
9 mai la Chişinău // Președinta Maia Sandu: „Moldova îşi comemorează eroii şi celebrează victoria păcii”
Pe 9 mai, Republica Moldova îi comemorează pe cei care și-au jertfit viața și sănătatea în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind marcată, de asemenea, și Ziua Europei. Suita de evenimente cu acest prilej a demarat în dimineaţa zilei cu un omagiu la Complexul memorial „Eternitate” din capitală, transmite MOLDPRES.
Sute de oameni s-au adunat, pe ploaie, la memorial pentru a comemora pe cei care şi-au jertfit viaţa în cel mai crâncen şi sângeros război al secolului XX.
„Azi este o zi cu semnificaţie dublă pentru Europa, dar şi pentru întreaga lume. După ce pe 8 mai 1945 a fost anunţată victoria împotriva nazizmului, în data de 9 mai 1945 a fost prima zi de pace după ani de suferinţă şi prăpăd. Victoria păcii a redat speranţă unui viitor construit pe libertate, demnitate, dar şi solidaritate între popoare. Ne adunăm împreună cu gândul şi inima, pentru a comemora una dintre cele mai dureroase pagini din istoria omenirii - cel de-al Doilea Război Mondial, un război în care au murit peste 70 de milioane de oameni. Pacea şi victoria împotriva tiraniei au fost posibile datorită curajului şi jertfei înaintaşilor noştri, precum şi a unităţii de care au dovadă ţările lumii care s-au opus nazizmului”, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în discursul său ţinut la Complexul memorial „Eternitate”.
Şefa statului a relevat că Moldova a fost parte a tragediei, dar şi parte a victoriei păcii.
„56 de mii de moldoveni nu s-au întors niciodată acasă de pe front. Practic fiecare familie a pierdut pe cineva drag. Moldoveni de toate etniile – români, ucraineni, bulgari, ruşi, găgăuzi au luptat şi au murit pentru victoria păcii. Ei toţi şi-au dat viaţa pentru ca noi, copiii şi nepoţii lor să trăim în pace. Datoria noastră e să păstrăm pacea şi să onorăm sacrificiul cu respect şi în linişte, nu prin petreceri zgomotoase”, a spus Maia Sandu.
Preşedintele a venit cu o adresare şi în limba rusă, ca toţi, inclusiv cei care nu cunosc bine limba română să înţeleagă „de ce nouă, celor cu rădăcini în Moldova ne este greu să chiuim în această zi”.
„Oricât ar încerca unii politicieni să ne dezbine, să ne spună că suntem diferiţi, noi ştim adevărul. Rănile războiului au fost aceleaşi pentru toată Moldova, iar respectul faţă de sacrificiile şi eroismul înaintaşilor noştri ne uneşte pe toţi. Veteranilor noştri, puţinii care mai sunt printre noi, le exprimăm recunoştinţă pentru sacrificiul lor. După 1945, Europa a ales o altă cale, a ales reconcilierea, a ales să transforme rănile în poduri între popoare. Timp de opt decenii, statele care fac parte din Uniunea Europeană trăiesc cea mai lungă perioadă de pace din istoria lor, iar Moldova aspiră să facă parte din această familie. Nu doar pentru dezvoltare economică, ci mai ales pentru a păstra pacea, democraţia şi libertatea. Dar azi, la graniţele noastre această pace este din nou ameninţată. Rusia, care monopolizează victoria asupra nazizmului, a devenit agresorul care a intrat cu tancuri şi moarte în Ucraina”, a menţionat Sandu.
Şefa statului a subliniat că este de neînţeles bombardarea oraşelor ucrainene şi, în acelaşi timp, veselia de la parada ce ar trebui să celebreze pacea din 1945.
„Vedem parade zgomotoase sau cum Kremlinul glorifică războiul de acum 80 de ani, dar închid ochii la crimele pe care le comite azi Rusia în Ucraina. Vieţile pierdute astăzi în Ucraina nu costă mai puţin ca cele pierdute în Stalingrad. Moldova nu mai vrea tiranie, vrem pace şi libertate. Oricâte răni am purta, haideţi să fim uniţi în numele viitorului în pace şi demnitate, să mergem împreună în familia europeană, a ţărilor care preţuiesc viaţa umană, libertăţile şi securitatea. Pacea nu este un dat, pacea se apără zi de zi, cu vocea, votul, adevărul, cu solidaritatea. Moldova îşi celebrează eroii şi comemorează victoria păcii, vom rămâne alături de cei care-şi apără viaţa, nu cei care o distrug”, a declarat preşedintele Republicii Moldova.
