale vor continua”
20 de locuințe vor fi construite cu sprijinul Germaniei, Norvegiei și Danemarcei. Igor Grosu: „Și în Moldova putem construi clădiri de înaltă performanță energetică”
Vetting // Mai mulți judecători și candidați din domeniul juridic, confirmați fără probleme de integritate
Sfârșit de an școlar la Cîrnățeni, marcat într-un spațiu modernizat cu sprijinul UE
Dezvoltatorii care obțin avize de racordare pentru centrale electrice cu puterea de peste 200 kW vor fi obligați să depună garanții financiare
Atenție, călători! Activitatea postului vamal Leova va fi sistată temporar
Chișinăul găzduiește Festivalul Industriilor Creative 2025, un eveniment cheie pentru economia culturală a Moldovei
VIDEO // Tânărul din Briceni, pasionat de agricultură, care își dorește să cultive produse autohtone de calitate. „Vreau să-mi construiesc viitorul în Republica Moldova”
Ministrul Educației a prezentat bilanțul anului de studii 2024-2025. „S-au produs multe schimbări importante”
În comuna Cremenciug, raionul Soroca, vor avea loc alegeri locale noi
Comunități din Moldova, Ucraina și Armenia pot beneficia de până la 120.000 de euro pentru dezvoltare locală
Deputații din statele europene îndeamnă tinerii din R. Moldova să se implice în procesul de aderare a țării noastre la UE
Componența completelor din cadrul Comisiei de Evaluare a Judecătorilor a fost modificată