Discursul şefei statului a fost urmat de o depunere de flori, la care a participat conducerea de vârf a ţării, comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, reprezentanţi ai corpului diplomatic, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai instituţiilor publice, cetăţeni ai ţării.
Tot astăzi, este programat şi un Marș al Memoriei, eveniment organizat de Blocul Socialiștilor și Comuniștilor din Parlament precum și alte două partide de stânga. Coloana va porni de la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și se va deplasa la Complexul memorial „Eternitate”.
Republica Moldova sărbătorește astăzi ziua de 9 mai, cu o semnificație dublă. În această zi este marcată Ziua Europei, care reprezintă aniversarea momentului istoric al Declarației ministrului francez de Externe, Robert Schuman, care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, ce ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene. Tot în această zi, este marcată și Ziua Victoriei în Europa, care consemnează capitularea Germaniei naziste. Pe de altă parte, în URSS, până la destrămarea ei, ziua de 9 mai era considerată Ziua Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.
Una dintre tezele principale ale propagandei rusești este că Uniunea Sovietică a fost singura forță adevărată care a luptat împotriva Germaniei naziste și a fascismului. În plus, s-a încercat să se consolideze imaginea Uniunii Sovietice, iar apoi a Rusiei, ca lider al mișcării mondiale antifasciste. Anume teza așa-zisă „denazificare” a devenit principalul motiv oficial în baza căruia Moscova a invadat Ucraina vecină.
Cor. Lilia Grubîi
Foto: Andrei Mardari
CNAS anunță calendarul plăților sociale pentru luna iunie: prima tranșă de 73 milioane de lei, finanțată
Restricții de circulație în Chișinău: mai multe străzi vor fi închise temporar
Trafic sistat în sectorul Botanica al capitalei
Guvernul reacționează la solicitarea Moldova Fruct: „Deciziile vin după evaluarea pagubelor”
Vetting // Mai mulți judecători și candidați din domeniul juridic, confirmați fără probleme de integritate
Sfârșit de an școlar la Cîrnățeni, marcat într-un spațiu modernizat cu sprijinul UE
Atenție, călători! Activitatea postului vamal Leova va fi sistată temporar
Chișinăul găzduiește Festivalul Industriilor Creative 2025, un eveniment cheie pentru economia culturală a Moldovei
VIDEO // Tânărul din Briceni, pasionat de agricultură, care își dorește să cultive produse autohtone de calitate. „Vreau să-mi construiesc viitorul în Republica Moldova”
Accident rutier în capitală, cu implicarea unui troleibuz, în urma căruia o persoană a decedat
Lot de carte, colectat în cadrul campaniei „Dăruim o carte”, transmis de Parlament pentru copiii și adolescenții aflați în dificultate
Raportul pentru anul 2024 privind finanțarea partidelor politice, a campaniilor electorale și grupurilor de inițiativă, aprobat de CEC
Igor Grosu: „Și în Moldova se poate! La Bălți avem un pod construit de la zero în timp record - 6 luni”
Pasajul peste calea ferată de pe R6 Chișinău – Orhei – Bălți, redeschis circulaţiei. Accesibile 4 deschideri și 2 trotuare pietonale
Ucraina ordonă evacuarea a 11 sate din regiunea Sumî, unde Kievul se teme de o ofensivă rusă
Comisia Națională pentru denumiri geografice, întrunită în prima şedinţă: „Vom contribui la consolidarea coerenței geografice naționale”
Conferința partenerilor de dezvoltare la Căpriana: angajament de a nu lăsa nicio comunitate sau persoană în urmă
Dan Perciun, cu ocazia încheierii anului de studii 2024–2025: „Acest an a fost marcat de progrese importante în domeniul educației”
Elevi din învățământul profesional tehnic şi-au prezentat cele mai bune idei în finala Concursului Național „Cel mai bun Plan de Afaceri”
Angajații Ministerului Educației, implicați şi în acest an în campania națională „Fii Onest! Nu copia”
Doi morți în atacuri ale Rusiei în Ucraina
Barajul din Râșcani, reconstruit până la finele acestui an, cu sprijinul Uniunii Europene
În patru localităţi din R. Moldova, duminică va avea loc turul II al alegerilor locale noi
FOTO Economii considerabile la facturi, într-un liceu din Basarabeasca eficientizat energetic cu ajutorul UE
Republica Moldova, aliniată agendei Zilei mondiale fără tutun, marcată anual pe 31 mai